Bacau
VEȘTI bune de la Aeroportul BACĂU! Accentul se pune pe DESTINAȚIILE de VACANȚĂ

autor
Noile rute programate în perioada următoare din / spre România de pe Aeroportul din Bacău
Începând cu luna martie 2021, tot mai multe companii aeriene au anunțat zeci de zboruri de pe Aeroportul Internațional ”George Enescu” Bacău.
Pentru acest an, Blue Air, Wizz Air și alte companii aeriene au anunțat că vor fi prezente pe Aeroportul din Bacău cu noi oferte pentru cei interesați.
Totodată, companiile aeriene au ținut să menționeze că vor fi reluate zborurile pe multe rute suspendate în 2020.
Accentul se pune pe destinațiile de vacanță, cum ar fi insulele din Grecia, Spania, Italia, dar și spre diferite destinații din Germania, Austria, Polonia.
Ce oferte noi aduce Blue Air și Wizz Air pe Aeroportul din BACĂU?
Blue Air și Wizz Air, cele mai mari companii care operează pe Aeroportul din Bacău, și-au anunțat intenția de a introduce din această lună noi curse.
Potrivit reprezentanților celor două companii, decizia introducerii de noi zboruri pe Aeroportul din Bacău vine și în contextul în care sezonul de vară 2021 se apropie, iar cererea este tot mai mare.
Noile rute Blue Air pentru sezonul de vară 2021
Blue Air, singura companie low-cost fondată în România, depune eforturi uriașe să depășească această pandemie. Anul trecut au anulat majoritatea rutelor și au renunțat la o mare parte din flotă.
Zboruri și rute Blue Air din Bacău: Barcelona (2 mai), Koln (2 mai); Larnaca (1 mai); Madrid (1 mai); Munchen (1 mai); Paris Beauvais (20 aprilie); Roma Fiumicino (19 aprilie).
Noile rute Wizz Air pentru sezonul de vară 2021
În vara acestui an, Wizz Air va lansa 16 rute noi din / spre România. Pe lângă acestea, Wizz Air a pus în vânzare bilete de avion pe rutele suspendate în vara anului 2020 și în sezonul de iarnă 2020-2021.
Zboruri și rute Wizz Air din Bacău: Roma Fiumicino (din 28 aprilie); Bruxelles (de la 1 iunie); Birmingham (din 2 iunie); Catania (din 5 iunie); Milano Bergamo (din 27 aprilie); Torino (din 24 aprilie).
Zbor spre Antalia, direct de pe Aeroportul Bacău
Noi curse tip charter vor fi introduse în acest an de pe Aeroportul Internațional ”George Enescu” Bacău, printre acestea se numără și zboruri directe către Antalia.
Astfel, începând cu data de 10 iunie, cei interesați de zborurile spre Antalia pot apela și la Aeroportul din Bacău! Zborul spre Antalia va fi operat săptămânal, în ziua de joi.
Potrivit președintelui executiv al Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, Oana CHELARU, comunicarea și identificarea de oportunități turistice care implică introducerea unor curse tip charter rămâne o prioritate pentru conducerea aeroportului.
”Comunicarea și identificarea de oportunități turistice care implică introducerea unor curse tip charter rămâne o prioritate pentru noi. Prima concretizare este destinația Antalya, începând cu data de 10 iunie și până pe 19 septembrie.
Aceasta va fi operată săptămânal, joia, și, conform datelor puse la dispoziție de reprezentanții operatorilor turistici, gradul de ocupare este unul peste așteptări, mai ales în contextul măsurilor impuse de pandemia Covid -19”, a declarat Oana CHELARU, președintele executiv al Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.
PREMIERĂ la BACĂU: zbor direct spre EGIPT
O a două cursă charter care va fi introdusă pe Aeroportul din Bacău în perioada următoare este cea spre Egipt.
Astfel, începând de duminică, 25 aprilie, turiștii se pot bucura de facilitatea oferită de zborurile charter cu destinație stațiunea Hurghada, din Egipt.

Redactor Șef al News Moldova, moderatorul emisiunii Retrospectiva Săptămânii (https://www.facebook.com/newsmoldovaro/videos ), Coordonatorul PARTENERIATULUI regional pe Moldova între News Moldova și DIGI FM
