Connect with us

Alertă în județul Bacău! Loturi de apă îmbuteliată, retrase de la vânzare de ANPC după ce a fost depistată cu bacterii fecale!

Alertă în județul Bacău! Loturi de apă îmbuteliată, retrase de la vânzare de ANPC după ce a fost depistată cu bacterii fecale! - News Moldova

Bacau

Alertă în județul Bacău! Loturi de apă îmbuteliată, retrase de la vânzare de ANPC după ce a fost depistată cu bacterii fecale!

Un control desfășurat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – Sector 2 București – a descoperit o problemă gravă: un lot de apă plată îmbuteliată în județul Bacău conținea bacterii coliforme, semn al unei posibile contaminări fecale. Apa provenea din sursa Fântânele F1–F2, localitatea Sascut, și era îmbuteliată de un producător din județul Bacău.

Verificările au fost declanșate după ce în redacția Gândul au fost observate impurități în sticlele de 0,33 litri dintr-un lot recent pus în vânzare. În urma sesizării trimise către ANPC, inspectorii au recoltat probe din cele 360 de butelii aflate pe stoc, care au fost analizate de specialiștii Societății Naționale a Apelor Minerale SA București.

Analizele de laborator, consemnate în raportul de încercări nr. 2555/07.09.2025, au arătat că, deși parametrii fizico-chimici se încadrau în limitele legale, cei microbiologici erau neconformi. În probele prelevate au fost identificate bacterii coliforme – 5 unități formatoare de colonii la 250 ml –, în condițiile în care normele prevăd valoarea zero.

ANPC a considerat reclamația întemeiată și a dispus oprirea definitivă de la comercializare și consum a lotului contaminat (lot 18, termen de valabilitate 25.03.2027). Operatorul economic a fost amendat, iar autoritățile au solicitat documente care să confirme retragerea completă a produselor din piață.

De asemenea, au fost transmise adrese către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău și Direcția de Sănătate Publică Bacău, pentru extinderea verificărilor la producătorul local.

Specialiștii în sănătate publică avertizează că prezența bacteriilor coliforme în apă reprezintă un pericol serios pentru sănătate, sugerând o posibilă contaminare de origine fecală.

Articolul integral și detalii suplimentare despre anchetă pot fi consultate pe site-ul Gândul.ro.

Alertă în județul Bacău! Loturi de apă îmbuteliată, retrase de la vânzare de ANPC după ce a fost depistată cu bacterii fecale! - News Moldova


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top