Connect with us

AliZeu, primul vin din județul BACĂU medaliat cu AUR la un CONCURS INTERNAȚIONAL

Bacau

AliZeu, primul vin din județul BACĂU medaliat cu AUR la un CONCURS INTERNAȚIONAL

Vinul AliZeu, produs în Crama Domeniile Burcilor din comuna Traian, este primul vin băcăuan care a fost medaliat cu aur la un concurs internațional

Medalia de aur a fost acordată la Vinarium International Wine Contest 2022, care a avut loc la Constanța și la care au concurat 1.299 de probe de vinuri din 16 țări: Albania, Argentina, Bulgaria, Chile, Cehia, Ungaria, Franța, Germania, India, Italia, Republica Moldova, Portugalia, Slovacia, Spania și Turcia, iar degustătorii de vin au fost din 12 țări (29 jurați români și 17 jurați din Bulgaria, Chile, Cipru, Elveția, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Republica Moldova, Spania și SUA).

 AliZeu sugerează că imaginația și plăcerea pot atinge cu acest vin chiar înălțimi celeste

AliZeu este un vin roze, aromat și catifelat, care dă imaginației note înalte și o poartă ca pe aripile vântului blând tropical de la care și-a luat numele, alizeul.

Vinul este un cupaj de Fetească neagră și Băbească neagră, din anul 2021, în care se simt note fructate (de coacăze, mure, prune uscate, vișine negre) și/sau condimentate (vanilie, scorțișoară, piper, coajă de pâine prăjită). Pe palatin se resimt aromele fructelor și o textură catifelată, complexă.

Gustul este elegant, cu o aciditate care accentuează notele de fructe roșii prezente în aromă, completate de note de vanilie și de ciocolată neagră. Tăria alcoolică a vinului ajunge la 13,5% în volum.

„În anul 2021 am aplicat toată tehnologia modernă de care dispunem și a ieșit un vin de supercalitate. Astfel, în concurs a fost apreciat pentru calitățile sale organoleptice (culoare, limpiditate, gust și postgust).

Vinul nostru a obținut 89,67 de puncte și trebuie spus că în acest an în concurs au fost aplicate noi praguri de clasificare. Astfel, medalia de aur s-a acordat pentru 89 – 92,5 puncte, marea medalie de aur pentru peste 93 de puncte, iar medalia de argint pentru 85 – 88,5 puncte.

La concurs noi am mai dus două vinuri, un Sauvignon și o Fetească regală, vinuri seci din gama high class, care au obținut punctaj de medalie de argint, dar doar 30% din numărul total de probe au putut primiși medalia ca atare”, a declarat Eugen Burcă. 

Tehnologul Constantin Alexandru Tudor spune că strugurii au fost aduși la Traian din județul Vrancea: „Strugurii din care am obținut acest vin  au fost de o calitate peste medie. Am realizat cupajul, deoarece Feteasca neagră a avut o tărie ridicată, iar vinul ar fi fost corpolent, greoi numai din astfel de struguri. Am adăugat Băbeasca neagră, care a venit cu un plus de aciditate.

Secretul este ca în procesul de fabricație să nu intervină oxidarea, iar strugurii au fost sortați cu grijă. Vinul poate fi băut la o masă cu pește, cu paste ori fructe de mare, cu brânzeturi sau carne albă. Și trebuie răcit înainte de a fi pus în pahare”, a declarat tehnologul Constantin Alexandru Tudor.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Bacau

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top