Bacau
Anchetă la SJU Bacău după sesizarea unei familii privind modul de tratament la UPU Adulți
autor
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a avut marți, 8 octombrie, o întâlnire cu un aparținător care și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care mama sa a fost tratată de dr. Liliana Petrescu la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Adulți.
Întâlnirea a fost convocată la inițiativa managerului interimar, Ion-Marius Savin, și a reunit echipa managerială și medicală a spitalului: directorul medical, dr. Aurelia Țaga, medicul șef al UPU Adulți, dr. Bogdan Ioan Buda, și directorul de îngrijiri, asistenta licențiată Rebeca Mîndrescu.
„Am dorit să ascultăm direct punctul de vedere al familiei, pentru a putea lua decizii corecte și fundamentate. Încurajez pacienții și aparținătorii să ne contacteze ori de câte ori consideră că au fost tratați inadecvat. Suntem deschiși dialogului și promovăm transparența totală. Rămân ferm împotriva oricăror derapaje morale sau profesionale”, a declarat Ion-Marius Savin.
Aparținătorul a subliniat că nu urmărește nicio pretenție materială, dorind doar să semnaleze o situație considerată nedreaptă. Totodată, a apreciat deschiderea conducerii spitalului și modul civilizat în care s-a desfășurat discuția.
Conducerea SJU Bacău și-a exprimat regretul pentru disconfortul creat și a reconfirmat angajamentul instituției de a analiza cu seriozitate orice sesizare, luând măsuri atunci când este cazul. În acest sens, a fost declanșată o anchetă internă, iar Comisia de Disciplină – Medici va analiza situația semnalată.
„În fiecare zi, peste 200 de pacienți ajung la UPU – SJU Bacău, cu speranța de a primi ajutor. Vom continua să investim în dotări, instruire și profesionalism, astfel încât pacienții să perceapă spitalul ca un loc sigur, competent și uman”, a adăugat managerul interimar.
Reprezentanții spitalului au reamintit că UPU Adulți reprezintă un pilon esențial al sistemului medical local, deservind anual peste 80.000 de persoane. În trecut, anchetele interne pentru sesizări similare s-au finalizat cu sancțiuni disciplinare, conducerea instituției avertizând că repetarea unor fapte similare poate conduce la încetarea contractului de muncă.























