Bacau
Deputatul PNL de Bacău, Cătălina CIOFU își exprimă solidaritatea față de victimele atacurilor din Israel
Deputatul PNL de Bacău, Cătălina Ciofu, a transmis un mesaj public privitor la combaterea terorismului și solidaritatea față de victimele recentelor atacuri din Israel
„《𝐋𝐮𝐩𝐭𝐚 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐭𝐞𝐫𝐨𝐫𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐢𝐝𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐛𝐚𝐳𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞 𝐮𝐫𝐚̆ 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚̆ 𝐨 𝐝𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐠𝐢𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧 𝐞𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞, 𝐚𝐭𝐚̂𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭, 𝐜𝐚̂𝐭 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫》
Aceasta este doar una dintre ideile cuprinse în Declarația pe care Senatul și Camera Deputaților, reunite în ședință solemnă, au adoptat-o astăzi și pe care am susținut-o cu toată convingerea și din toată inima.
Terorismul nu are loc în viața lumii civilizate. Violența în general nu are loc în viața lumii civilizate. Și, de aceea, oriunde și oricând vor mai avea loc asemenea atacuri criminale, barbare, de nejustificat împotriva populației civile, nevinovate, noi, românii, ne vom solidariza cu victimele acestora.
Iar victimele au fost, în aceste zile, civili (inclusiv femei, bătrâni și copii) nevinovați din Israel. De aceea, ne-am solidarizat și ne vom solidariza cu Statul Israel și am condamnat și vom condamna din toată ființa mișcarea teroristă Hamas, alături de toate mișcările și de toți indivizii care comit astfel de acte și, nu în ultimul rând, de regimurile care îi susțin!
Masada nu va mai cădea niciodată!”, a transmis deputatul PNL de Bacău, Cătălina Ciofu.




























