Connect with us

Două CADRE MEDICALE de la CPU ONEȘTI au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Secția este temporar ÎNCHISĂ

Două CADRE MEDICALE de la CPU ONEȘTI au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Secția este temporar ÎNCHISĂ - News Moldova

Bacau

Două CADRE MEDICALE de la CPU ONEȘTI au fost depistate pozitiv cu COVID-19. Secția este temporar ÎNCHISĂ

CPU Onești este închis temporar din cauza COVID-19

Doi medici din cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Onești au fost depistați cu COVID-19 în ciuda faptului că erau vaccinați. Ca urmare, conducerea unității a luat decizia de a închide parțial CPU.

„Începând de astăzi, 11 septembrie 2021, Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Onești va acorda servicii medicale prin medicii de gardă din secțiile medicale, doar pentru urgențele majore și pacienților cu suspiciune înaltă de infectare cu Covid-19. Urgențele minore și medii vor fi dirijate de către Serviciul de Ambulanță Bacău către alte spitale din zonă. Situația este cu caracter temporar și a fost determinată de contaminarea cu Covid19 a unor cadre medicale din Compartimentul de Primiri Urgențe.”, a specificat Spitalul Onești. 

Medicii infectați se află în stare bună și își vor relua activitate cât de curând posibil. Pentru reglementarea situației s-au făcut solicitări oficiale către DSP Bacău, DSU, ISU și celelalte spitale din județ pentru a dirija cadre medicale, specialiști sau rezidenți, pentru a sprijini spitalul în depășirea acestei situații.

News Moldova îți recomandă și ...   Au ieșit la lumină noi detalii în cazul bebelușului dispărut din Maternitatea Bacău. Unde era, de fapt, mama în momentul dispariției


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Bacau

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top