Connect with us

Fost primar din județul Bacău, cercetat penal pentru abuz în serviciu! Prejudiciu de aproape 70.000 de euro

Fost primar din județul Bacău, cercetat penal pentru abuz în serviciu! Prejudiciu de aproape 70.000 de euro - News Moldova

Bacau

Fost primar din județul Bacău, cercetat penal pentru abuz în serviciu! Prejudiciu de aproape 70.000 de euro

PNL

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a confirmat continuarea urmăririi penale împotriva lui Cristian Istoc, fost primar al comunei Buhoci din județul Bacău, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conform art. 297 alin. (1) din Codul penal

Cercetările efectuate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Bacău au scos la iveală faptul că Istoc nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de Codul administrativ. Începând cu 22 iulie 2021, acesta nu a eliberat din funcție administratorul public al unității administrativ-teritoriale, deși persoana în cauză fusese condamnată penal pentru corupție. Drept urmare, au fost plătite continuu drepturi salariale în favoarea acestuia, până la data de 15 mai 2024, suma totală ajungând la 341.854 lei (aproximativ 70.000 de euro).

News Moldova îți recomandă și ...   Constructorul băcăuan Umbrărescu a câștigat contractul pentru construcția Nodului rutier de la Românași pe Autostrada A3

În data de 24 octombrie 2024, procurorul de caz a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a șase bunuri imobile (terenuri) aparținând suspectului, pentru recuperarea pagubei cauzate prin infracțiune.

„Menționăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție,” a transmis Parchetul.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Bacau

PSD

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de vară 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

PSD

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top