Contractul de finantare pentru sectorul Bacău – Pașcani al Autostrăzii A7, a fost semnat vineri, 4 octombrie 2022, de către Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Gabriel Bunduc
Evenimentul a fost marcat și de prezența Președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea. Valoarea totală a contractului se ridică la 7.322.556.740,89 lei, finanţarea fiind asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 4 – Transport sustenabil.
„Vizită de bun augur astăzi, 3 noiembrie 2022, a preşedintelui Consiliului Judeţean Bacău, domnul Valentin Ivancea, alături de care am marcat un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii Moldovei. În calitate de secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii am semnat contractul de finanțare pentru Autostrada A7, secţiunea Bacău – Paşcani.
Obiectivul de investiţie face parte din rețeaua rutieră TEN-T Core, Coridorul de conectivitate 2 (Moldova). Proiectul constă în construirea a 77,394 km de autostradă, inclusiv 9 noduri rutiere, 112 poduri și pasaje, 2 spații pentru servicii, 1 Centru de Întreţinere și Coordonare (CIC) și două parcări de scurtă durată la km 25+651 si km 63+900”, a declarat Gabriel Bunduc.
Traseul autostrăzii este compus din 3 loturi:
- Lot 1 între UAT Săucești (județ Bacău) și Trifești (județ Neamț), km 0+000 — Km 30+300, cu lungimea de 30.3km;
- Lot 2, între Trifești (județ Neamț) și Gherăești (județ Neamț), km 30+300 — Km 49+299, cu lungimea de 18.999 km;
- Lot 3, între Mircești (județ lași) si Pașcani (județ Iași), km 49+299 — Km 77+393.7, cu lungimea de 28.094 km.