Ion Druță, cunoscut sub porecla „Vanea Pisateli,” a fost dat în urmărire generală după ce Tribunalul Bacău l-a condamnat la 10 ani de închisoare pentru instigare la tâlhărie urmată de moartea omului de afaceri Valeriu Damian
Sentința a fost pronunțată pe 12 octombrie 2023, însă Druță se află în continuare de negăsit.
Alături de Druță, Petru Calamanov a fost condamnat la aceeași pedeapsă, fiind implicat în asasinarea lui Damian, comisă în noaptea de 10 spre 11 august 2011. Cei doi sunt, de asemenea, obligați să plătească 25.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Asasinatul a fost comis de șase cetățeni basarabeni angajați să comită jaful la vila lui Damian, sub comanda nepotului acestuia, Mihăiță Mincioagă, care avea datorii către victima sa. Moldovenii au intrat în România prin puncte de frontieră diferite și au primit ultimele ordine de la frații Druță în Bacău. Valeriu Damian, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit decedat de soția sa, având urme de violență pe corp și picioarele legate. Damian era cunoscut ca proprietar al mai multor benzinării și magazine de piese auto.
Fotografia lui Ion Druță se află acum pe site-ul Poliției Române, la secțiunea „cei mai căutați infractori.”