Connect with us

Lacul Poiana Uzului nu a secat din cauza secetei, nivelul APEI a fost scăzut CONTROLAT pentru lucrări de întreținere la baraj

Lacul Poiana Uzului nu a secat din cauza secetei, nivelul APEI a fost scăzut CONTROLAT pentru lucrări de întreținere la baraj - News Moldova

Bacau

Lacul Poiana Uzului nu a secat din cauza secetei, nivelul APEI a fost scăzut CONTROLAT pentru lucrări de întreținere la baraj

Administrația Bazinală de Apă Siret a reacționat față de un fake news răspândit de presa centrală (Antena 3), preluat fără discernământ și de așa-zise pagini de informare la nivel local (Bună ziua Bacău) în se afirma că Lacul de la Poiana Uzului ar fi secat total din cauza caniculei și a secetei

De fapt, în această perioadă au loc lucrări care presupun refacerea grătarelor şi înlocuirea vanelor fluture de siguranță la golirile de fund nr. 2 şi 3 de la baraj, urmând a se efectua la o adâncime de 30 de metri cu ajutorul scafandrilor.

Informația a fost făcută publică de prefectul județului Bacău, Lucian Bogdănel, încă de pe 17 iunie, când Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat Planul de măsuri în vederea reducerii riscurilor ce pot apărea în alimentarea cu apă a locuitorilor din județului Bacău, urmare a acestor lucrări de întreținere.Lacul Poiana Uzului nu a secat din cauza secetei, nivelul APEI a fost scăzut CONTROLAT pentru lucrări de întreținere la baraj - News Moldova

News Moldova îți recomandă și ...   Cazul bebelușului răpit de la Maternitatea din Bacău ia o întorsătură neașteptată. Polițiștii investighează o nouă ipoteză

 

Administrația Bazinală de Apă Siret a reacționat astăzi, printr-un comunicat intitulat sugestiv: ”Unde dai și unde crapă” sau cum să rescrii o știre astfel încât să creezi panică

”Față de informațiile apărute în spațiul public privind secarea lacului Poiana Uzului, facem următoarele precizări: Lacul Poiana Uzului nu a secat din cauza secetei. De altfel, acesta nu este golit complet, ci nivelul său a fost scăzut controlat (implicit volumul de apă s-a redus), pentru a permite intervenția scafandrilor care execută lucrările. Atât nivelul, cât și volumul din lac permit furnizarea de apă către operatorul de apă în regim continuu și fără întreruperi. Aspectul lacului poate părea spectaculos, însă funcționalitatea lacului nu este afectată, acesta îndeplinindu-și cu succes rolul pentru care a fost creat, respectiv alimentarea cu apă a unei mari părți din județul Bacău.

Proiectul de refacere a două din cele 3 goliri de fund ale Barajului Poiana Uzului are toate avizele necesare și se realizează cu sprijinul și colaborarea autorităților județene, a operatorului de apă și a autorității de sănătate publică. Mai mult, acesta a fost adus la cunoștința publicului larg în repetate rânduri.

Lucrarea este deosebit de importantă pentru funcționarea în condiții de siguranță a barajului. Defecțiunile la grătarele golirilor de fund pot conduce la blocajul acestora și implicit la imposibilitatea tranzitării în siguranță a debitelor mari în timpul viiturilor.

Mai mult, există și riscul blocării golirii de fund în poziția deschis, ceea ce ar duce la golirea necontrolată a lacului de acumulare, populația rămânând astfel fără sursă de alimentare cu apă.

Este important de menționat că aceasta este o situație temporară. Lacul va reveni la nivelul și volumul inițial de îndată ce lucrările vor fi finalizate.

Solicităm reprezentanților mass-media care fac materiale de presă pe acest subiect să manifeste responsabilitate și discernământ – populația nu trebuie alarmată cu știri false, mai ales că vorbim despre un subiect stringent, cel al furnizării apei în județul Bacău.

P.S. Aşa cum se poate constata din imagini, lacul nu este secat.”Lacul Poiana Uzului nu a secat din cauza secetei, nivelul APEI a fost scăzut CONTROLAT pentru lucrări de întreținere la baraj - News Moldova

News Moldova îți recomandă și ...   Au început lucrările la pasajul rutier Domnești-Târg, parte din A7 Focșani – Bacău


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Bacau

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top