Bacau
Președintele PSD Bacău, Dragoș BENEA: „Stimați liberali, mersul la 2 capete merge… până nu mai merge!”
autor
Președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, cere celor de la PNL Bacău să înțeleagă că mersul la două capete nu mai ține și că a trecut vremea fandărilor
„Printre cele 41 de primării din județ – care beneficiază de investiții în sistemele de utilități, prin aplicația POIM de 500 milioane euro – se află multe comunități conduse de primari PNL, a căror dezvoltare este legată de implementarea cu succes a acestor investiții.
Pe de o parte avem 16 primari liberali, ale căror localități sunt asociate în ADIB și beneficiază de fonduri europene nerambursabile pentru alimentare cu apă și canalizare prin POIM; pe de altă parte, organizația municipală a aceluiași PNL – aflată în mun. Bacău în alianță cu USR – se poziționează fățiș și frecvent împotriva ADIB, asociație prin care comunitățile conduse de primari liberali primesc bani pentru extinderea și modernizarea sistemelor de utilități.

Mi se pare că PNL este chemat să renunțe la această ambivalență și să fie parte a soluției la problema apei din municipiul Bacău, deoarece conducta de aducțiune care provoacă astăzi atâtea probleme a fost proiectată (2005), construită (2008 -2011) și recepționată (2011) când PNL se afla la conducerea Primăriei Bacău și domina Consiliul Local cu o majoritate confortabilă.
Mă aștept ca în lumina acestor realități, PNL Bacău să înțeleagă că mersul la două capete nu mai ține, că a trecut vremea fandărilor și că ceea ce ne-a rămas de făcut este să punem umărul la treabă pe proiecte concrete, fezabile, inclusiv pe urgentarea lucrărilor de reabilitare și punere în siguranță a conductei de aducțiune.
Chiar dacă asta irită, mai mult sau mai puțin, tandemul Stavarache – Viziteu, supărat că în Bacău putem rezolva problema apei, reparând – împreună – ceea ce iresponsabilii din 2011 au recepționat ca neconform și cu abateri majore de la proiect (aducțiunea de apă).”, a declarat Dragoș Benea.


























