Connect with us

Stadionul Municipal BACĂU va fi DEMOLAT! SPECIALIȘTII arată că ACTUALA STRUCTURĂ nu mai poate fi FOLOSITĂ!

Bacau

Stadionul Municipal BACĂU va fi DEMOLAT! SPECIALIȘTII arată că ACTUALA STRUCTURĂ nu mai poate fi FOLOSITĂ!

 Concluzia la care au ajuns specialiștii este aceea că Stadionul Municipal Bacău trebuie demolat

Potrivit planurilor Primăriei, noua arenă va fi construită în același loc, de la zero, urmând să fie schimbată orientarea, cu 90 de grade. 

Reamintim faptul că în decembrie 2021, Primarul Lucian Stanciu-Viziteu a anunțat că a încheiat un contract, de 155.000 de lei, cu o firmă de proiectare pentru a oferi soluția optimă privind refacerea stadionului municipal.

„E clar că nu se mai poate folosi nimic din actualul stadion. În momentul de față încă se lucrează la documentație, însă soluția este clară. Mai sunt niște pași de urmat, trebuie luate avize, pentru că firma ne va livra studiul și documentația completă”, a declarat Ciprian Piștea, administratorul public al municipiului Bacău. 

Singura soluție pe care o arată noul studiu este demolarea și construirea de la zero a noului stadion, în timp ce studiile anterioare prevedeau și posibilitatea reabilitării arenei.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Bacau

- citeste versiunea e-paper -

Economic magazine Moldova Invest

- Read the e-paper version -

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top