Connect with us

Ştefan TIFAN, primarul comunei BERZUNŢI, Bacău: “Spre NOROCUL nostru, am avut o FINANŢARE prin PNDL-2 cu care am reuşit SĂ REÎNNOIM tot ce înseamnă LOCAŞURI de ÎNVĂŢĂMÂNT”

Agenda Primarului

Ştefan TIFAN, primarul comunei BERZUNŢI, Bacău: “Spre NOROCUL nostru, am avut o FINANŢARE prin PNDL-2 cu care am reuşit SĂ REÎNNOIM tot ce înseamnă LOCAŞURI de ÎNVĂŢĂMÂNT”

Începerea unui nou an şcolar în context pandemic şi criza guvernamentală – factorii care au încadrat discuţia

Invitat în cadrul emisiunii Agenda Primarului, difuzată miercuri, 29 septembrie, de News Moldova, Ştefan Tifan, primarul comunei Berzunţi, judeţul Bacău, a detaliat proiectele implementate în sfera infrastructurii educaţionale, a făcut o trecere în revistă a evoluţiei numerice a elevilor beneficiari ai actului de învăţământ din comuna administrată de către acesta, a discutat maniera în care Berzunţiul a experimentat apariţia cazurilor de COVID-19, a făcut referire la modul în care comuna resimte criza politică, prin prisma existenţei unor proiecte a căror finanţare a fost blocată şi, în cele din urmă, a prezentat succint economia zonei.

Comuna Berzunţi a fost, în mare parte, ferită de cazurile de COVID-19, în virtutea măsurilor de prevenţie a răspândirii virsului

Dat fiind faptul că interviul i-a fost luat primarului Ştefan Tifan în proximitatea datei în care avusese loc deschiderea anului şcolar, şi anume, 13 septembrie, întrebările jurnalistului News Moldova, Cezar Filip, nu aveau cum să ocolească problematica adaptării cursurilor la contextul creşterii ratei de incidenţă a cazurilor pozitive de COVID-19.

Răspunsul edilului a relevat faptul că Berzunţiul a fost oarecum ferit de o rată de incidenţă semnificativă, datorită respectării măsurilor de supraveghere a celor întorşi în ţară şi a izolării la domiciliu a persoanelor depistate pozitiv cu virusul COVID-19.

De asemenea, Ştefan Tifan a precizat că respectivele cazuri de COVID-19 raportate de către autorităţile sanitare ale comunei Berzunţi au reprezentat importuri, şi nu cazuri de răspândire comunitară:

“Dacă ţinem cont de ceea ce se întâmplă în ţară şi nu numai în ţară, şi în exterior, cred că trebuie o protejare maximă a copiilor şi pot spune că, aşa cum spun ăştia, <<valul 2, valul 3, valul 4>> (de unde-l ştiu eu…de unde ştiu ei chestia asta, eu nu pot să-mi dau seama)…dar Berzunţiul a fost una dintre localităţile din Bacău care s-a bucurat de…chiar de zero carantinat şi cazuri COVID, decât acele intrări în ţară care au fost puse sub supraveghere şi carantinare la domiciliu.Restul nu, nu au fost probleme la Berzunţi. [min.03:00 – 03:47]

Dezvoltarea infrastructurii educaţionale

Aceeaşi ocazie a fost folosită de către primarul comunei Berzunţi pentru a detalia proiectele implementate în vederea dezvoltării infrastructurii educaţionale, cel mai ilustrativ fiind “Reabilitarea, modernizarea şi extinderea, în vederea realizării de grupuri sanitare şi central termică la Şcoala Gimnazială <<Alexandru cel Bun>> Berzunţi”:

“Ieri am participat cu mare drag la deschiderea noului an şcolar şi, totodată, pot să vă spun că mi-am amintit de vremurile când mergeam şi eu la şcoală şi, totodată, pot să vă spun că [sunt] dezamăgit un pic de numărul mic de elevi din comuna Berzunţi.

Înainte, erau poate câteva sute sau chiar mii de elevi care participau la cursurile de învăţământ din Berzunţi.Astăzi, sunt în jur de cinci-şase sute de elevi care au participat ieri la deschiderea noului an şcolar.

Referitor la şcoli, vreau să vă spun că, spre norocul nostru şi al localităţii, am avut o finanţare prin PNDL-2 [Programul Naţional de Dezvoltare Locală] din partea Guvernului – fost guvern, zis aşa – cu care am reuşit în Berzunţi să reînnoim tot ce înseamnă locaşuri de învăţământ, adică am făcut o reparaţie capitală la Şcoala <<Alexandru cel Bun>> şi toate corpurile auxiliare acestei şcoli, Şcoala din Dragomir, Bâşca, Buda, Moreni, Butucari.

Deci şcolile la Berzunţi arată ca şi noi, cu grupuri sanitare noi, cu mobilier nou, nu mai scriem cu creta, scriem cu markerul.Elevii s-au bucurat de tot ce au găsit acolo.În schimb, aceeaşi frică care o trăim cu toţii – să nu se închidă din nou locaşurile de învăţământ.”[min.01:06 – 03:00]

Bacăul suferă extrem de mult din tot ce înseamnă investiţii datorită acestor mişcări la nivel central

Momentul intervievării a prilejuit şi discuţii despre criza din sânul coaliţiei guvernamentale, cu atât mai mult cu cât organizarea Congresului PNL din 25 septembrie 2021 era deja precedata de tururi prin ţară ale exponenţilor celor două tabere liberale rivale, şi anume, Ludovic Orban şi Florin Cîţu.

Sunt ilustrative următoarele menţiuni ale primarului Ştefan Tifan:

“Bacăul suferă extrem de mult din tot ce înseamnă investiţii datorită acestor mişcări la nivel central, politice, altfel spus (…) şi repet, o spun cu tărie, noi avem de suferit.S-au blocat investiţii, s-au blocat foarte multe chestii care erau de făcut în judeţul nostru.Şi eu, la Berzunţi, am o finanţare blocată.Aştept, vedem ce se întâmplă şi cu mare nerăbdare, sperăm ca, după Congres [Congresul PNL din 25 septembrie 2021], să fie totul ok.” [min.05:05 – 05:40]

Colectie de fotografii ale santierelor comunei Berzunti

Proiect de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, respectiv de amenajare a unei staţii de epurare, blocat din cauza lipsei de fonduri

Raportarea la acest subiect l-a impulsionat pe primarul Ştefan Tifan să particularizeze, prin a face trimitere la un proiect a cărui finanţare a fost blocată din cauza lipsei de fonduri şi pentru care se aşteaptă soluţii, însă momentul inoportun al apariţiei crizei politice în mod automat distrage atenţia de la investiţiile în infrastructura tehnico-edilitară de maximă prioritate în comunităţile unde aceasta este o necesitate imperioasă.

Proiectul respectiv la care a făcut referire primarul comunei Berzunţi este unul de extindere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi de amenajare a unei staţii de epurare, valoarea proiectului ridicându-se la suma de 9.237.000 lei.

Edilul comunei Berzunţi descrie în următoarea manieră dificultăţile înregistrate în demararea lucrărilor:

“Guvernul n-a mai vrut să accepte facturile la decontare si constructorul şi-a retras echipele de lucru pentru ca ăia, dacă muncesc, aşteaptă şi bani.” [min.06:30 – 06:42]

Ştefan Tifan a precizat că a primit deja promisiunea deblocării fondurilor, aşteptând o rectificare din partea Executivului.Proiectul este o preocupare majoră cu atât mai mult cu cât lucrările au fost executate doar în proporţie de 30-40%, conform declaraţiilor primarului.

Colectie de fotografii ale santierelor comunei Berzunti si o fotografie a unui drum (foto dreapta jos)

Exprimarea nemulţumirilor faţă de clasa politică actuală

O altă temă abordată în timpul emisiunii a fost creşterea preţurilor, drept pentru care edilului comunei Berzunţi i s-a solicitat un punct de vedere pe care, de altfel, îl expunem în cele ce urmează, acesta având legătură tot cu o nemulţumire faţă de clasa politică actuală:

“Deşi trebuie să fac politică pentru că sunt om politic, dar…N-aş mai vrea să dau nume, cine, cum şi ce.Trebuie doar să tragem o singură concluzie – că cei care ne conduc astăzi, de fiecare dată, de câte ori ne-au condus, ne-au dus de râpă (…)Pe timpul celorlalte guverne, s-a mai mişcat ceva în ţară.Toate programele astea sau toate proiectele care astăzi sunt în derulare în întreaga ţară sunt de la vechiul guvern aprobate. [min.08:00 – 08:56]

“În România, banii se repartizează pe culoarea politică”

În cele din urmă, se impune să menţionăm faptul că primarul Ştefan Tifan s-a referit şi la capacitatea de autogestionare a comunei administrate de către acesta, bugetul propriu, căruia i se adaugă atragerea fondurilor guvernamentale, reprezentând un aport semnificativ în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor considerate de necesitate pentru comunitate.

Concluzia edilului comunei Berzunţi, totuşi, cu privire la criteriile de alocare a fondurilor guvernamentale, este una tranşantă:

“Deci eu o spun cu mare regret chestia asta.În România, banii se repartizează pe culoarea politică.Aşteptăm.Aşteptăm acele contracte care sunt semnate, sperăm să se ducă la capăt.

Mai e un dezavantaj al localităţii pe care eu o reprezint, pentru că suntem amplasaţi aşa, într-o zonă de deal şi munte, unde industria lipseşte la Berzunţi, cetăţenii de aici îşi câştigă existenţa din creşterea animalelor, produse agricole şi doar atât.

Ei, din mica finanţare aşa, de la Consiliul Local, de la Guvern, am reuşit să facem unele chestii la Berzunţi şi ne străduim ca banul să fie pus acolo unde trebuieşte, să se simtă şi să se vadă ceva la Berzunţi.” [min.10:03 – 10:55]

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Agenda Primarului

News Moldova LIVE

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top