Bacau
VENITURI versus REZULTATE în SPITALELE din MOLDOVA: Spitalul Municipal Sfântul Ierarh Dr. Luca Onești, Bacău
autor
News Moldova va derula o campanie de conștientizare în perioada următoare denumită:
„VENITURI versus REZULTATE în SPITALELE din MOLDOVA„
Vom încerca să obținem opiniile pacienților care s-au tratat în unitățile spitalicești din județele Moldovei. În mod constant, News Moldova a prezentat investițiile care se realizează în aceste spitale, însă vrem să aflăm de la pacienți cum apreciază profesionalismul și atitudinea doctorilor cu care au interacționat.
Cum a răspuns sistemul sanitar din Regiunea Moldovei nevoilor dumneavoastre medicale?
Veniturile cadrelor medicale au crescut considerabil în România. S-a ajuns la o situație de normalitate în privința grilelor de salarizare. Cu toate acestea, foarte mulți medici își practică meseria în paralel și la cabinetele medicale private (proprii sau nu). Am primit semnale că tot mai des, la nivel de practică curentă, pacienții care vin pentru tratament în spitalele publice sunt chemați, în urma unui consult sumar, la cabinetele private ale medicilor.
Pacienții sunt obligați astfel să achite pe lângă plățile lunare reținute din salarii și costuri suplimentare la cabinetele medicilor.
Este moral, este deontologic corect și până la urmă cât este de legală această constrângere devenită practică curentă în România??
Vom analiza, prin această campanie, toate spitalele din Regiunea Moldovei, unitate cu unitate și așteptăm mesajele voastre, în privat, pentru a înțelege cu acuratețe amploarea acestui fenomen.
La finalul campaniei, în funcție de mesajele dumneavoastră – a experiențelor pe care le-ați avut în spitale, vom prezenta public concluziile Ministrului Sănătății.
CONFIDENȚIALITATEA MESAJELOR DUMNEAVOASTRĂ VA FI PE DEPLIN RESPECTATĂ !!
Asteptăm mesajele Dvs pe adresa de email: office@newsmoldova.ro
SPITALUL MUNICIPAL SFANTUL IERARH DR. LUCA ONEȘTI
Unitatea are secții principale de Alergologie, Anatomie patologică, Antestezie-terapie intensivă, Boli Infecţioase, Cardiologie, Chirurgie, C.P.L.I.A.A.M.,Pneumologie,Compartimentul Primiri Urgente,Dermatovenerologie, Dispensar Pneumoftiziologie, Endocrinologie, Farmacie, Ingrijiri paliative, Laborator analize medical și blocul operator. Spitalul are 773 de paturi la care se adaugă 20 de paturi pentru spitalizarea de zi.
Spitalul a intrat în atenția presei după ce unii pacienți au acuzat acum câțiva ani că la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului era o atmosferă „de cafenea”:
„Doamnele din imagine, vizibil neafectate de numărul de oameni care așteptau la urgențe, să fie preluați, își sorbeau liniștite cafeluțele, ceaiul, biscuiții, voie buna și discuții, în timp ce românul obișnuit, subjucat, tăcea și aștepta cuminte ca distinsele să termine cu cafelele ce curgeau încontinuu. Atmosfera era una de cafenea, nicidecum una de spital. ( în acest moment erau peste 20 de persoane în spatele meu, toți martori la discuție, așteptând cuminți să le vină odată rândul, care parcă nu mai venea. Nu are rost să vă spun cât am stat la rând, asta vă puteti imagina cu ușurintă”.

Proiecte europene la spitalul municipal care depășesc 8 milioane euro
Anul trecut, s-a inițiat un amplu proiect, cu finanțare europeană, în valoare de 6 milioane euro, vizează reabilitarea termică a clădirii.

La finalul lunii martie 2022, spitalul a început implementarea unui proiect în valoare de 10 milioane lei prin care „vor fi realizate lucrări de înlocuire a instalațiilor de producere și distribuție a gazelor medicale în secțiile de spitalizare ale spitalului, pentru distribuția la pacienți a jurmătoarelor fluide medicale: oxigen medical (necesar tratamentului pacienților cu oxigen administrat pacienților la mască sau cu aparate de ventilație pulmonară și aparate de anestezie), aer comprimat medical (necesar pacienților prin aparate de ventilație pulmonară și aparate de anestezie) și vacuum medical (necesar aspirației pe vacuum). Aceste investiții vor avea un termen de execuție de 12 luni de la semnarea contractului.”
Situația materială a conducerii Spitalului Municipal
SPITALUL MUNICIPAL SFANTUL IERARH DR. LUCA ONEȘTI este condus de managerul Gelu Titel Nicolcea. Acesta are în declarația de avere 2 terenuri agricole, 2 terenuri intravilane. Deține un apartament, o casă de vacanță și un spațiu comercial. Are în conturi 145 000 RON. Are datorii de 40 000 EUR și venituri cumulate de 221 802 RON.
Directorul financiar contabil Gianina Inculeț are în declarația de avere un apartament, un automobil Suzuki, un fond de investiții privat de 54 952 RON, datorii de 75 247 RON, și venituri de 72729 RON.
Așadar, Spitalul Municipal din Onești face eforturi de modernizare în actualul context post-pandemic.




























