Connect with us

2022 | PARLAMENTARII la RAPORT: Dan-Constantin ȘLINCU, deputat PSD de BOTOȘANI

Botosani

2022 | PARLAMENTARII la RAPORT: Dan-Constantin ȘLINCU, deputat PSD de BOTOȘANI

Deputatul Dan-Constantin Șlincu, deputat PSD de Botoșani este secretar al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Este membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Malta, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Cehă , Grupul parlamentar de prietenie cu Ucraina, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Arabă Siriană.

Deputatul a luat cuvântul de 43 de ori, a avut 25 declarații politice. A avut 33 de inițiative legislative din care 2 au fost promulgate ca legi. A adresat 43 de interpelări. A participat la votarea a 6 moțiuni de cenzură.

În declarația de avere, apar un teren intravilan, o casă de locuit, trei mașini, un cont de aproape 30 000 RON, unul de 8000 EUR. Familia parlamentarului a avut un venit total din mai multe surse de puțin peste 180 000 RON, la care se adaugă dividende de 50 000 RON și restituirea de către AEP a 130 000 RON.

Deputatul Dan Constantin Șlincu-inițiative de interes general dar și regional

Deputatul Dan Șlincu are o activitate legislativă care are legătură cu domeniul comisiei în care parlamentarul activează. Nicio inițiativă legislativă nu se referă direct la botoșăneni. Cele mai multe inițiative legislative se află la comisiile parlamentare. Inițiativele legislative sunt asumate de către partid, în sprijinul ideologiei social-democrate. Nu există o amprentă personală a deputatului asupra vreuneia din inițiativele legislative:

1.147/12.04.2021 L50/2021 Propunere legislativă pentru completarea art.164 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii – la comisii

2.154/14.04.2021 L45/2021 Proiect de Lege pentru completarea art.23 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii- Legea 303/2021

3.165/21.04.2021 L78/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 31/1990 privind Legea Societăţilor  – raport depus

4.250/07.06.2021 L121/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind acordarea voucherelor de vacanţă  – la comisii

5.336/14.09.2021 L200/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea alin.(1) al art.29 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi localla comisii

6.364/20.09.2021 L213/2021 Propunere legislativă pentru modificarea art.3 alin.(3) din Legea cooperaţiei agricole nr.566/2004 – Legea 6/2022

7.367/20.09.2021 L172/2021 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – la comisii

8.395/27.09.2021 L212/2021 Proiect de Lege pentru modificare Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu- Şişeşti şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare – la comisii

9.440/11.10.2021 L359/2021 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate – raport depus

10.451/11.10.2021 L297/2021 Proiect de Lege pentru modificarea Anexei nr.II la Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – la comisii

11.453/11.10.2021 L366/2021 Proiect de Lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii ”Institutul Regional de Boli Cardiovasculare Iaşi” – la comisii

12.468/18.10.2021 L346/2021 Proiect de Lege pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000  -la comisii

13.469/18.10.2021 L347/2021 Proiect de Lege pentru completarea art.3 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000  –raport depus

14.470/18.10.2021 L349/2021 Proiect de Lege pentru completarea articolului 37 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000- la promulgare

15.476/18.10.2021 L337/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările –la comisii

16.478/18.10.2021 L361/2021 Propunere legislativă pentru sprijinirea familiilor cu copii la comisii

17.489/18.10.2021 L260/2021 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea „Legii nr.272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului” – la comisii

18.492/18.10.2021 L292/2021 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare –la comisii

  1. 501/18.10.2021 L375/2021 Propunere legislativă privind instituirea ”Tichetului Verde” pe teritoriul României – la comisii
  2. 526/25.10.2021 L439/2021 Propunere legislativă pentru plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze pentru consumatorii casnici –la comisii
  3. 527/25.10.2021 L440/2021 Propunere legislativă privind stabilirea măsurilor de sprijin a întreprinderilor mici şi mijlocii, a căror activitate este afectată de creşterile de preţuri şi tarife la energie, gaze şi combustibil – la comisii
  4. 528/25.10.2021 L350/2021 Proiect de Lege pentru declararea zilei de 3 mai ca zi de sărbătoare naţională pentru recunoaşterea meritelor fruntaşilor români de la Blaj din 1848 –la comisii
  5. 575/07.12.202 Propunere legislativă privind asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în bandă largă, la punct fix –aviz/ punct de vedere solicitat
  6. 586/07.12.2021 L437/2021 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice –la comisii
  7. 614/21.12.2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 – aviz/ punct de vedere solicitat
  8. BP388/30.06.2021 L432/2021 Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.211 din 2011 privind regimul deşeurilor –la Senat
  9. BP619/14.10.2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene -la Senat
  10. BP772/23.12.2021 Propunere legislativă privind înfiinţarea Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989
  11. BP653/20.10.2021 Propunere legislativă privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată -la Senat
  12. L474/2021 Propunere legislativă privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe-înscris pe ordinea de zi
  13. L510/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene -în lucru, la comisiile permanente ale Senatului
  14. B544/2021 Propunere legislativă privind actualizarea burselor acordate românilor de pretutindeni– înregistrat la Senat pt. dezbatere
  15. L512/2021 Propunere legislativă privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată –în lucru, la comisiile permanente ale Senatului

Deputatul Dan Constantin Șlincu, declarații politice de interes general, regional și local

Declarațiile deputatului Dan Constantin Șlincu sunt declarații în spirit social-democrat pe teme de interes național și regional. Există un număr însemnat de declarații care privesc direct problemele botoșănenilor, modul în care guvernul liberal a tratat județul Botoșani:

1.Sedinta Camerei Deputatilor din 21 decembrie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică cu titlul „Mesaj de Crăciun”; pasajele relevante

2.Sedinta Camerei Deputatilor din 14 decembrie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică având tema „Cu PSD la guvernare, România va avea anul viitor un buget cu foarte multe programe de sprijin pentru economie, pe lângă pachetul social asumat de creştere a veniturilor populaţiei”;

3.Sedinta Camerei Deputatilor din 7 decembrie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică: „Odată cu intrarea PSD la guvernare toate categoriile vulnerabile de români vor fi protejate şi respectate!”;

4.Sedinta Camerei Deputatilor din 23 noiembrie 2021

 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică: „România şi în special zona Botoşani-Suceava au nevoie, urgent, de modernizarea infrastructurii căii ferate şi a materialului rulant pentru a putea să se dezvolte economia Regiunii de Nord-Est şi a întregii ţări”;

  1. Sedinta Camerei Deputatilor din 16 noiembrie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică intitulată „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat de stat prin Constituţie, însă spitalele private primesc tot mai multe fonduri de la CNAS, iar spitalele de stat sunt subfinanţate şi nu pot trata pacienţii”;

  1. Sedinta Camerei Deputatilor din 9 noiembrie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică intitulată „Haosul de pe piaţa asigurărilor auto din România a condus la explozia preţurilor pentru poliţele de Răspundere Civilă Auto din cauza lipsei de inacţiune a guvernanţilor Dreptei”;

  1. Sedinta Camerei Deputatilor din 3 noiembrie 2021 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică cu titlul „Tratament egal, fără dublu standard pentru impozitarea firmelor româneşti şi străine care activează în ţara noastră şi pentru salarizarea angajaţilor de la multinaţionale”;

8.Sedinta Camerei Deputatilor din 26 octombrie 2021 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică intitulată „Da pentru vaccinare! Nu pentru discriminare!”

9.Sedinta Camerei Deputatilor din 12 octombrie 2021 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan Constantin Şlincu – declaraţie politică: „Municipiile Botoşani şi Dorohoi au fost şterse de pe harta României de premierul demis Cîţu – zero lei pentru educaţie, asistenţă socială şi investiţii în infrastructura locală!”;

  1. Sedinta Camerei Deputatilor din 5 octombrie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică intitulată „PSD va scăpa România de Guvernul Cîţu prin moţiunea de cenzură care va pune capăt batjocurii la care au fost supuşi românii prin îngheţarea veniturilor şi scumpirea nivelului de trai”;

  1. Sedinta Camerei Deputatilor din 28 septembrie 2021 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică având titlul „Românii se luptă să supravieţuiască din cauza exploziei de preţuri la energie şi alimente, în timp ce PNL organizează congrese cu mii de oameni în plină pandemie, pentru a-şi împărţii banii şi puterea!”;
  2. Sedinta Camerei Deputatilor din 21 septembrie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică având titlul „Profesorii şi angajaţii din învăţământ au ajuns bătaia de joc a guvernanţilor Dreptei, fiind printre cei mai prost plătiţi bugetari din România!”;

  1. Sedinta Camerei Deputatilor din 15 septembrie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică cu titlul „PSD susţine implicarea tuturor partidelor şi autorităţilor publice în asigurarea accesului la educaţie pentru toţi copiii şi menţinerea şcolilor deschise, în condiţii de siguranţă”;

  1. Sedinta Camerei Deputatilor din 7 septembrie 2021

 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică cu titlul „Bilanţul negru al celor 9 luni de guvernare Cîţu pentru Botoşani – mii de oameni în frig şi întuneric şi sute de firme falimentate”;

Sedinta Camerei Deputatilor din 29 iunie 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică: „Informează-te şi conştientizează pericolul generat de consumul de droguri şi etnobotanice pentru a ajuta la salvarea vieţilor celor din jurul tău!”;

16.Sedinta Camerei Deputatilor din 23 iunie 2021

 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică având subiectul „Mii de copii botoşăneni şi sute de mii de copii la nivel naţional cresc departe de părinţii plecaţi la muncă în străinătate! Avem obligaţia să îi protejăm şi să le aducem familiile acasă!”;

  1. Sedinta Camerei Deputatilor din 16 iunie 2021

Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică având titlul „«Ministrul Zero» din Guvernul Cioloş, devenit «Ministrul Minus 50 de miliarde de euro» în Guvernul Cîţu, trebuie să plece până nu lasă România cu totul fără fonduri europene!”;

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică cu titlul „Guvernările dreptei amanetează viitorul generaţiilor următoare”:
  2. Sedinta Camerei Deputatilor din 3 iunie 2021 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică intitulată „Pensiile românilor sunt puse în pericol de o guvernare a dreptei, cinică şi mincinoasă!”;
  3. Sedinta Camerei Deputatilor din 26 mai 2021 Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: Dan-Constantin Şlincu – declaraţie politică intitulată „Eşec total al Guvernului Dreptei în asigurarea unei vieţi decente pentru toţi românii”;

Deputatul Dan Constantin Șlincu -foarte multe interpelări pe teme de interes național dar și pentru botoșăneni 

Din cele 43 de interpelări, din ultimul an, cel puțin o treime privesc direct probleme ale județului Botoșani, în relația cu Guvernul. Ele accentuează lipsa de implicare a Guvernului în chestiunile care țin de dezvoltarea județului și a localităților sale:

1.Întrebarea nr.217A/09-02-2021

De ce a fost nevoie de 4 incendii în spitale și 30 de persoane decedate, ca să începeți să vă gândiți să luați măsuri pentru siguranța cadrelor medicale și a pacienților

  1. Întrebarea nr.341A/16-02-2021

De ce ați mințit pensionarii că respectați legea pensiilor în vigoare și le promiteți o nouă lege și o nouă recalculare, fără niciun termen real de implementare

  1. Interpelarea nr.57B/23-02-2021

Cum explicați pierderea celor 45.000 de locuri de muncă care au fost create în ultimii doi ani prin introducerea voucherelor de vacanță?

  1. Întrebarea nr.491A/02-03-2021

Anularea tranșelor 3 și 4 privind eșalonarea majorării alocațiilor pentu opii conform OUG 123/2020

  1. Întrebarea nr.492A/02-03-2021

Cîți bani ați tăiat de la fiecare botoșănean în 2021 prin nerespectarea legilor de majorare a punctului de pensie, a salarizării și a dublării alocațiilor

  1. Întrebarea nr.590A/09-03-2021

Care sunt motivele pentru care nu s-au început lucrările pentru refacerea drumului Botoșani-Târgu Frumos, un proiect viral pentru dezvoltarea din nordul Moldovei

  1. Întrebarea nr.691A/17-03-2021

Clarificări cu privire la respingerea echivalării diplomelor de tudii liceale cu diplome de bacalaureat pentru 4 tineri aflați în plasament la Asociația HCI Dorohoi, care au studia la North Star Academy în sistem de învățământ online

  1. Întrebarea nr.788A/23-03-2021

De ce blocați accesul la educație pentru elevii din Botoșani și din toată țara care în altă localitate decât cea de domiciliu, prin eliminarea transportului gratuit

  1. Întrebarea nr.896A/31-03-2021

Care sunt investițiile concrete care vor fi realizate în județul Botoșani pentru modernizarea infrastructurii sanitare, educaționale, rutiere, de utilități publice și mediu prin finanțarea alocată din Planul Național de Redresare și Reziliență

  1. Interpelarea nr.170B/07-04-2021

Accesarea la nivelul județului Botoșani a finanțărilor din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru realizarea de investiții în infrastructura de sănătate, educație, rutieră, utilități și mediu

  1. Întrebarea nr.1097A/14-04-2021

Care sunt obiectivele principale pentru Strategia Națională Antidrog 2020 – 20227

  1. Întrebarea nr.1098A/14-04-2021

Consumul și traficul de droguri în rândul minorilor și tinerilor

  1. Întrebarea nr.1099A/14-04-2021

Reglementarea obligativității criteriului verde în achizițiile publice

  1. Interpelarea nr.217B/20-04-2021

Infrastructura rutieră de drumuri naționale din județul Botoșani a fost abandonată complet în ultimul an și jumătate al guvernărilor de Dreapta

  1. Întrebarea nr.1341A/05-05-2021

Alocațiile de plasament pentru copiii aflați în grija asistenților maternali și în plasament familial

  1. Întrebarea nr.1369A/10-05-2021

Evoluțiile privind numărul asistenților maternali profesioniști

  1. Interpelarea nr.246B/11-05-2021

Care e viziunea Guvernului cu privire la asistenții maternali în contextul scăderii puterii de cumpărare și al interdicției cumulului pensiei cu salariul

  1. Întrebarea nr.1496A/18-05-2021

Salariul minim, instrument de protecție socială, valabil doar penru persoanele apte de muncă care nu au nicio calificare

  1. Întrebarea nr.1497A/18-05-2021

Carte este motivul atacului burtal al Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR asupra angajaților și angajatorilor din mediul privat care muncesc cinstit?

  1. Întrebarea nr.1582A/25-05-2021

De ce ați anulat Măsura 3 – granturi de investiții între 50.000 și 200.000 de euro pentru sprijinirea antreprenorilor români afectați de criza COVID-19

  1. Întrebarea nr.1657A/02-06-2021

Acordarea administratorilor de drumuri a competențelor de control privind respectarea maselor maxime admise/autorizate, prin cântărire, și respectarea dimensiunilor maxime admise, prin măsurare

  1. Întrebarea nr.1658A/02-06-2021

Incriminarea și pedepsirea consumului de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

  1. Interpelarea nr.334B/03-06-2021

De ce lăsați viitoarele generații fără pensie și le înghețați veniturile actualilor pensionari

  1. Întrebarea nr.1739A/08-06-2021

De ce dezinformați românii cu privire la gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale, la fel cum faceți cu starea economiei

  1. Interpelarea nr.365B/15-06-2021

Din cauza incompetenței și nepăsării Guvernului Cîțu, botoșănenii și toți locuitorii din Moldova sunt condamnați la subdezvoltare și sărăcie!

  1. Întrebarea nr.1885A/22-06-2021

Susțineți completarea legii privind protecția și promovarea copilului prin introducerea de servicii permanente de monitorizare, consiliere școlară și asistență psihopedagogică a minorilor care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate

  1. Interpelarea nr.424B/29-06-2021

Eșecul campaniei de vaccinare

  1. Interpelarea nr.453B/07-09-2021

De ce induceți panică în rândul pensionarilor pe care îi amenințați că vor fi obligați să dea banii înapoi, la stat, dacă pensiile lor au fost calculate greșit?

  1. Interpelarea nr.470B/15-09-2021

De ce ați abandonat testarea periodică în școli pentru depistarea cazurilor de COVID, care compromite șansa la educație a elevilor și pune în pericol siguranța acestora?

  1. Întrebarea nr.2374A/21-09-2021

De ce nu ați respectat cadrul legal privind majorarea salariilor angajaților din învățământ, care a devenit una din cele mai slab plătite categorii de bugetari?

  1. Întrebarea nr.2423A/27-09-2021

Care sunt motivele pentru care ați ascuns clauzele negocierii PNRR prin care românii vor fi sărăciți în următorii ani

  1. Interpelarea nr.499B/28-09-2021

Motivele pentru care drumul național DN29B Dorohoi-Botoșani a fost reabilitat în bătaie de joc și când se va interveni cu lucrări de reparații sau de modernizare la DN29A Dorohoi-Suceava

  1. Întrebarea nr.2533A/04-10-2021

De ce nu au fost luate niciun fel de măsuri pentru protejarea vieții pacienților din spitalele COVID în urma incendiilor repetate care au avut loc în ultimul an?

  1. Interpelarea nr.529B/12-10-2021

De ce nu puneți capăt suferinței părinților și nu elaborați normele de aplicare a Legii nr.185/2021 privind prelungirea certificatului de handicap pănâ la 18 ani pentru copii cu boli degenerative

  1. Întrebarea nr.2678A/19-10-2021

De ce nu ați făcut nimic pentru prevenirea valului patru al pandemiei în calitate de coordonator al Comitetului Național pentru Situații de Urgență?

  1. Întrebarea nr.2713A/25-10-2021

Care este situația la zi a fondurilor europene pe care le are la dispoziție România prin toate programele de sprijin

  1. Interpelarea nr.560B/03-11-2021

Modificarea legislației fiscale pentru stoparea practicilor care conduc la apariția dublului standard în ceea ce privește impozitarea, redistribuirea profiturilor și salarizarea la multinaționale și la firmele românești

  1. Întrebarea nr.2897A/09-11-2021

De ce nu interveniți pe piața polițelor RCA pentru a reglementa modul de stabilire al prețurilor, care s-au dublat în doar câteva zile și pentru a rezolva situația celor păgubiți de firmele falimentare de asigurări

  1. Întrebarea nr.3036A/22-11-2021

Care este situația din cu privire la investițiile aprobate pentru următorii 4 ani prin toate programele pe care România le are la dispoziție din fonduri europene și naționale pentru electrificarea, modernizarea șinelor de cale ferată și garniturilor de tren pentru zona Botoșani -Suceava și regiunea de Nord-Est

  1. Interpelarea nr.586B/23-11-2021

Lipsa intervenției Guvernului pentru plafonarea prețurilor polițelor RCA a dus la explozia tarifelor, la blocarea pieței de transport rutier și la circulația fără asigurare obligatorie

  1. Întrebarea nr.3182A/07-12-2021

Ce măsuri ați prevăzut în bugetul pentru 2022 pentru susținerea IMM-urilor și antreprenorilor români care au avut de suferit în 2020 și 2021 în urma restricțiilor generate de pandemia de COVID-19

  1. Interpelarea nr.616B/14-12-2021

Este necesar ca Ministerul Educației să stabilească o procedură mai calară privind modul de administrare a testelor pentru elevi, precum și a modului în care vor fi valide rezultatele

  1. Întrebarea nr.3328A/20-12-2021

Ce măsuri concrete a pregătit Ministerul Energiei pentru a face față problemelor în alimentarea cu gaze în această iarnă

Concluzii

În concluzie, deputatul PSD de Botoșani Dan Constantin Șlincu este un parlamentar implicat în actul politic. Din declarații și din interpelări, este preocupat de soarta botoșănenilor. Deputatul s-a implicat legislativ în linia asumată de partid, dar declarațiile și interpelările sale relevă interesul politic pentru dezvoltarea județului care l-a desemnat prin vot pentru un fotoliu din Camera Deputaților.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Botosani

Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top