Connect with us

ACCIDENT GRAV într-o comună din BOTOȘANI! TREI persoane au ajuns la SPITAL

Botosani

ACCIDENT GRAV într-o comună din BOTOȘANI! TREI persoane au ajuns la SPITAL

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, duminică dimineață, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe care raza comunei Suharău

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și două echipaje al Serviciului Județean de Ambulanță.

Șoferul unuia din autoturisme, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit inconștient

Acesta a fost preluat de echipajul SAJ. În întâmpinare a fost trimis și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportat la spital. Celelalte două persoane, un bărbat și o femeie, au fost preluate de echipajul SMURD și un echipaj SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Conductorul auto din cealaltă mașină implicată în accident a refuzat ajutor medical.

Pompierii au intervenit pentru inlaturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Botosani

News Moldova LIVE

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top