Connect with us

Botoșani | Simona RADIȘ intră în elita mondială a canotajului după un palmares record de opt titluri mondiale

Botoșani | Simona RADIȘ intră în elita mondială a canotajului după un palmares record de opt titluri mondiale - News Moldova

Botosani

Botoșani | Simona RADIȘ intră în elita mondială a canotajului după un palmares record de opt titluri mondiale

Opt titluri mondiale și un loc în istoria canotajului

Născută în comuna Avrămeni, județul Botoșani, Simona Radiș a intrat într-un grup select al celor mai titrați sportivi din istoria Campionatelor Mondiale de canotaj. Cu opt medalii de aur mondiale, sportiva face parte dintr-o elită formată din doar opt canotori care au cucerit cel puțin opt titluri mondiale. Clasamentul este condus de britanicul Matthew Pinsent și italianul Daniele Gilardoni, ambii cu câte 10 medalii de aur.

Performanța Simonei Radiș a atins un nou nivel la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, unde sportiva a reușit să câștige trei medalii de aur la aceeași ediție.

„3 medalii de aur. O ediție de Campionat Mondial. Un rezultat care rămâne în istorie”, a transmis Simona Radiș după competiția de la Amsterdam.

O premieră în cariera sportivei din Botoșani

Simona Radiș este prima canotoare care reușește să câștige câte două medalii de aur la trei ediții diferite ale Campionatelor Mondiale.

În 2022, sportiva s-a impus în probele de dublu vâsle și 8+1 rame, în 2025 a obținut aurul la dublu rame și 8+1, iar în 2026 a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la dublu rame, 8+1 și 8+1 mixt.

Astfel, palmaresul Simonei Radiș a ajuns la nouă medalii mondiale, dintre care opt de aur și una de argint.

„Suntem puternice și este grozav să fim primele care fac istorie. Trei medalii de aur la o ediție a Campionatelor Mondiale nu au fost ușor de obținut, dar am reușit. Nu m-am gândit la timp, sunt doar fericită pentru că am câștigat. A fost cea mai bună cursă a noastră, cu o echipă nouă, după cea de la Jocurile Olimpice. Acum vom merge acasă mândre”, a declarat Simona Radiș după Campionatele Mondiale de la Amsterdam.

Elisabeta Lipă: „Un lider incontestabil”

Președintele Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a evidențiat rolul Simonei Radiș în echipa României, pe care o consideră unul dintre principalii lideri ai generației actuale.

News Moldova îți recomandă și ...   O clădire de patrimoniu cu o istorie de peste 120 de ani renaște la Botoșani. Au început lucrările de salvare ale fostei școli construite în epoca lui Spiru Haret

Sportiva în vârstă de 27 de ani, alături de Adriana Adam, tot în vârstă de 27 de ani, a fost implicată în toate cursele câștigate de România la Amsterdam. Mai mult, Elisabeta Lipă anticipase înaintea competiției că Radiș are potențialul de a obține trei medalii de aur.

„Avem o echipă senzațională, cu un lider incontestabil. Mă bucur că este român. Acest lider se numește Simona Radiș. Sunt ferm convinsă că Simona este cea care va repeta trei medalii de aur și la alte campionate. Nu cred că o țară se va lăuda cu trei medalii de aur câștigate la un campionat. Eu mă bucur că acest lider se regăsește în echipa României”, a declarat Elisabeta Lipă.

Aceasta a subliniat și dificultățile întâmpinate de sportivii români la Amsterdam, de la schimbările meteorologice și mutările de culoare până la ploaie, vânt puternic, tunete și fulgere.

„Atunci când ești determinat, când vrei ca munca ta de un an de zile să nu fie în zadar, cauți soluții ca să poți să ieși din astfel de situații”, a explicat Elisabeta Lipă.

Președintele Federației Române de Canotaj consideră că experiența de la Amsterdam va contribui la consolidarea echipei înaintea următoarelor obiective internaționale.

„Iată că România s-a întors de la acest Campionat Mondial cu trei medalii de aur și mai multe pierdute. Sunt ferm convinsă că toate aceste lucruri îi vor face să fie mult mai puternici, mult mai determinați. Anul viitor o să fie și cu calificările pentru Jocurile Olimpice și se vor desfășura pe cea mai frumoasă pistă de concurs din canotajul mondial, la Lucerna, Elveția. Acolo mereu câștigă cei mai buni”, a mai spus Elisabeta Lipă.

Avrămeni, locul de unde a început povestea campioanei

În ciuda succesului internațional, Simona Radiș păstrează o legătură puternică cu locul în care a copilărit. Pentru sportivă, Botoșaniul rămâne acasă, iar întoarcerea în județ este întotdeauna însoțită de emoție.

„Botoșani rămâne mereu acasă. Îmi amintesc mereu de prietenii mei și de timpul petrecut alături de ei. Cum petrec mare parte a anului plecată, mă întorc mereu cu emoție în suflet”, mărturisește Simona Radiș.

News Moldova îți recomandă și ...   Investiție de peste 4,38 milioane de lei în Darabani pentru modernizarea Casei de Cultură „Theodor Balș” și creșterea atractivității orașului

Originară din comuna Avrămeni, sportiva a locuit aici până la vârsta de 14 ani, într-o familie de oameni gospodari. În copilărie, nu avea o legătură cu sportul, fiind mai degrabă preocupată de școală și având rezultate foarte bune la învățătură.

De la ora de matematică la primul pas spre performanță

Destinul Simonei Radiș s-a schimbat în 2013, când avea 14 ani. În timpul unei ore de matematică, antrenorul George Bulie, de la Clubul Sportiv Botoșani, a remarcat-o în timpul unei selecții pentru canotaj.

Înălțimea și forța fizică au fost printre elementele care au atras atenția antrenorului. Simona nu știa aproape nimic despre acest sport, dar discuția cu George Bulie a determinat-o să încerce.

„Eram la școală în timpul orei de matematică. Antrenorul George Bulie, de la Clubul Sportiv Botoșani, a venit în selecție și eu eram pe atunci cea mai înaltă din școală, înălțimea fiind un criteriu important în canotaj. Dumnealui mi-a vorbit despre canotaj și mi-a spus despre ce este vorba. Nu aveam idee la început. Știam doar de doamna Elisabeta Lipă și atât. Nu aveam nicio treabă cu sportul”, povestea Simona Radiș.

După selecție, a urmat o altă provocare: convingerea părinților că trebuie să plece la București pentru a începe o carieră sportivă.

„Ai mei mi-au spus că nu-i de mine, că eu nu cochetez cu sportul și aveau dreptate, eu eram cu școala. Dar eu simțeam totuși că trebuie să merg. I-am convins și am plecat la Botoșani. Ne-am întâlnit acolo cu ceilalți copii selecționați. Pe data de 1 octombrie 2013, am plecat de la Botoșani la București, unde am fost legitimată la Steaua și unde am început viața sportivă. Era un nou capitol în viața mea”, își amintea campioana.

Performanța construită prin muncă și sacrificiu

La București au început anii de pregătire intensă. Orele lungi de antrenament și efortul fizic au devenit parte din viața de zi cu zi a tinerei sportive.

News Moldova îți recomandă și ...   Cod portocaliu de furtuni pentru județul Botoșani. Autoritățile sunt în alertă după fenomenele severe care au afectat Suceava

„Nici nu mai știu câte ore de antrenament au fost. Sunt atât de multe ore de antrenament și atât de grele! Dar numai așa se obțin rezultatele. Cu gândul ăsta mergi zi de zi”, explica Simona Radiș.

Antrenamentele au venit și cu sacrificii fizice. Bătăturile și rănile din palme au devenit o realitate obișnuită pentru canotoare, mai ales la începutul sezonului.

„Facem destule bătături în palme. Mâinile noastre suferă când începe sezonul. Ajungem să avem și carne vie în palme. Dar suntem obișnuiți să strângem din dinți și continuăm antrenamentele”, povestea sportiva.

Sportul și educația, șanse pentru copiii de la sate

Experiența personală a făcut-o pe Simona Radiș să privească sportul nu doar ca pe o cale spre performanță, ci și ca pe o oportunitate de dezvoltare pentru copiii din mediul rural.

Campioana consideră că accesul la sport și educație poate schimba radical parcursul unui copil, chiar și atunci când acesta nu ajunge să practice sportul la nivel profesionist.

„Sportul este o șansă în plus, pentru că mulți copii de la sat nu au oportunități atât de mari. Atunci când apare această șansă de a face un sport, nu este de refuzat. Chiar dacă tu nu o să ajungi un mare sportiv, faptul că ai plecat de acasă, că ai cunoscut oameni, lumea te schimbă ca om. Sportul îți oferă o conduită și o educație aparte. Avem un respect aparte pentru tot ceea ce este în jurul nostru”, spune Simona Radiș.

De la o elevă din Avrămeni, fără experiență sportivă, la una dintre cele mai titrate canotoare ale lumii, parcursul Simonei Radiș este construit în jurul muncii, disciplinei și perseverenței. Performanțele de la Amsterdam consolidează astfel o carieră care a transformat numele unei sportive din Botoșani într-un reper al canotajului românesc și internațional.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top