Connect with us

Casa „Garabet Ciolac”, un alt EDIFICIU CULTURAL botoșănean UITAT de AUTORITĂȚI

Botosani

Casa „Garabet Ciolac”, un alt EDIFICIU CULTURAL botoșănean UITAT de AUTORITĂȚI

@Clădirile istorice din Botoșani rămân la voia întâmplării, pierdute în zgomotul urban, pe străzi adiacente sau chiar la strada principală, sub privirea neputincioasă a trecătorilor, martori și ei la risipirea acestei bogate moșteniri culturale; @În judeţul Botoşani sunt peste 500 de monumente istorice; @ Una dintre cele mai elegante construcţii din Botoşani, datând din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea este Casa Garabet Ciolac.

Indolența autorităților mai condamnă un important edificiu cultural botoșănean la degradare: Casa „Garabet Ciolac”

Din fericire, Botoșaniul a dat României foarte multe personalități istorice, politice și culturale. În mare măsură administrația publică locală a eșuat lamentabil postdecembrist la reabilitarea și repunerea în circuitul cultural acestor adevărate repere istorice ale României.  Astăzi, poate mai mult ca oricând, generatiile actuale au nevoie de aceste adevărate momente vii din cadrul comunității. Sub aspect economic aceste monumente, care zac din cauza delăsării și ineficienței administrației publice locale, ar putea reprezenta adevărate surse de venit pentru economia locală, pentru turismul local și poate cel mai important pentru demnitatea, respectiv patriotismul local!!! Așa cum v-am obișnuit deja, Ziarul NewsMoldova va desfășura o campanie în anul 2021 pe recuperarea acestei bogății locale reprezentată de bogatul patrimoniu istoric și cultural al municupiului și județului Botoșani.

Clădirile monument istoric ale Botoșaniului sunt lăsate de izbeliște de către autorități 

Palate, muzee, case şi alte clădiri-simbol sunt lăsate pradă timpului. Autorităţile nu intervin nici măcar atunci când clădirile aparţin statului. Indolența autorităților condamndă la degradare zeci de clădiri de patrimoniu iar explicaţia este mereu aceeaşi: „nu sunt bani”. 

În judeţul Botoşani sunt peste 500 de monumente istorice. Dintre acestea, 46 sunt încadrate în categoria A, monumente de interes naţional, iar restul sunt încadrate în categoria B, de interes local.  Potrivit directorului executiv al Direcției Județene pentru Cultură Botoșani, în Botoșani sunt peste 105 clădiri de patrimoniu, în afara celor din Centru Vechi care sunt înscrise doar ca pozitiție. Dintre acestea 54 sunt în proprietate publică, iar restul în proprietate privată. 

Multe clădiri de patrimoniu din Botoșani se află în colaps sau precolaps

Pe strada Marchian, la numărul 7, se află una dintre cele mai elegante construcţii din Botoşani, datând din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea. Ea figurează pe lista monumentelor istorice ale județului Botoșani sub numele de Casa Garabet  Ciolac.

În această clădire a funcționat ani buni sediul Direcției de Sănătate Publică Botoșani. Cladire de patrimoniu, declarată monument istoric, edificiul poartă numele de Casa Garabet Ciolac, nume care vine de la primul proprietar Garabet Ciolac. Construită în stil clasic, Casa Garabet Ciolac datează din mijlocul secolului XIX.

Construită în stil eclectic de influență franceză, cu parter înalt, cu o intrare monumentală în partea de sud, și cu o alta, pentru folosința zilnică, în partea opusă, cu o bogată ornamentație exterioară, cu încăperi mari, înalte și luminoase, casa a fost locuită de primul său proprietar, Garabet Ciolac, apoi a intrat în posesia marelui proprietar funciar  Alexandru Enacovici, fapt pentru care, ea mai este cunoscută și sub numele de Casa Ciolac-Enacovici.  După 1948, casa a fost naționalizată, găzduind mai multe instituții, ultima fiind Direcția Județeană de Sănătate Publică.

Acum, imobilul se află într-o stare avansată de degradare. Pe acoperiş crește vegetaţie, iar bucăţi din elementele de arhitectură ornamentală au început să se desprindă, reprezentând un real pericol pentru trecători.

Din cauza vechimii și a uzurii suferite în timp, imobilul s-a deteriorat, ultimul deținător abandonându-l, fără a se mai interesa de starea acestuia. De mai bine de șase ani, clădirea este înconjurată de garduri de protecție, trecătorii fiind avertizați să nu se apropie, pentru a nu fi loviți de tencuiala desprinsă de pe pereți. Deteriorarea clădirii este tot mai evidentă, pe zi ce trece, și nu se  vede niciun semn că se întreprinde ceva în direcția renovării ei.

În tot acest timp, Ministerul Sănătății nu a reușit decât să împrejmuiască clădirea și să monteze plăcuțe cu avertismentul „Atenție, cade tencuiala”.

Autoritățile locale au făcut demersuri pentru preluarea Casei Garabet Ciolac de la Ministerul Sănătății dar s-au izbit de un refuz

Casa Garabet Ciolac, fost sediu al DSP, nu a fost reabilitată niciodată chiar dacă este monument istoric și poartă cu ea elemente arhitectonice impresionante și interioare cu decorațiuni deosebite. Când a fost construită, în secolul XIX, era simbolul al eleganței.

Edificiul cultural se află în proprietatea Ministerului Sănătății. În perioada în  care Casa Garabet Ciolac era sediul DSP Botoșani, conducerea unității sanitare a făcut numeroase demersuri la Ministerul Sănătăţii în vederea alocării de fonduri pentru reabilitarea imobilului care este monument istoric, a informat şi autorităţile despre situaţia clădirii, cu toate acestea nu s-a făcut nimic.

De asemenea, în perioada 2017-2018, fostul deputat Tamara Ciofu împreună cu, pe atunci, viceprimarul Cosmin ANDREI au încercat să concesioneze imobilul către Primăria Botoșani pentru realizarea unui centru de zi pentru bolnavii cronici. Însă, demersul acestora s-a soldat cu un refuz.

Oficialii Ministerului Sănătății motivau acest refuz. „Imobilul este folosit de către Direcția de Sănătate Publică pentru activității proprii și nu poate fi concesionat către Primăria Botoșani”.  Însă, DSP nu mai folosea de mai bine de 6 ani acea clădire.

Acum, Casa Garabet Ciolac  îți așteaptă resemnată sfârșitul inevitabil, astfel Botoșaniul riscând să piardă o altă clădire de patrimoniu importantă, un punct de atracţie turistică. În tot acest timp, Botoșani pierde turişti, deci bani, deşi este județul care deține cele mai multe clădiri monument istoric. 

Întrebarea care rămâne este: „Oare proprietarul, instituție a statului, nu poate fi în niciun mod obligat să ia măsuri pentru conservarea edificiului cultural? De ce statul nu se implică în salvarea acestor pagini de istorie?”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Botosani

To Top