În această dimineață, Sala Nicolae Iorga din cadrul Prefecturii Botoșani a găzduit ceremonia de învestire a noului președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani și depunerea jurământului de către consilierii județeni aleși la scrutinul din 9 iunie 2024
Valeriu Iftime, liderul PNL Botoșani, a preluat oficial funcția de președinte al CJ Botoșani, marcând prima sa experiență politică după victoria obținută în alegerile din vară. Având o carieră solidă în mediul privat, Iftime aduce cu sine promisiunea unei viziuni noi pentru județul Botoșani.
„Lucrurile care trebuiesc făcute cu adevărat țin de oameni. Sunt un om care lucrez în echipă. Sunt o raritate în business-ul românesc, după 30 de ani să am acceși asociație. După acest principiu, vă rog să mă înțelegeti că am nevoie de echipă.
Nu o sa încep cu planurile mari. Nu contează culoarea politică în opinia mea, contează intenția, viziunea și respectul față de cei pe care îi reprezinți. Nu înțeleg de ce într-un Consiliu Județean cele două partide sau trei sunt așa separate, să nu copiați unii de la alții? De ce nu suntem împreună? Până la urmă judecăm pe aceeași măsură. Uneori mi se pare absolut aberant ca cineva să se opună la un proiect vizibil sau care face bine comunității. Nu am înțeles niciodată structura asta politică, dar sper să o înțeleg și dacă nu o înțeleg, sper să o schimb.Vă cer sprijin, vă cer echipă. Botoșaniul are nevoie de o viziune comună a celor care conduc județul. DIn acest motiv cred că echipa este succesul. O să cer doar atenție, performanță, iar cei care simt că n-o să poată, îi rog din momentul ăsta să ceară pauză.
Vă propun un președinte care respectă oamenii, vă propun un președinte care nu trebuie să certe pe nimeni, vă propun un președinte care așteaptă respect pe măsura respectului pe care îl oferă sau îl dă celorlalți. Nu am fost niciodată un riguros al programului, am crezut doar că bunătatea vine din oameni. Și cred că desăvârșire că lucrurile bune vin de la Dumnezeu și mai cred cu desăvârșire că doar respectul și iubirea aproapelui sunt măsura supremă a omului integru.
Știu că avem o misiune complicată, dar știu că împreună putem găsi soluții”, a transmis Valeriu Iftime în cadrul ceremoniei de învestire.
Doina Federovici i-a prezentat noului șef al CJ lista celor 75 de proiecte în implementare, subliniind realizările din mandatul său
Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, i-a prezentat noului lider al administrației județene lista celor 75 de proiecte aflate în implementare, evidențiind realizările din mandatul său.
„Iată-ne ajunși la finalul mandatului, cel mai performant din istoria Consiliului Județean Botoșani. Un mandat în care am demonstrat că se poate face administrație performantă la conducerea Consiliului Județean Botoșani și în care am devenit etalon în administrația publică, depășind județe mult mai dezvoltate.
Nu o spunem noi, cei implicați, ci instituțiile europene de cel mai înalt rang: Consiliul Europei ne-a acordat prima etichetă EloGE din România, adică Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare, iar în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor de la Bruxelles, Consiliul Județean Botoșani a fost invitat, în ultimii doi ani, să prezinte exemple de bune practici. Era și firesc să fie așa, pentru că, împreună cu echipa pe care mi-am format-o, cu angajații de la Consiliul Județean, cu cei de la instituțiile subordonate și cu domnii primari, mulți dintre ei prezenți astăzi în sală la invitația domnului prefect, am urnit proiecte înțepenite și am demarat altele noi, care urmează să fie implementate în mandatul noului Consiliu Județean.
Proiecte care au schimbat radical fața județului, care au adus o creștere a calității vieții botoșănenilor și care nu pot fi negate de nimeni, chiar dacă suntem acum într-o perioadă efervescentă, de campanie electorală, în care unii competitori, pentru a obține un mic avantaj electoral, aruncă cu noroi în tot ceea ce s-a făcut bun în județul nostru.
„V-am oferit posibilitatea de a face tranziția mai lină către viziunea dumneavoastră prin promovarea de către echipa mea a inițiativelor pe care le aveți. Ați refuzat!”
Așa cum am afirmat și în ultima ședință de plen, am derulat peste 150 de proiecte, cu o medie de un proiect la 10 zile. Și vorbim doar despre cele mai importante! Unele le-am finalizat, altele sunt în derulare, iar altele sunt pregătite pentru a fi implementate de viitoarea echipă.
La unele proiecte, am asigurat suportul necesar pentru a fi implementate la noi în județ, pentru că ele deschid calea dezvoltării. Per total, vorbim de proiecte ce depășesc 1,5 miliarde de euro. Fără falsă modestie, pot să afirm răspicat că am pus bazele dezvoltării, că am definit CALEA SIGURĂ PENTRU BOTOȘANI!
În acești patru ani, Consiliul Județean, prin fondurile atrase și proiectele care sunt și vor fi implementate în următorii ani, a devenit motorul economiei botoșănene și „cel mai important angajator al județului”, prin locurile de muncă generate de implementarea proiectelor. Trebuie ca procesul de dezvoltare să continue și chiar să accelereze, pentru a nu rata oportunitățile pe care ni le-am creat în acești ani. Pentru aceasta, am asigurat în bugetul pe acest an fondurile necesare pentru derularea tuturor proiectelor pe care le-am gândit împreună cu echipa mea și angajații Consiliului Județean. Domnule președinte, dumneavoastră vă revine responsabilitatea de a concepe și gestiona bugetul începând cu anul viitor.
Nu a fost un mandat ușor, dar cu voință și multă, multă determinare, am reușit să așezăm județul pe drumul dezvoltării! Nu a fost un mandat perfect, dar a fost un mandat în care Consiliul Județean a devenit etalon în administrația publică. Și așa trebuie să rămână, dacă vrem cu adevărat să recuperăm decalajele istorice față de celelalte regiuni ale țării. A fost un mandat în care am intrat în topul consiliilor județene la execuția bugetară la capitolul „Dezvoltare”, adică cel al investițiilor implementate de autoritățile județene. Am depășit, la acest capitol, județe ca: Bihorul lui Bolojan, Brașovul lui Veștea, Suceava lui Flutur și lista poate continua.
Aceste date sunt publice și pot fi verificate de oricine.
Da, mai avem multe de făcut pentru ca să le ajungem din urmă, dar misiunea aceasta va trebui să o continuați dumneavoastră, domnule președinte. Să vă suflecați mânicile și să vă apucați de treabă, să implementați soluțiile pe care ați spus că le aveți, dar pe care încă nu ați dorit să le faceți publice. V-am oferit posibilitatea de a face tranziția mai lină către viziunea dumneavoastră prin promovarea de către echipa mea a inițiativelor pe care le aveți. Ați refuzat!
De astăzi, însă, lucrurile se schimbă, va trebui să munciți. Nu mai vă puteți plânge că nu e bine din cauza PSD. Gata cu politica! Începe administrația! De azi sunteți direct responsabil! Nu aveți motive să invocați „greaua moștenire”. Este într-adevăr o moștenire grea, dar nu în sensul în care ați vorbit până acum despre activitatea mea, ci în sensul că veți avea mult de muncit pentru a ajunge la ștacheta pe care am ridicat-o eu în acest mandat.
La finalul intervenției mele vă voi da „Lista 75 plus”, care conține cele 75 de proiecte inițiate de mine și care se află în diverse faze de derulare. I-am spus „75 plus”, pentru că, în mod normal, pe lângă cele 75 pe care vi le las eu, ar trebui să veniți și cu alte proiecte ale dumneavoastră. Dar, vă cer în primul rând să finalizați cele 75 de proiecte deja începute, pentru că s-a investit muncă în ele și bani din taxele și impozitele plătite de botoșăneni.
Chiar dacă, în 2020, în plină pandemie de Covid, am preluat un mandat greu, cu provocări uriașe, nu m-ați auzit niciodată plângându-mă, ci am căutat soluții pentru toate problemele.
Am trecut peste provocările pandemice și cele ale crizei generate de explozia prețurilor și am reușit să reabilităm și să modernizăm jumătate din rețeaua de drumuri județene. Mai puțin de 2% din drumurile județene mai sunt din piatră și nu sunt prinse în vreun proiect de modernizare cu finanțare asigurată. Pentru acestea va trebui să găsiți soluții dumneavoastră.
Am preluat un depozit de deșeuri cu 14 neconformități majore și cu riscul iminent de a fi închis. Astăzi vi-l las fără nicio neconformitate, cu investiții majore în curs de derulare.
Am salvat de la faliment Nova Apaserv, care avea conturile blocate și datorii de milioane de euro, fiind în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea. Astăzi, aveți un operator funcțional, care are perspectiva atragerii unei finanțări importante din Programul de Dezvoltare Durabilă. Nu insist prea mult, pentru că dumneavoastră și firmele dumneavoastră ați colaborat în diferite forme, proiecte, investiții cu Nova ApaServ și cunoașteți bine situația de acolo.
Am asigurat cele mai mari fonduri pentru dotarea spitalului cu aparatură medicală ultraperformantă, am atras cele mai mari finanțări europene și guvernamentale pentru proiecte, precum: construirea unei noi Unități de Primiri Urgențe, reabilitarea energetică și modernizarea Maternității, a Blocului Alimentar, extinderea Secției de Oncologie, construirea Laboratorului de microbiologie, a unui nou Ambulatoriu de Specialitate și reabilitarea sediului SMURD.
Veți găsi pe masa echipelor de proiect din cadrul Consiliului Județean documentațiile mature pentru cele trei spitale noi: Pediatrie, Psihiatrie și Săveni.
Am obținut avizele de oportunitate de la Ministerul Sănătății și nu vă rămâne decât să obțineți finanțarea pentru realizarea lor.
De asemenea, am creat cadrul pentru ca Spitalul Județean să poată pregăti medici rezidenți, astfel încât să se rezolve și deficitul de cadre medicale.
Am deschis șantiere pentru modernizarea instituțiilor de cultură, a școlilor speciale, a unităților sociale. Am creat primul concept de turism și am început promovarea lui. S-au făcut multe lucruri și cred că aceasta este CALEA SIGURĂ PENTRU BOTOȘANI!
Înainte de a vă înmâna „Lista 75 plus” cu proiectele pe care Consiliul Județean Botoșani le are în derulare, vă rog să-mi permiteți să mai spun doar un lucru pe care l-am făcut în acești patru ani ne și echipa mea. Am tratat egal toate comunitățile locale, nu am făcut diferențe între administrațiile conduse de primari PSD și cele PNL. Am alocat fondurile după algoritmi clari, punând pe picior de egalitate primăriile conduse de primarii PSD cu cele conduse de primarii PNL sau ai altor partide. Am făcut investiții în toate regiunile județului, pentru că județul Botoșani trebuie să se dezvolte în integralitatea lui și nu după opțiunile electorale. De aceea, în final, vă îndemn să urmați acest drum al echității. Vom fi foarte atenți la acest aspect, pentru că opțiunea politică a electoratului nu este un delict pe care să-l pedepsească un președinte de Consiliu Județean, care, vremelnic, se află la conducerea județului.
Domnule Valeriu Iftime,
Aveți aici „Lista 75 plus” cu proiecte, din care 38 sunt deja în diferite stadii de implementare sau execuție, iar restul sunt depuse pentru finanțare sau au pregătite documentațiile tehnice pentru a putea fi depuse când se deschid axele de finanțare.
Vă doresc să aveți puterea de a le implementa, pentru că ele vor continua dezvoltarea județului nostru. În definitiv, acesta ar trebui să fie țelul oamenilor politici. Veți avea sprijinul nostru, al echipei PSD, pentru proiectele care vor fi făcute în beneficiul botoșănenilor, dar, totodată, vom taxa dur și ne vom opune deciziilor pe care le vom considera ca fiind luate împotriva botoșănenenilor.
Spor la muncă!”, a transmis fostul Președinte al CJ Botoșani.
Viitoarea componență a Consiliului Județean Botoșani:
- Președinte CJ: Valeriu Iftime (PNL)
Mandate PSD:
- Lucian Trufin – senator
- Dorin Birta – vicepreședinte CJ Botoșani
- Cristian Nistor – administrator public CJ Botoșani
- Constantin Pătrăuceanu – antreprenor
- Ramona Guraliuc – medic șef UPU-SMURD
- Andron Țîmpău – administrator public Primăria Bucecea
- Dan Delenu – director ADI AQUA Botoșani
- Ciprian Manolache – inspector școlar general adjunct
- Ionuț Gireadă – jurist
- Sergiu Marian – profesor
- Mioara Jurgiu – expert PR/sociolog
- Cristian Pintilei-Grosu – coordonator marketing, Loteria Română
- Dan Păduraru – șef agenție ARR Botoșani
- Hrimiuc Galia – inspector școlar
- Olguța Șchiopu – inspector școlar
Mandate PNL:
- Ionela Aiftincă – avocat
- Constantin Bursuc – director SC Traserbus SRL
- Mihai Viciriuc – inginer
- Andrei Nenișcă – antreprenor
- Alin Corduneanu – administrator public Ștefănești
- Bogdan Suruciuc – inspector școlar general
- Bogdan Dăscălescu – vicepreședinte CJ, antreprenor
- Luciana Buliga – proprietară de farmacii
- Marian Bidașcă – om de afaceri, grupul „Pita”
- Gabriel Timofte – director, Vatra Domnească
- Sergiu Zvâncă – consilier vicepreședinte CJ, antreprenor
- Gelu Graur – jurist
- Lucian Aroșoaie – medic veterinar
- Cătălin Boboc – inginer RAR
Mandate AUR:
- Eusebiu Cilibiu – inginer cadastral (în instanță)
- Ciprian Ignătescu – antreprenor
- Iulian Boby Buciuleac – pensionar MAI, fost ofițer de Poliție
Noua componență a Consiliului Județean Botoșani reunește experți din diverse domenii, de la sănătate și educație până la antreprenoriat și administrație publică.