Botosani
Elevii de la Colegiul „Gheorghe Asachi”, nevoiți să învețe în frig, cu păturile pe ei
autor
Mai mulți elevi de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din municipiul Botoșani au fost nevoiți să participe, timp de câteva zile, la cursuri desfășurate în condiții de frig, după ce în mai multe săli de clasă nu a fost asigurată temperatura necesară pentru un proces educațional normal.
Pentru a face față situației, unii elevi și-au adus pături de acasă și au semnalat problema în mediul online, fapt care a determinat Inspectoratul Școlar Județean să se autosesizeze și să trimită o echipă de control la unitatea de învățământ.
Bogdan Suruciuc, inspector scolar general: La nivelul Inspectoratului Școlar, odată cu începerea cursurilor, pe data de 8 ianuarie, am trimis în unitățile de învățământ o informare prin care, din cauza temperaturilor foarte scăzute, agentul termic să fie furnizat permanent, pentru a nu scădea temperatura în sălile de clasă, dar se pare că sunt și situații în care nu au fost luate aceste măsuri, drept pentru care ne vom îndrepta și noi către cei care se fac vinovați de acest lucru. În primul rând, noi ne-am asigurat ca condițiile în școală să fie remediate, căldura să fie la parametrii normali, pentru a-și desfășura activitatea, iar de acum vom verifica toate documentele pentru a stabili exact care sunt măsurile pe care le vom lua conform legislației.
Gina Poenaru: Cine a decis ca agentul termic să fie furnizat pe bază de program?
Bogdan Suruciuc: Decizia a luat-o conducerea unității de învățământ.
Directorul Colegiului Tehnic, Diana Moruzi, afirmă că problema a fost una punctuală și a afectat doar două spații aflate pe colțul clădirii, unde agentul termic nu a reușit să asigure încălzirea corespunzătoare în zilele cu temperaturi foarte scăzute.
Ea a subliniat că furnizarea agentului termic către unitatea de învățământ s-a realizat conform înțelegerii stabilite cu societatea locală de termoficare.




























