FLĂMÂNZI (BOTOȘANI) – locul unde acum 115 ani izbucnea cel mai dur eveniment social din EUROPA primului deceniu al secolului XX: Răscoala din 1907

Localitatea Flămânzi atestată documentar la 1605, a devenit oraș acum 18 ani, în 2004. Recensământul de acum două decenii indica o populație de aproape 11800 locuitori.  În 2011, populația scăzuse la puțin peste 10 000 locuitori. Plasată pe Drumul European E85 Botoșani Hârlău, localitatea Flămânzi a avut o dezvoltare economică în cadrul căreia agricultura și creșterea animalelor au jucat rolul determinant.

Numele localității Flămânzi este legat de Răscoala țărănească din 1907, cel mai violent eveniment social din Europa primului deceniu al secolului XX.

Azi, un monument dezvleit în 1977, opera sculptorului Gavril Covalschi și un Muzeu al Țăranului (inaugurat în 2016, după ce Muzeul Răscoalei de la 1907 a ars într-un incendiu în 1981) amintesc de tragicele evenimente de acum 115 ani.

La începutul secolului XX, România era aliată în secret cu Austro-Ungaria, din punct de vedere militar, de teama unei posibile agresiuni rusești. Pactul din 1883, reînoit de câteva ori, era secret pentru că Guvernul de la București nu dorea să lase impresia că trăda aspirațiile naționale ale românilor din Transilvania, Banat, Bucovina.

Flămânzi – moșia arendată de trustul Mochi Fischer, motiv de dispută privind prelungirea arendei. Țăranii contractori din Flămânzi au devenit victimele disputei

Moșia Flămânzi, care cuprindea 22 de sate, arendată de trustul Mochi Fischer era una din moșiile care producea fânul folosit ca furaje de către Armata Austro-Ungară pentru cavalerie. Țăranii împroprietăriți prin reforma agrară din 1864 nu puteau să își asigure existența din loturile primite, fiind nevoiți să accepte să lucreze pe bază de contract pe moșiile proprietarilor care le administrau personal sau le dădeau în arendă. Moșia Flămânzi era în proprietatea boierului Mihalaki Sturdza, care o arendase lui Mochi Fischer.

Pe fondul unei dispute a lui Mochi Fischer cu Juster Berman, cumnatul său, pe tema arendării Moșiei Flămânzi (contractul s-a reînnoit la 1 septembrie 1906), cei doi au căutat să îl convingă pe proprietarul Mihalaki Sturdza să le ofere arenda moșiei. Mochi Fischer a aflat că Juster Berman a oferit 60 000 lei proprietarului, peste suma convenită cu Fischer, iar Fischer, proaspăt deținător al prelungirii contractelor, a oferit și el 60 000 lei peste cei oferiți de Juster Berman. Pe acest fond, Mochi Fischer nu a prelungit contractele țăranilor din cele 22 de sate (motivând disputa aflată pe rolul instanțelor de judecată), fapt care îi lăsa pe aceștia fără posibilitatea de a se întreține pentru anul 1907. La 20 ianuarie 1907, Mochi Fischer a câștigat în instanță dreptul de arena moșia Flămânzi, dar contractele nu au fost prelungite.

Răscoala a izbucnit la 8/21 februarie 1907. Până la începutul lunii martie, a cuprins toată țara. Cauzele au fost multiple: condiții sociale, acțiuni ale unor agenți provocatori

La 8/21 februarie 1907, țăranii din Flămânzi  (scânteia a pornit din cătunul Prisăcani) s-au adunat dorind să încheie termenii contractului în condiții favorabile pentru ei și nu pentru arendaș care a declarat că plătise până la 1 milion lei pentru a fi sigur că putea arenda moșia Flămânzi și avea interesul să scoată acești bani prin plăți mai mici către țăranii care își vindeau forța de muncă prin contract. Pe fondul disputelor cu oamenii arendașului, țăranii au atacat conacul iar Mochi Fischer s-a refugiat la Cernăuți în Bucovina.

Cazul de la Flămânzi nu a fost singular. În foarte multe zone din Moldova, Muntenia și mai ales în Oltenia, contractele de arendă au creat animozități. Fiii țăranilor care lucrau la oraș au adus acasă știri potrivit cărora arendașii și proprietarii de moșii i-ar forța mâna regelui Carol I să nu realizeze o reformă agrară, respectiv o aplicare a contractelor de arendă într-o formă convenabilă pentru țărani.

Există dovezi că baronul Alois von Aerenthal, reprezentantul diplomatic austro-ungar la București, ar fi angajat agenți provocatori care să incite țăranii la răscoală, pentru a arăta la Viena că Guvernul României, controlat de Partidul Conservator nu putea controla situația, ceea ce putea determina chiar o invazie austro-ungară.

La 18 martie 1907, răscoala era deja extinsă în întreaga țară. Atunci a fost proclamată starea de urgență, Armata mobilizând 140 000 soldați. Guvernul  conservator și-a depus mandatul, fiind înlocuit de un guvern liberal cu Ionel Brătianu Ministru de Interne.

La 3 aprilie 1907, la Pașcani, muncitorii ceferiști au eliberat un tren de marfă plin cu țărani arestați de Armată. În Gara Pașcani, a avut loc o ciocnire între răsculați, ceferiști pe de o parte și Armată de cealaltă parte.

Intervenția armată a dus la restabilirea ordinii, la 5 aprilie 1907,  cu prețul a mai multe mii de țărani morți, răniți și arestați.

Ioan Mursa, nepotul unui răsculat de la 1907 din Flămânzi își amintește: „După toate aceastea la trei zile au apărut tunurile pe dealuri. A venit armata. Nu le păsa. Cu piepturile goale s-ar fi dus contra lor. Dar i-au prins. Pe bunicul şi străbunicul meu i-au purtat în lanţuri. I-au dus pe jos până la Botoşani, 35 de kilometri“. Acesta spune și faptul că prefectul  de Botoșani, Văsescu a dat dreptate plângerilor țăranilor, premergătoarei revoltei: „Plângerea ţăranilor este justă şi este de dorit ca domnii arendaşi să o îndeplinească. Ei sunt vinovaţi şi numai ei pot remedia la asemenea stare de lucruri. Ba din contră, e de prevăzut că la primavară arendaşii nevoind a da pămînturi la locuitori, aceştia din urmă le vor lua singuri şi prin acest mijloc vor provoca o stare de lucruri îngrijorătoare pentru viitor. Din nenorocire, administraţia, din cauza insuficienţei legei, nu va putea preveni asemenea dezordine!”, se arăta în raportul prefectului.

Guvernul României a restabilit ordinea, a evitat complicațiile internaționale, dar situația grea a țăranilor a rămas în continuare.

Răscoala din 1907 a arătat lumii întregi situația grea a țăranilor din România. Reforma agrară se va petrece abia în anul 1921, după ce România a trecut prin Primul Război Mondial și s-a realizat Marea Unire.

De remarcat este faptul că, în Primul Război Mondial, niciun țăran român, soldat, nu a atacat vreun ofițer care comandase formațiuni de luptă care au reprimat violent răscoala în satele României.

Dincolo de instigatori, de acțiuni oculte, răscoala a izbucnit din motive sociale. După 1907, s-a înființat o Casă Rurală de credit, s-au desființat trusturile de arendași, s-a dat o lege a contractelor și învoielilor agricole mai avantajoasă.

S-a speculat că răscoala de la 1907 i-ar fi vizat pe arendașii străini (greci, evrei) în dauna celor români. Istoriografia de dinainte de 1989 a exacerbat rolul social, considerând că țărănimea a luptat precum o clasă socială contra expolatării de către clasele bogate.

Dat fiind că în 1908, Austro-Ungaria a anexat Bosnia Herzegovina și în același an, Bulgaria a devenit independentă, există unele indicii despre faptul că răscoala din 1907 putea lovi în integritatea statului român.

În cadrul răscoalei au existat atacuri violente asupra moșiilor, indiferent de originea etnică a arendașului sau a proprietarului. În unele sate, s-a ajuns la situația ca țăranii să protejeze moșia lor de răsculații de la alte moșii veniți să distrugă acea moșie.

S-a afirmat că în unele cazuri presa antiguvernamentală a fost plătită să mărească cifra morților și a răniților.

Azi, orașul Flămânzi este un oraș care dorește să se modernizeze. Localnicii nu au uitat că strămoșii lor, acum 115 ani s-au ridicat la luptă pentru o viață mai bună, amintirea țăranilor care au participat la răscoală fiind evocată an de an prin diverse manifestări.