Botosani
ÎNCEP lucrările la DRUMUL STRATEGIC din BOTOȘANI
autor
Încep mult așteptatele lucrări la drumul strategic din Botoșani
Astăzi, 12 mai a.c., au început lucrările pe drumul strategic din Botoșani. Au fost predate amplasamentele pentru cele două tronsoane pentru care au fost semnate contractele de execuție lucrări, iar în termen de 24 de luni lucrările trebuie finalizate. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Doina FEDEROVICI, în debutul ședinței extraordinare a CJ.
Doina FEDEROVICI, președinte CJ Botoșani: „Am semnat toate documentele și pot anunța că începând de astăzi demarează lucrările pe două loturi ale drumului strategic”
„Astăzi am avut un moment extrem de așteptat de toți locuitorii județului Botoșani și cu precădere de locuitorii din zona de sud a județului. Alături de domnii vicepreședinți, alături de echipa de implementarea a proiectului, alături de constructor, de supervizorul proiectului, de proiectant și alături de toate instituțiile avizatoarea, astăzi am predat amplasamentele pentru cele două loturi pentru care am semnat contractele de execuție lucrări.
Ne-am deplasat la fața locului, am semnat toate documentele și pot anunța că începând de astăzi demarează lucrările pe două loturi ale drumului strategic. Practic, începând de astăzi decurge termenul de 2 ani în care acest proiect trebuie implementat”, a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina FEDEROVICI.
Lotul 2 al drumului strategic încă așteaptă decizia CNSC
Cât despre lotul 2 al drumului strategic, aici au fost depuse contestații și se așteaptă decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor.
„Sperăm ca în cel mai scurt timp să primim și un răspuns de CNSU pentru lotul 2, astfel încât să putem demara și pașii următori, pașii legali, pentru modernizarea și acelui tronson”, conchide Doina FEDEROVICI.























