Connect with us

Lacul cu nuferi de la Ipotești, cufundat în vegetație. Localnicii cer intervenții

Lacul cu nuferi de la Ipotești, cufundat în vegetație. Localnicii cer intervenții - News Moldova

Botosani

Lacul cu nuferi de la Ipotești, cufundat în vegetație. Localnicii cer intervenții

Lacul cu nuferi din comuna Mihai Eminescu, cândva un punct de atracție legat simbolic de imaginea poetului național, a ajuns aproape imposibil de distins. Vegetația excesivă – stuf, plante plutitoare și nămol – a acoperit suprafața apei, iar nuferii, altădată în prim-plan, sunt acum pierduți în peisaj.

Aspectul actual al lacului a stârnit nemulțumirea unor localnici și vizitatori, care consideră că zona și-a pierdut farmecul de odinioară.

Cine administrează lacul?

Responsabilitatea pentru întreținerea lacului nu aparține administrației locale, ci revine Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu. Viceprimarul comunei Mihai Eminescu, Valeriu Drobotă, precizează că autoritățile locale au intervenit doar în zona accesibilă publicului, nu și asupra lacului în sine:

News Moldova îți recomandă și ...   Apă potabilă risipită de două săptămâni pe un drum din Botoșani. Primăria și operatorul de apă își pasează responsabilitatea

„Este în administrarea Memorialului Ipotești. Noi am făcut curat până la alei, până la parcare, stânga-dreapta, pe drumul comunal, pe care l-am și asfaltat. Lacul nu se mai vede, e adevărat. După părerea mea, nici nu trebuie să se vadă. Dacă tai toată vegetația și faci igienizări, nu mai are aceeași notă de sălbăticie, de natural. Mie așa mi se pare normal să fie, cum este el.”

Memorialul Ipotești anunță intervenții în toamnă

Reprezentanții Memorialului susțin că nu pot efectua lucrări de curățare în orice moment al anului, din motive legate de protejarea habitatului natural. Managerul instituției, Ala Sainenco, afirmă că intervențiile vor fi făcute abia în sezonul rece:

News Moldova îți recomandă și ...   Cristian Nistor a demisionat din Consiliul Județean Botoșani, iar mandatul său va fi preluat de profesoara Liliana Mariana Viciriuc.

„Este în administrarea noastră. Știți, noi nu putem interveni în orice perioadă. Tăierea stufului se poate face doar târziu toamna sau primăvara devreme. Acum o să-l lăsăm așa, pentru că ar însemna să mai distrugem ceva pe acolo și nu este în regulă. Vegetația a crescut acum, după ploile din acest an, și nu putem interveni oricând. Dar în toamnă vom curăța lacul.”

Ploile, factor declanșator al dezechilibrului ecologic

Atât autoritățile locale, cât și administrația Memorialului Ipotești pun proliferarea vegetației pe seama ploilor abundente din acest an. Umiditatea crescută și nivelul ridicat al apei au creat condiții favorabile pentru dezvoltarea accelerată a plantelor acvatice.

News Moldova îți recomandă și ...   Primarul comunei botoșănene Vârfu Câmpului, Ovidiu Domunco, a oferit ghiozdane celor 16 copii care încep clasa pregătitoare

Între estetică și protejarea mediului

Rămâne de văzut dacă intervențiile promise pentru toamnă vor reda lacului imaginea de altădată sau dacă se va păstra viziunea de „natură sălbatică”, preferată de administrația locală. Până atunci, Lacul cu nuferi rămâne mai degrabă un simbol ascuns decât un obiectiv turistic accesibil vizual.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top