Connect with us

Reacția lui Arafat în cazul copilului mort din Botoșani: „Noi am rămas singura țară cu medici pe ambulanță”

Botosani

Reacția lui Arafat în cazul copilului mort din Botoșani: „Noi am rămas singura țară cu medici pe ambulanță”

Serviciul de Ambulanță din Botoșani este anchetat după ce un copil de trei ani a murit într-o autospecială.

„Nici Statele Unite, nici Israel, sunt țări care nu au medici deloc pe ambulanță, noi suntem dintre țările care au păstrat tradiția de a avea medic pe ambulanță, de a avea medic la consultații, de a avea medic pe mașinile de terapie intensivă și pe elicoptere”, a spus Raed Arafat.

„Faptul că s-a ajuns acolo și este un caz care necesită medic, atunci ambulanța respectivă putea să cheme sprijin la întâlnire sau la fața locului”, a mai spus Raed Arafat.

Copilul din Botoșani s-a simțit rău miercuri noaptea, iar părinții au sunat la Salvare. Salvarea a sosit la locație fără a avea un asistent medical.

„Pentru treaba asta, că nu a fost medic în ambulanță, vreau să-i dau în judecată. Pentru că prin apel – și sunt sigur că apelul este înregistrat la ei, o să-l cer și pe acela, apelul la 112 este înregistrat, din ce știu eu – s-a cerut SMURD, nu ao ambulanță simplă”, a spus tatăl copilului mort din Botoșani.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Botosani

To Top