Connect with us

ȘEDINȚĂ cu surprize a CL Botoșani! Propunerile PSD pentru administratorii PROVIZORII ai ELTRANS S.A. au PICAT

Botosani

ȘEDINȚĂ cu surprize a CL Botoșani! Propunerile PSD pentru administratorii PROVIZORII ai ELTRANS S.A. au PICAT

Ședință extraordinară a CL Botoșani: numirea membrilor din Consiliul de Administrație al ELTRANS S.A., la mâna aleșilor locali

Cu puțin timp în urmă, la Casa Sindicatelor din Botoșani a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local. Convocată de primarul Cosmin ANDREI, pe ordinea de zi a întrunirii s-a regăsit un singur proiect de hotărâre.

Consilierii locali au trebuit să decidă cu privire la împuternicirea reprezentanților Municipiului Botoșani în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Eltrans SA în vederea demarării procedurii de selecție și numirea administratorilor provizorii.

Consilierii locali liberali, viceprimarul Liviu TOMA și consilierul local social-democrat, Marian MURARIU au absentat. Potrivit președintelui de ședință, Gabriel TĂNĂSĂ, niciunul din cei absenți nu au depus cerere de învoire.

Aleșii liberali nu sunt de acord cu decizia primarului și implicit a social-democraților, ei susținând că nu este nevoie de noi propuneri deoarece există o listă scurtă în urma unei selecții desfășurată de o firmă privată, spre finele anului trecut.

Cvorum pentru ședință asigurat de consilierii municipali USR-PLUS

Cum aleșii municipali liberali au absentat, cvorumul pentru ședință a stat sub semnul întrebării. În cele din urmă consilierii locali USR-PLUS s-au alăturat ședinței, astfel asigurând cvorumul.

Potrivit Oanei Georgescu, șeful serviciului juridic din cadrul Primăriei Botoșani, pentru aprobarea proiectului de hotărâre este nevoie de majoritate absolută,  adică 12 voturi „pentru”.

Propunerile PSD pentru C.A.-ul ELTRANS

Prin intermediul viceprimarului Bogdan BUHĂIANU, social-democrații au făcut 5 propuneri pentru membrii Consiliului de Administrație a societății ELTRANS S.A.. Potrivit oficialului, printre nominalizări trebuie să fie un economist și un jurist.

Cei 5 propuși pentru C.A. ELTRANS au fost: Simion DRELCIUC, Vasile CIOCAN, Cătălin PĂDURARIU, Paula BERENȚAN și Ana FLOREA.

Propunerile făcute de social democrații au fost votate secret.

Proiectul de hotărâre a fost respins cu 11 voturi „pentru” și un vot anulat

Prin acest vot se dovedește faptul că PSD a pierdut majoritatea din Consiliul Local Botoșani. Fără votul social-democratului Marian MURARIU și viceprimarului Liviu TOMA, proiectul de hotărâre nu a trecut, iar propunerile „pesediștilor” au picat.

În sală, prezent la întrunirea consilierilor locali, a fost și directorul ELTRANS S.A., Victor IVĂNESCU.

Punct și de la capăt. Mâine o nouă ședință extraordinară pentru deblocarea situației de la ELTRANS

Reamintim că mâine, 7 aprilie a.c., la ora 10:00, în aceeași locație va avea loc o nouă ședință extraordinară a CL Botoșani, pe aceeași temă, de data aceasta convocată de grupul de consilieri PNL-USR/PLUS împreună cu viceprimarul Liviu TOMA.

Coordonatorul departamentului ANCHETE din cadrul News Moldova.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Botosani

News Moldova LIVE

Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Jurnalisti

To Top