Un nou protest pentru drumul strategic, soldat cu promisiuni
Drumul strategic DJ 282B, un tronson ce depășește 100 de km, așteaptă să fie asfaltat de aproape un deceniu. Primele demersuri pentru marea asfaltarea au fost făcute în perioada 2013-2014, când președinte de Consiliu Județean era Florin ȚURCANU, să fie asfaltat.
Din 2014 și până în prezent, la cârma Consiliului Județean s-au perindat nu mai puțin de 4 președinți, fiecare cu aceleași promisiuni. De la ȚURCANU și până la FEDEROVICI, drumul strategic nu a cunoscut nicio îmbunătățire, spre disperarea botoșănenilor care tranzitează zilnic tronsoanele de drum. Ajunși în culmea disperării, pentru că renumitul drum strategic este impracticabil, botoșănenii din localităţile străbătute de DJ 282B au organizat nenumărate proteste.
Același lucru s-a întâmplat și în cursul zilei de ieri, 16 martie a.c., când mai mulți conducători auto s-au întâlnit în comuna Hlipiceni și au protestat pașnic, invitând conducerea CJ Botoșani la discuții la fața locului. Oficialii Consiliului Județean nu s-au obosit să vină în teren, dar au comunicat protestatarilor, că așteaptă o delegație din partea lor la sediu CJ pentru a discuta.
3 reprezentanți ai protestatrilor au discutat ieri cu oficialii CJ Botoșani. S-a lăsat cu promisiunii și nimic concret
O delegație formată din 3 reprezentanți ai protestatarilor au fost ieri la CJ și au discutat cu Doina FEDEROVICI, Dorin BIRTA și alți oficiali ai instituției. Cristian ANDRIOAEI, unul din autorul protestelor sistematice pentru drumul strategic, a fost la discuții cu Doina FEDEROVICI.
Prezent în emisiunea „Moldova în prim plan” de la News Moldova, Cristian ANDRIOAIEI a afirmat că a rămas cu un gust amar după această întâlnire și că președinta CJ Botoșani a pus pe tapet mai multe scuze care o țin pe loc în demararea lucrărilor de asfaltare a drumului strategic.
„Doamna FEDEROVICI a venit la noi cu un dosar, cu o documentație amplă, practic cu o scuză. Eu nu știu dacă după atâți ani de la inițierea acestui proiect putem veni cu o justificare de genul acesta. Noi știm un singur lucru, noi trebuie să circulăm pe acest drum zi de zi în siguranță.
Explicațiile ei ulterioare au fost bugetul, nealocarea banilor efectiv, deși bugetul a fost publicat în monitorul oficial și în termen de 5 zile ar fi trebuit să se vireze banii. Sunt chestiuni care țin pe loc punerea în practică a acestui proiect. Domnul Birta ne-a spus că anul trecut s-a peticit acolo, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Acum 2 ani s-a peticit, s-a făcut un fel de peticire la rece, dar fără rezultat”, a explicat în cadrul emisiunii, Cristian ANDRIOAEI.
Mai mult, acesta acuză că în spatele acestui proiect este vorba de alte interese mai mari, chiar de spălare de bani. Proiectul a fost și este prost manageriat, iar conducerea Consiliului Judeţenean nu ne dă prea mari speranţe că situaţia se va rezolva în perioada următoare.
„Ceva nu funcționează. Nu vreau să aduc anumite acuzații, dar cu siguranță nu este o mână de gospodar acolo, ceva s-a întâmplat. Am avut mereu promisiuni că se face, că se va drege, dar văd că și dna. președintă merge după exemplul fostului președinte Macaleți. (…) Aici este ceva putred la mijloc. Conrec-ul a fost descalificat, în urma contestațiilor. Proiectul a fost și este prost manageriat și probabil a fost dat cu dedicație. Din surse sigure, știm foarte bine că acest proiect are iz de bucluc, iz de penal și de interese politice. Este inexplicabil cum cineva poate să se joace cu viața oamenilor”, a mai adăugat Cristian ANDRIOAEI.
În cadrul discuțiilor, FEDEROVICI a adus din nou în discuție scuze politice, și a spus că în momentul de față nu se poate interveni pe acel sector de drum pentru că fila de buget nu a fost încă transmisă către județ de la Ministerul Finanțelor Publice.

Delegația protestatarilor a plecat cu promisiunea că se va interveni pe acele sectoare de drum imediat ce va fi adoptat bugetul și se va finaliza acordul cadru de lucrări de întreținere pe timp de vară, dacă nu se va finaliza în timp util judecarea contestației depusă la Curtea de Apel Suceava.
Reamintim că durata de execuție a lucrărilor, adică termenul maxim de implementare al proiectului, este de 24 de luni, iar pentru a nu pierde finanțarea drumul va trebui finalizat până în luna octormbrie a anului 2023.