Connect with us

Viceprimarul Bogdan BUHĂIANU infirmă ZVONURILE potrivit cărora social-democratul Marian MURARIU va fi EXCLUS din PARTID

Viceprimarul Bogdan BUHĂIANU infirmă ZVONURILE potrivit cărora social-democratul Marian MURARIU va fi EXCLUS din PARTID - News Moldova

Botosani

Viceprimarul Bogdan BUHĂIANU infirmă ZVONURILE potrivit cărora social-democratul Marian MURARIU va fi EXCLUS din PARTID

Lipsa consilierului local, Marian MURARIU, de ieri din plenul CL Botoșani rămâne nepedepsită

Consilierul local social-democrat, Marian MURARIU nu a trădat grupul PSD din CL Botoșani, a anunțat viceprimarul Bogdan BUHĂIANU, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, MURARIU chiar a participat la o înmormântare ieri și nu a putut fi prezent la ședința extraordinară a CL Botoșani.

Cu puțin timp în urmă, după ședința extraordinară convocată de consilierii opoziției pentru deblocarea situației de la ELTRANS S.A., viceprimarul social democrat, Bogdan BUHĂIANU a organizat o conferință de presă. Printre altele, acesta a ținut să motiveze lipsa consilierilor PSD de la ședința organizată de aleșii PNL-USR-PRO ROMÂNIA și să infirme acele zvonuri apărute în presă potrivit căruia consilierul local Marian MURARIU va fi exclus din partid, sau cel puțin sancționat pentru lipsa de ieri din plen.

News Moldova îți recomandă și ...   Analiză: BOTOȘANI, al doilea județ la suprafața luciului de apă din România și o INDUSTRIE PISCICOLĂ insuficient dezvoltată

Bogdan BUHĂIANU: „Nu se pune problema că domnul Mihai MURARIU să fie exclus din partid”

Viceprimarul Bogdan BUHĂIANU infirmă ZVONURILE potrivit cărora social-democratul Marian MURARIU va fi EXCLUS din PARTID - News Moldova„Vrem să-l asigurăm pe colegul nostru Mihai MURARIU că ieri am fost toți alături de el la greaua pierdere pe care a avut-o, și anume moartea mătușii lui. Din păcate a fost o coincidență morbidă, ca să ma exprim așa, înmormântarea a avut loc în același timp cu ședința. Fiind o înmormântare COVID s-a aflat foarte târziu ora acesteia. Pe această cale îi transmitem condoleanțe și sprijinul nostru moral. 

Nu se pune problema în grupul PSD de acest cuvânt, trădare din partea dumnealui. El a fost tot timpul lângă noi și din poziția de viceprimar și acum din poziția de consilier local, fiind tot timpul pe baricade”, a declarat viceprimarul social democrat, Bogdan BUHĂIANU. 

După eșecul celor două ședințe menite să deblocheze situația de la ELTRANS, atât grupul de consilieri PSD cât și grupul de consilieri ai opoziției „amenință” cu noi ședințe extraordinare.

News Moldova îți recomandă și ...   Muzeul Nordului, comoara culturală din Darabani, intră în reabilitare cu fonduri de 4 milioane de euro


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Botosani

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top