Connect with us

Zona de pe Aleea NUCULUI din municipiul Botoșani, va fi REABILITATĂ

Botosani

Zona de pe Aleea NUCULUI din municipiul Botoșani, va fi REABILITATĂ

Zona de pe Aleea Nucului, Botoșani, va fi reabilitată cu fonduri externe

O nouă zonă din oraș va căpăta o altă față. Este vorba despre zona de pe Aleea Nucului, care va fi reabilitată cu fonduri externe, grație proiectului „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate – amenajare zonă de recreere Aleea Nucului nr. 12 A în municipiul Botoșani”. Proiectul este derulat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

Valoarea proiectului este de 1,9 milioane lei

Contractul, în valoare de 1,9 milioane de lei, a fost semnat de Autoritatea de Management Regio (AMPOR) iar acum urmează obținerea semnăturilor beneficiarului.

Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 24 de luni. Printr-o abordare complexă, acest proiect reprezintă un prim pas în rezolvarea problemelor infrastructurale, sociale și economice concentrate în această zonă devaforizată și marginalizată.

Lucrările ce vor fi realizate în zona Aleea Nucului

  • Va fi amenajat un părculeț de 990 mp cu zone de recreere, spații de joacă, zone de sport, spații de relaxare, zonă verde și alei pietonale, la standarde moderne și sigure de funcționare.
  • Va fi facilitat accesul pentru minim 219 de persoane (locuitori ai comunității marginalizate) la activități sportive și recreaționale.
  • Se va realiza o infrastructură de alei pietonale și de rețele edilitare.
  • Parcul va fi dotat cu 3 cișmele de apă și 7 sisteme pentru irigat.
  • Vor fi dotări cu mobilier urban, toalete publice, echipamente de joc şi sport. Mobilierul de relaxare va fi compus din 11 banci tip SMART, 2 echipamente tip complex de joacă pentru copii, 3 echipamente cu arc elicoidal, 6 echipamente pentru parcurs, sănătate și 6 mese de șah.
  • Vor fi montați și 16 stâlpi de iluminat dar și 6 camere video cu senzori de mișcare și capacitate de stocare.

Continue Reading
You may also like...

Coordonatorul departamentului ANCHETE din cadrul News Moldova.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Botosani

News Moldova LIVE

Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Jurnalisti

To Top