Connect with us

Tratatul de la Maastricht-30 de ani de la semnare -7 februarie 1992

Actualitatea Europeană

Tratatul de la Maastricht-30 de ani de la semnare -7 februarie 1992

În luna  decembrie a anului 1991, când Uniunea Sovietică încetase să mai existe,  reprezentanţii statelor membre ale Comunităţilor Europene au hotărât că venise timpul ca defensiva politică tactică din perioada Războiului Rece trebuia să fie înlocuită de o politică de avans la fel de prudent, dar hotărât către statele Europei Centrale şi de Est, abia eliberate de comunism.

În 1989, Polonia şi Ungaria au beneficiat de un substanțial ajutor economic sub forma Fondurilor PHARE. Cum ideea fusese una de succes, trebuia gândit un cadru specific dreptului internațional de dialog și chiar de extindere spre Est. De fapt, prima țară fostă comunistă care se integra în Comunitățile Europene a fost  Republică Democrată Germană, care se unea la 3 octombrie 1990 cu Republica Federală Germania, însă atunci, RFG și-a asumat integral toate costurile economice ale unirii, inclusiv convertirea fostei mărci est-germane în mărci vest-germane la un curs de 1 la 1, deși practic, marca est-germană valora 60 pheningi vest-germani.

Astfel, la nici două luni de la discuțiile din decembrie 1991, la 7 februarie 1992, s-a semnat Tratatul de la Maastricht, oraș olandez unde s-a scris o pagină importantă de istorie.

Tratatul de la Maastricht-prevederi esențiale

Tratatul de la Maastricht a introdus termenul de Uniunea Europeană, în locul celei de Comunităţile Europene. Tratatul a introdus un concept politic nou, bazat pe trei piloni fundamentali: Comunităţile Europene, Politica externă şi de securitate comună – PESC , Cooperarea poliţienească şi în materie penală- JAI.

Pentru prima dată, era folosită noţiunea de cetăţenie europeană, în mod oficial într-un tratat. Acesta era un concept care garanta cetăţenilor statelor membre drepturi suplimentare dar şi unele obligaţii, el alăturându-se dreptului cetăţeniei statului de origine.

Data de  1 ianuarie 1999 a fost convenită ca dată la care etalonul E.C.U. urma să se transforme în moneda unică europeană –Euro, care urma să circule într-un teritoriu vast numit Zona Euro. Statele care urmau să adere la Zona Euro urmau să renunțe la monedele lor naționale.

Accesul la Zona Euro urma să se facă pe baza a trei criterii de convergenţă, în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. Eurp urma să circule într-n teritoriu depăşit doar de denarii Imperiului Roman din Antichitate.

În plan politic, s-a introdus principiul codeciziei. Astfel, Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri urmau să împartă atribuţiile în anumite domenii. S-a înfiinţat Comitetul Regiunilor, organism consultativ care avea rolul de a optimiza dezvoltarea regiunilor europene (în sens istoric, regiuni care depășeau granițele statelor membre, fără a înălca suveranitatea acestor state). Astfel, zonele cum ar fi fost vechea Alsacia-Lorena, disputată de secole între Germania și Franța, Tirolul, disputat de Austria și Italia, Corsica și Sardinia, un teritoriu francez și celălalt italian puteau aborda proiecte comune de dezvoltare regională.

Tot în Tratatul de la Maastricht s-a convenit înființarea unei structuri polițienești europene, Oficiul European de Poliţie-EUROPOL. Tratatul de la Maatricht, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Tratatul de la Maastricht a transformat Uniunea Europeană după Actul Unic European din 17 februarie 1986. După Maastricht, Uniunea Europeană s-a consolidat prin mai multe tratate, la Amsterdam, 1997, Nisa, 2001. După eșecul proiectului de Constituție Europeană la Roma, în 2004, la Lisabona, în 2007 s-a semnat un Tratat Constituțional.

Practic, după Tratatul de la Maastricht, Europa s-a putut extinde spre Est, prin punerea la punct a criteriilor de pre-aderare pentru statele care își doreau acest lucru.

Tratatul de la Maastricht, un tratat cutezător, o bornă istorică

România a început să se gândească la un drum european la 1 februarie 1993, reușind să semneze tratatul de aderare la Luxemburg, în 25 aprilie 2005, aderarea devenind efectivă la 1 ianuarie 2007.

Evident, toate tratatele de după Maastricht au adus fiecare câte un plus Uniunii Europene. Au fost lăsate multe probleme nerezolvate precum chestiunea Armatei Europene, Comunitatea Europeană de Apărare eșuând în 1954 din cauza veto-ului Franței, care se temea că Germania s-ar reînarma rapid după cel de al doilea război mondial.

România încă mai are de așteptat să adere la Spațiul Schengen și la Zona Euro.Uniunea Europeană a cunoscut multe crize: criza scaunului gol, provocată de Franța, din 1965, când Franța s-a opus renunțării la votul în unanimitate, pe care Tratatul de la Roma din 1957 îl prevăzuse în domeniul agriculturii, ca o perioadă de tranziție, spre votul cu majoritate calificată. A urmat opoziția față de aderarea Marii Britanii la UE, care  a avut loc în 1973 deși în 1980, Margaret Thatcher, premierul Marii Britanii a cerut ca suma de bani plătită de britanici drept contribuție la CEE să fie ajustată, în caz contrar refuzând să mai plătească taxa pe valoare adăugată, exclamând „I want my money back!” (Îmi vreau banii înapoi).

Criza datoriilor suverane de după 2008-2010, Brexit, criza migrației ilegale, pandemia au zguduit serios edificiul european care în 20 de ani de la tratatul de la Maastricht a ajuns să aibă 27 state membre. În 2020, Marea Britanie s-a retras din UE, rămânând 26 state  membre.

Tratatul de la Maastricht va rămâne în istoria dreptului internațional drept cel mai curajos tratat dintre toate tratatele comunitare. Tratatele care l-au urmat nu au făcut decât să cizeleze, să ajuteze funcționarea instituțiilor europene.

România, după 2007, a beneficiat de fonduri europene din exercițiile financiare multianuale 2007-2013, 2014-2020, acum fiind în vigoare exercițiul aferent perioadei 2021-2027.

România a contribuit în intevalul 2007-2016 cu 15 miliarde euro și a accesat fonduri de 41 miliarde euro. Românii care după 2007 au putut lucra liber în statele UE, au trimis până în 2016 circa 26 miliarde de euro în țară.

Trebuie menționat faptul că România se numără printre statele în care „euro-barometrele” (măsurători sociologice) indică încă un grad ridicat de „euro-optimism” deoarece românii constituie, după polonezi, cea mai mare forță de muncă în statele membre ale Uniunii Europene.

 


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Actualitatea Europeană

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
Advertisement
To Top