Vaslui
Primarul Daniel DOBRANICI, comuna DELESTI, Vaslui: „Si cu bani putini SE POATE face administrație”
autor
Emisiunea „Agenda Primarului” transmisa de către News Moldova, a poposit si in comuna Delesti din Vaslui
Alături de Primarul comunei, dl Daniel Dobranici, s-a încercat o retrospectiva a primului sau an de mandat, discutând atât despre ceea ce s-a realizat pana in prezent in comuna cat si despre prioritățile si intențiile edilului pentru viitor.
In scurta sa introducere, primarul comunei Deleni, s-a prezentat a fi un om al faptelor, un om cu o experiența de 20 de ani in administrația publica, iar decizia acestuia de a candida in funcția de primar a fost luata din dorința de a aduce un suflu nou comunei. 
„Am depus proiecte pentru fiecare sat in parte, pentru canalizare, drumuri. Am avut depus si un proiect in parteneriat cu comunele invecinate Cozmesti si Osesti pentru gaz, care din pacate nu a fost aprobat spre finantare. Speram in viitor sa il depunem pe alt program. Mergem inainte!„, precizează edilul.
Printre realizările cu care primarul se poate mândri, se numără reabilitarea sediului primăriei, dar si ducerea la bun sfârșit a unor proiecte anterioare, inițiate de către fostul primar si recepționate in mandatul sau, si aici menționam receptia Scoalii Hrasova, o scoala noua, complet dotata la standarde europene. Ca si noutate in materie de proiecte, primarul a adus la cunoștință ca a fost aprobat proiectul prin care se vor asigura tablete elevilor din comuna, urmând ca in perioada imediat următoare sa se desfășoare procedurile de licitație si achiziție.
Primarul Daniel Dobranici: „Cu bani putini se poate face administrație. Cheltuiți cu chibzuința si puși la locul lor„
Bugetul Comunei Delesti
Cu toții știm ca bugetele locale ale primăriilor din Romania sunt insuficiente in raport cu nevoile oamenilor.” Din impozitele si taxele locale la nivelul comunei noastre săraca, nu ne ajunge nici de hârtie si de pixuri”, ne mărturisește primarul .
In același timp acesta trage un semnal de alarma, in ceea ce privește lipsa programelor de finanțare care sa ajute si comunitățile mici si sa le ofere acestora șansa de a depune proiecte, cereri de finanțare pentru diverse proiecte locale pentru a satisface nevoile si a creste nivelul de trai al locuitorilor. In lipsa acestor programe – șanse pentru a atrage bani – practic din taxele si impozitele adunate in visteria unei comune precum Delești sunt insuficiente pentru a demara proiecte de dezvoltare locala.
Iluminatul Public
Primarul informează de asemenea ca recent a fost semnat un contract prin Agenția de Mediu prin care se dorește extinderea, modernizarea si eficientizarea iluminatului public mai ales din punct de vedere al consumului electric, urmărind astfel mai ales reducerea costurilor pentru energie electrica consumata la nivel de comuna.
Priorități de mandat: racordarea comunei la rețeaua de gaz, dispensar nou, modernizarea Căminului Cultural si a Sediului Primăriei
In ceea ce privește proiectele viitoare care ocupa locuri fruntașe in agenda primarului Comunei Delesti, acesta informează ca la Compania Națională de Investiții este deja un proiect depus încă din anul 2020, referitor la obținerea unor fonduri pentru reabilitarea unor porțiuni de drumuri afectate de inundațiile din 2018.
Pentru a rezolva o alta problema ce tine de lipsa canalizării in comuna, a fost depus un proiect pe programul „Anghel Saligny” ce se spera a fi aprobat. Prin PNRR se dorește atragerea de fonduri pentru modernizarea Primăriei si Căminului Cultural al Comunei, plus construcția un Dispensar nou, modern iar in ceea ce privește racordarea la rețeaua de gaz a comuniai , primarul spera ca in viitorul apropiat sa se deschidă noi apeluri de finanțare pentru proiecte de acest tip.
„Sper sa avem un guvern majoritar. Sa nu ne mai culcam azi cu un guvern, iar mâine sa ne trezim cu altul„
Politic
Din punct de vedere politic, criza guvernamentala de la București cat si instabilitatea politica se răsfrânge in mod automat si direct către fiecare comunitate mica sau mare din Romania. Întrebat despre aceasta chestiune, primarul spera ca lucrurile se vor stabiliza si se va decide un guvern majoritar si sa fie mai bine :”Sa lăsăm deoparte orgaliile politice si sa ne apucam de treaba. Oamenii de asta ne-au votat sa facem treaba”, declara Primarul Daniel Dobranici.



























