Connect with us

Ştefan TIMOFTE, primarul comunei TOMEŞTI, Iaşi: „INVESTITORII sunt MOTORUL dezvoltării, pentru că de-acolo se încasează foarte mulţi BANI”

Agenda Primarului

Ştefan TIMOFTE, primarul comunei TOMEŞTI, Iaşi: „INVESTITORII sunt MOTORUL dezvoltării, pentru că de-acolo se încasează foarte mulţi BANI”

Infrastructura sanitară şi sporirea interesului investitorilor – punctele de interes ale administraţiei publice locale

Invitat în cadrul emisiunii Agenda Primarului, difuzată miercuri, 1 septembrie, de News Moldova, Ştefan Timofte, primarul comunei Tomeşti, Iaşi, a oferit detalii despre proiectele concepute şi puse în practică de către administraţia publică locală, tema centrală fiind constituită din dezvoltarea infrastructurii sanitare şi din transformarea comunei Tomeşti în pol de atracţie pentru un investitor din industria farmaceutică.

Îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la servicii medicale prin construirea dispensarelor

În ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor de sănătate puse la dispoziţia locuitorilor, Ştefan Timofte a precizat că una dintre realizările administraţiei sale constă în finalizarea lucrărilor la dispensarului din satul Vlădiceni.

De asemenea, proiectul construirii unui alt dispensar în satul Goruni este unul dintre obiectivele de investiţii avute în vedere pentru anul 2022, ţinând cont că acest sat este singurul din comuna Tomeşti lipsit de dotarea în cauză.

Comuna Tomeşti, pol de atracţie pentru un mare jucător pe piaţa produselor farmaceutice

Comuna se afirmă, în acelaşi timp, pe piaţa produselor farmaceutice, relevant fiind faptul că în vara anului trecut, compania farmaceutică Newtone Laboratories şi-a mutat sediul de la Bucureşti, la Tomeşti.

Zona industriala a comunei Tomesti, unde se construieste fabrica Newtone Laboratories

Lucrările la construirea fabricii sunt într-o stare destul de avansată, conform precizărilor edilului, suprafaţa pe care se întinde unitatea de producţie fiind de 3,1 ha.

Fabrica va avea o capacitate de producţie de 24.000 de fiole (1 şi 2 ml) pe oră, în maxim 10 serii pe lună, o linie de dozare de supozitoare şi o linie de producţie a cremelor, estimându-se producerea a aproximativ 3600 de tuburi pe oră.

Ceslav Ciuhrii, fondatorul Newtone Laboratories

Newtone Laboratories, companie deţinută de biotehnologul Ceslav Ciuhrii, fiu al academicianului Mircea Ciuhrii, cunoscut pentru realizarea de medicamente din ţesutul insectelor, comercializează, în principiu, suplimente alimentare, medicamentul Adenoprosin, dedicat tratării prostatitei cronice, şampoane, balsamuri şi diverse loţiuni.

Startul liniei de producţie se traduce în locuri de muncă pentru locuitorii comunei

Detaliind pe marginea acestei investiţii, Ştefan Timofte a precizat că, potrivit datelor furnizate de către investitor, se va da startul producţiei la finalul acestui an, dar, dată fiind întârzierile ivite, se estimează ca procesul de producţie va începe de-abia anul viitor.

Edilul comunei Tomeşti susţine că este binevenită o astfel de investiţie, întrucât aceasta se traduce în apariţia a aproximativ 100 de locuri de muncă pe care, în parte, le vor putea ocupa locuitorii comunei.

Alegerea comunei Tomeşti de către Newtone Laboratories,  o surpriză binevenită

Căutările întreprinse de Newtone Laboratories pentru găsirea unui loc potrivit în vederea stabilirii primei unităţi de producţie a companiei în cauză în România au fost asidue, reprezentanţii companiei tatonând Bucureştiul, Iaşul şi, în mod specific, zona industrială a comunei ieşene Miroslava, unde ar fi avut avantajul primirii terenului în concesiune.

În aceste condiţii, nu este întâmplătoare suprinderea primarului Ştefan Timofte la ivirea în comună a acestui investitor.

Atitudinea sa de uimire şi de cercetare şi explicare a motivelor din spatele deciziei Newtone Laboratories transpare din următoarele sale cuvinte:

„Au ales Tomeştiul probabil şi datorită forţei de muncă din zonă (…) pentru că cartierul de blocuri are opt mii şi ceva de locuitori, plus zonele din jurul Tomeştiului şi au zis ei că au văzut – Tomeştiul s-a dezvoltat foarte frumos. Este cumva şi înspre zona Albiţa, zona de frontieră.

Au ales Tomeştiul considerând mai potrivită decât celelalte zone din jurul Iaşului. M-am bucurat de acest lucru, pentru că am vrut să ştiu adevărul, pentru că au dat peste 1 milion jumătate de euro pe teren.”

Grad redus de birocraţie, şanse mai mari ca investitorii să îşi deschidă unităţi de producţie în zonă

Astfel, dacă un factor ce a contribuit la decizia investitorului de a-şi deschide fabrica şi primul sediu al companiei pe teritoriul României tocmai în comuna Tomeşti rezidă în dezvoltarea acesteia şi în existenţa unui potenţial de resursă umană necesară în procesul de producţie a medicamentelor şi a altor produse farmaceutice, celălalt factor este dependent de gradul redus de birocraţie.

Cu alte cuvinte, în mod specific, autorizaţia de construire, lucrul care îl interesa în primă fază pe investitor în ridicarea fabricii, poate fi eliberată în 4-5 zile, dacă documentaţia este în regulă.

Profesionalismul primarului, dependent de disponibilitatea de a acorda audienţe

De asemenea, administraţia locală a comunei Tomeşti se arată disponibilă tratării cu investitorii şi face tot ceea ce este posibil pentru facilitarea demersurilor pe care trebuie să le îndeplinească orice societate comercială care doreşte să îşi stabilească punct de lucru în comună.

Conştientizarea importanţei majore a prezenţei unei mari companii în zonă, respectiv a realizării faptului că profesionalismul unui primar este dependent şi de disponibilitatea sa de a se adresa unor probleme esenţiale pentru dezvoltarea comunei, Ştefan Timofte a amintit că biroul său este deschis permanent în vederea rezolvării aspectelor problematice cu care se confruntă fie cetăţenii, fie societăţile comerciale dispuse să investească în comună.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Agenda Primarului

News Moldova LIVE

ANUNT

Advertisement Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top