Connect with us

2021 | PARLAMENTARII la RAPORT: Maricel POPA, senator PSD de IAȘI

Iasi

2021 | PARLAMENTARII la RAPORT: Maricel POPA, senator PSD de IAȘI

Maricel Popa, senator PSD de Iași este Președinte al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana. Este secretar al Comisiei Senatului pentru Administrație Publică.

Deține funcția de Președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Filipine. Este membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Islamica Pakistan, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Armenia, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Democratica Congo.

Maricel Popa este un politician cu state vechi în PSD. A deținut până în 2020, funcția de Președinte al Consiliului Județean Iași.

Senatorul Maricel Popa, nume greu în PSD Iași, activitate modestă în Parlament

Numele actalului senator PSD de Iași este unul cu greutate în filiala PSD Iași, indiferent că vorbim de filiala județeană sau de cea municipală, mai ales după ce Mihai Chirica, primarul Iașului a candidat la alegerile locale pe listele PNL. Totuși, Maricel Popa a ales să se îndrepte spre Parlament, considerând că va putea obține mandatul de senator al Iașului. Ar fi fost de așteptat să îi găsim numele în dreptul multor inițiative de interes pentru ieșeni, în dreptul multor interpelări. A votat electronic de 100 de ori, în ședințe comune, două treimi din voturi fiind „pentru” și o treime „contra”, conform statisticilor oficiale.

O singură inițiativă a devenit lege. Este vorba de Proiectul de Lege pentru completarea art.291 alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, care a devenit Legea 287/2021.

La comisii, o singură inițiativă privește în mod direct județul Iași, cea legată de Institutul Regional de Boli Cardiovasculare. Celelalte inițiative au legătură cu domeniul comisiei din care senatorul de Iași Maricel Popa (PSD) face parte. Majoritatea inițiativelor sunt inițiative asumate de PSD ca partid. Era de așteptat ca la experiența sa adminsitrativă, Maricel Popa să aibă și propuneri axate direct pe necesitățile ieșenilor:

  • Propunere legislativăpentru modificarea și completarea ”Legii nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice”
  • Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice si a Legii nr.99/2016 privind achizițiile sectoriale
  • Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanței de Urgențăa Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din Romania
  • Proiect de Lege pentru aprobarea obiectivului de investiții ”Institutul Regional de Boli Cardiovasculare Iași”
  • Proiect de Lege pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000
  • Proiect de Lege privind acordarea voucherelor culturale pentru elevi
  • Propunere legislativăpentru sprijinirea familiilor cu copii
  • Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000
  • Propunere legislativă  pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze pentru consumatorii casnici
  • Propunere legislativăprivind stabilirea măsurilor de sprijin a întreprinderilor mici și mijlocii, a căror activitate este afectată de creșterile de prețuri și tarife la energie, gaze și combustibil
  • Propunere legislativăpentru modificarea art.11 alin.(1) lit.c) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României.

La Senat, se află Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.211 din 2011 privind regimul deșeurilor

În lucru, la comisiile permanente ale Senatului, se află Propunerea legislativă privind darea în folosinţă cu titlu gratuit unor bunuri imobile din proprietatea publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în folosinţă gratuită Federaţiei Române de Rugby.

Senatorul Maricel Popa (PSD) – inițiative de ordin general

Înregistrate la Senat pentru dezbatere sunt următoarele propuneri:

  • Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 104/2011 privind calitatea aerului
  • Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996
  • Propunere legislativă pentru completarea şi modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011

Pe ordinea de zi, se află Propunerea legislativă privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe

La procedura de raport depus, se află Proiectul de Lege pentru completarea art.3 din Legea educației fizice și sportului nr.69/2000.

Senatorul Maricel Popa preferă lupta politică prin declarații de presă

Senatorul Maricel Popa se află într-o permanentă competiție declarativă cu succesorul său politic la șefia CJ Iași, liberalul Costel Alexe. Astfel, Maricel Popa i-a reproșat urmașului său politic faptul că se întârzie cu proiectele de infrastructură. El insistă pe faptul că în prezent, sub conducerea liberală, sunt încheiate numai unele dintre proiectele inițiate de fostul șef al CJ de la PSD:

De doi ani, Costel Alexe are toate pârghiile în mână şi acces la resurse europene şi guvernamentale să demareze lucrările de construire a șoselei ocolitoare pentru oraşul Podu Iloaiei, aşa cum a promis în 2019. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Respectul acordat ieşenilor s-a regăsit în tonele de tablă cărate la moşia de la Sculeni. De la ministerul Transporturilor şi Infrastructurii mi s-a răspuns foarte clar că, în prezent, Master Planul General de Transport al României nu prevede un proiect de construire a şoselei ocolitoare pentru oraşul Podu Iloaiei. Ieşenii au fost din nou minţiţi de un personaj care nu mai are ce căuta în fruntea judeţului. Minciuna şi Costel Alexe fac echipă bună la Consiliul Judeţean”.

Referitor la realizarea și la adoptarea actualului buget, senatorul Maricel Popa a declarat:

La realizarea bugetului național pentru anul viitor am avut de urmărit mai multe ținte naționale, cuprinse în programul de guvernare, dar și multe obiective de interes local. Astfel, au fost prinse în buget fonduri pentru continuarea documentațiilor tehnice necesare autostrăzilor din zona Moldovei, dar și pentru continuarea proiectului Spitalului Regional de Urgență. Un obiectiv prioritar va fi și continuarea șoselei de centură a Iașului, dar și viitoarele conexiuni cu autostrada A8. Vrem să demarăm și o serie de investiții precum șoseaua ocolitoare a orașului Hîrlău, a orașului Târgu Frumos.  Avem prognozate investiții și în zona de infrastructură feroviară. Bugetul pentru anul 2020 pune mare accent pe zona de investiții, fiind prevăzute sume record pentru toate domeniile. Important este acum să ne apucăm cu toții de treabă și să putem implementa aceste proiecte într-un timp cât mai scurt”.

Cât privește motivația care a stat la baza intrării PSD la guvernare, senatorul Maricel Popa a declarat că PNL și-a asumat proiecte care reprezintă continuarea unor mai vechi inițiative ale PSD. Conform normelor metodologice prin PNI ar putea fi alocaţi cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, minimum 4 milioane pentru fiecare comună şi cel puţin 7 milioane de lei pentru fiecare oraş. De asemenea, pentru fiecare municipiu vor fi alocaţi minimum 10 milioane de lei şi cel puţin 43 de milioane de lei pentru reşedinţele de judeţ:

Unul dintre instrumentele care poate contribui imediat la dezvoltarea și modernizarea comunităților locale este Programul Național de Investiții (PNI). Acesta este de fapt continuatorul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), inițiat sub guvernarea social-democrată. PNDL 1 și 2 reprezintă aproape 12.000 de proiecte și investiții de 50 miliarde lei! Anul acesta, în perioada 23 septembrie – 8 noiembrie, au fost depuse peste 7.500 proiecte de către toate administrațiile locale. Din județul Iași au fost transmise 226 de proiecte, un număr peste media la nivel național (184).

Iașul este unul dintre cele mai mari județe din țară ca număr de locuitori și merită o atenție deosebită din partea decidenților din executiv.  În perioada în care am activat la Consiliul Județean am adus fonduri record pentru județul Iași prin PNDL și alte surse de finanțare. În total au ajuns la Iași peste 1 miliard de euro.

Transmit un mesaj foarte clar celor care vor analiza proiectele depuse. Iașul a început din 2016 un amplu proces de dezvoltare și modernizare care trebuie continuat și în acest mandat. Fie că vorbim de drumuri, școli, grădinițe, creșe sau dispensare, comunitățile ieșene au evoluat și vor continua să se dezvolte pentru bunăstarea locuitorilor și creșterea nivelului de trai.

Din acest motiv o sumă consistentă din totalul fondurilor alocate prin PNI trebuie să fie alocată județului Iași. Conform normelor metodologice prin PNI vor fi alocaţi cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, minimum 4 milioane pentru fiecare comună şi cel puţin 7 milioane de lei pentru fiecare oraş. De asemenea, pentru fiecare municipiu vor fi alocaţi minimum 10 milioane de lei şi cel puţin 43 de milioane de lei pentru reşedinţele de judeţ”.

Concluzii

 Senatorul Maricel Popa (PSD Iași) este foarte activ la capitolul declarații în mass-media. În ceea ce privește activitatea parlamentară, ea este modestă. Există o singură inițiativă legislativă de interes pentru Iași. În rest, inițiativele se încadrează pe linia ideologică a PSD. Sunt inițiative de ordin general, asumate de PSD și nu de un parlamentar anume. Maricel Popa este critic la adresa PNL, afirmând că la nivelul Iașului, PNL a reușit să finalizeze o parte din ceea ce se începuse în perioada când a condus destinele politice ale județului Iași.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

More in Iasi

- citeste versiunea e-paper -

Economic magazine Moldova Invest

- Read the e-paper version -

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top