Revista Moldova Invest
Primarul Ion CREȚU, despre investițiile, cooperarea culturală și perspectivele europene ale comunei RĂZENI din Republica Moldova
autor

Sub conducerea primarului Ion Crețu, în comuna Răzeni este derulat un program de investiții care urmărește modernizarea infrastructurii localității. Finanțarea proiectelor se realizează din bugetul local, din bugetul de stat și din fonduri externe. Orașul Măgurele din România oferă un sprijin financiar substanțial pentru realizarea proiectelor din Răzeni. Între cele două localități există deja o colaborare intensă nu doar în domeniul economic, dar și în cel cultural.

Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de candidat la aderare la Uniunea Europeană, iar în momentul în care visul aderării va deveni realitate, procesul de modernizare al comunei Răzeni va fi puternic dinamizat, beneficiind de noi resurse și oportunități.
Domnule primar, care sunt proiectele pe care ați reușit să le finalizați în ultimii ani?
Proiectele pe care le-am dus la îndeplinire în ultimii ani au avut ca obiect modernizarea rețelei de drumuri locale, reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și evacuarea apelor de suprafață. Vreau să subliniez cu acest prilej ajutorul pe care ni l-a acordat orașul Măgurele din România.

Între localitățile noastre există o relație de colaborare excelentă. Din acest motiv, Strada Alexandr Pușkin din Răzeni va fi redenumită Măgurele. O decizie în acest sens a fost adoptată de consiliul comunei, la data de 21 iulie. Ideea de redenumire a străzii aparține locuitorilor din Răzeni, care au dorit să mulțumească pentru suportul financiar în reparația străzii orașului Măgurele, din județul Ilfov, România, cu care comuna Răzeni are semnat un acord de înfrățire încă din 2017.
În ceea ce privește proiectele finalizate în comuna Răzeni, acestea sunt:

Ce proiecte aveți




