Totodată, Nichita a primit si o pedeapsã complementarã de interzicere a unor drepturi pe o perioadã de 5 ani. Condamnat cu executare, fostul edil al municipiului Iasi si-a fãcut mutatie pe raza municipiului Vaslui, într-o camerã de cãmin din Zona Industrialã, pentru a ajunge în Penitenciarul Vaslui, supranumit și închisoarea VIP-urilor.
Fiind tcondamnat definitiv în douã dosare penale, fostul edil al Iasului, Gheorghe Nichita, a solicitat magistratilor Tribunalului Vaslui contopirea celor douã pedepse. Judecãtorii au admis cererea formulatã, hotărând ca pedeapsa fostului edil sã fie de 6 ani si 8 luni de închisoare cu executare.
Nichita a mai primit și o pedeapsã complementarã de 5 ani, de interzicere a unor drepturi, dupã executarea pedepsei cu închisoarea. Decizia Tribunalului Vaslui nu este definitivã si poate fi contestatã în termen de 3 zile de la comunicare.
Fostul primar al municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, s-a adresat Tribunalului Vaslui dupã ce si-a fãcut mutatie într-o camerã din Zona Industrialã, cu câteva zile înainte de a fi trimis în închisoare, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în celebrul dosar “Amanta“.
În acest dosar, Nichita a fost acuzat de DNA cã s-a folosit de politia localã pentru a-si urmãri amanta. În plus, fostul edil a fost acuzat de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu erau destinate publicitãtii, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice si instigare la abuz în serviciu.
Mai mult decât atât, magistratii i-au interzis sã ocupe functia de primar. În dosarul menționat a mai fost condamnat si Liviu Hliboceanu, fost sef al Politiei Locale. Acesta a fost pedepsit pentru folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt date publicitãtii, abuz în serviciu.
Hliboceanu a primit interdicția de a fi politist local. Mai exact, cei doi au fost condamanti pentru cã s-au folosit de politistii locali pentru a o urmãri pe fosta amantã a lui Nichita, Adina Samson.
Nu este prima condamnare la închisoare pentru Gheorghe Nichita, în urmã cu doi ani acesta fiind gãsit vinovat de luare de mitã si condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Potrivit procurorilor, el a primit un procent semnificativ dintr-un contract a cărui valoare se ridică la aproape 70 de milioane de lei atribuit unor firme, precum si reduceri la un hotel de lux din Bucuresti, dar si cazare în China.
Totalul sumelor si al beneficiilor primite drept mitã de Gheorghe Nichita s-a ridicat la 3.693.710 lei. Gãsit vinovat, Nichita a ajuns în penitenciar pe 5 august 2020. În aceeasi cauzã a fost condamnat si omul de afaceri Tiberiu Urdãreanu, care a primit opt luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mitã.
În urma cercetãrilor, a rezultat cã, în luna august 2013, în contextul implementãrii proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iasi“, care privea fluidizarea traficului rutier si pietonal, precum si scãderea gradului de poluare, finantat din fonduri europene, Gheorghe Nichita, în calitate de primar al municipiului Iasi, a pretins si primit de la ceilalti inculpati mai multe foloase necuvenite pentru a agrea cîstigarea licitatiei de cãtre asocierea UTI – IBC si semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei, precum si pentru asigurarea derulãrii acestuia în bune conditii.