Connect with us

Dan NIŢĂ, primarul comunei MIROSLAVA, Iaşi, despre potenţialul de DEZVOLTARE a ZONEI INDUSTRIALE: “Oamenii de afaceri merg în continuare pe EXTINDEREA INVESTIŢIILOR pe care le-au făcut”

Dan NIŢĂ, primarul comunei MIROSLAVA, Iaşi, despre potenţialul de DEZVOLTARE a ZONEI INDUSTRIALE: “Oamenii de afaceri merg în continuare pe EXTINDEREA INVESTIŢIILOR pe care le-au făcut” - News Moldova

Iasi

Dan NIŢĂ, primarul comunei MIROSLAVA, Iaşi, despre potenţialul de DEZVOLTARE a ZONEI INDUSTRIALE: “Oamenii de afaceri merg în continuare pe EXTINDEREA INVESTIŢIILOR pe care le-au făcut”

Principalele subiecte abordate

Invitat în cadrul emisiunii Agenda Primarului, difuzată miercuri, 27 octombrie, de News Moldova, Dan Niţă, primarul comunei Miroslava, judeţul Iaşi, a subliniat potenţialul de dezvoltare a celor două parcuri industriale ale comunei, asupra acestei teme oprindu-se şi viceprimarul Lisoschi Mihăiţă-Costel.

Dată fiind ponderea acestui subiect de discuţie, s-au atins şi probleme precum impedimentele pe care le implică însăşi legislaţia în sfera investiţiilor, respectiv atitudinea faţă de investitori, acestea fiind indisolubil legate, conform celor desprinse din discuţia cu primarul Dan Niţă, de competenţele oamenilor politici aflaţi în poziţii de decizie.

Zonă industrială în continuă dezvoltare

Discuţia despre zona industrială a comunei Miroslava s-a deschis prin a se preciza faptul că există două parcuri industriale ce se prezintă actualmente astfel:

  • Parcul Industrial I este acoperit în proporţie aproape integrală, amintindu-se faptul că nu toate clădirile au fost finalizate, tocmai din cauza finanţărilor tardive;
  • Parcul Industrial II – momentan, există un singur rezident în această locaţie.

Zona respectivă este râvnită de către investitori, drept pentru care fluxul de cereri impune alegerea cu atenţie a partenerilor de către administraţia publică locală, prin intermediul organizării de licitaţii.

Astfel, primarul Dan Niţă a precizat că speră ca până la finele anului 2021 să fie aleşi investitorii cu proiectele de dezvoltare cele mai avantajoase pentru comuna Miroslava.

Succesul zonei industriale nu este o reuşită de pe urma căreia beneficiază doar comuna-gazdă, Miroslava, ci şi localităţi din apropiere, precum Leţcani şi Podul Iloaiei.

De asemenea, primarul Dan Niţă a subliniat faptul că, în condiţiile de dezvoltare a zonei industriale, transportul public local trebuie să fie unul eficient şi de natură să faciliteze simţitor traseul navetiştilor din municipiul Iaşi care lucrează la facbricile din Miroslava, precum şi al celor care se deplasează dinspre Târgu Frumos şi Podu Iloaiei spre Iaşi.Dan NIŢĂ, primarul comunei MIROSLAVA, Iaşi, despre potenţialul de DEZVOLTARE a ZONEI INDUSTRIALE: “Oamenii de afaceri merg în continuare pe EXTINDEREA INVESTIŢIILOR pe care le-au făcut” - News Moldova

News Moldova îți recomandă și ...   Workshopul Etichete inteligente și ambalaje inovatoare: Soluții flexografice pentru industria alimentară, la USV Iași

Viceprimarul Lisoschi Mihăiţă-Costel, despre Parcul Industrial: „Este motorul economiei locale şi chiar al economiei judeţului”

În cadrul emisiunii Agenda Primarului a fost intervievat şi viceprimarul Lisoschi Mihăiţă-Costel, descrierea pe care acesta o face zonei industriale fiind una ilustrativă:

“Este motorul economiei locale şi – de ce nu? – chiar al economiei judeţului, pentru că locurile de muncă sunt ocupate de toţi ieşenii, nu doar de cetăţenii comunei Miroslava.

Este un proiect de viitor, un proiect care are un aport important la bugetul local şi ne dă şi o autonomie din punctul ăsta de vedere.

Politica administraţiei de la Miroslava e sprijinirea mediului de afaceri prin creşterea cifrei de afaceri şi prin mărirea parteneriatelor, nu prin mărirea taxelor, şi asta ar trebui să devină un curent naţional, să fim alături de investitorii români şi de absolut tot ce înseamnă economie românească.” [min.50:15 – 51:07]

Dan NIŢĂ, primarul comunei MIROSLAVA, Iaşi, despre potenţialul de DEZVOLTARE a ZONEI INDUSTRIALE: “Oamenii de afaceri merg în continuare pe EXTINDEREA INVESTIŢIILOR pe care le-au făcut” - News Moldova

Viceprimarul Lisoschi Mihaita-Costel

Orice proiect de anvergură vine cu provocările aferente

Legislaţia în vigoare, un impediment pentru investitori

Revenind la interviul luat primarului Dan Niţă, acesta a precizat că proiectele desfăşurate de către administraţia publică locală în zona industrială au făcut obiectul unei discuţii purtate în cadrul unei întrevederi la care au participat o parte dintre investitorii Parcului Industrial şi Vasile Asandei, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR Nord-Est).

Astfel, s-au subliniat atât bucuria administraţiei publice locale a comunei Miroslava de a primi investitori pentru care sunt extinse suprafeţele destinate construcţiilor, cât şi provocările pe care le întâmpină proiecte importante de investiţii din cauza legislaţiei în vigoare.

Primarul Dan Niţă: „Noi suntem bucuroşi că avem oameni care vor să facă ceva, dar cadrul legislativ la noi lasă de dorit”

Cu privire la provocările pe care le implică o investiţie, precum şi referitor la relaţia cu ADR Nord-Est, prin intermediul proiectelor desfăşurate prin Programul Operaţional Regional, primarul Dan Niţă s-a pronunţat prin următoarea declaraţie:

News Moldova îți recomandă și ...   Din martie 2025, ieșenii se vor bucura de 6 noi zboruri săptămânale. Pe ce rute?

“Chiar alaltăieri am avut o discuţie.A venit la noi domnul Asandei, directorul de la Piatra Neamţ pentru regiunea de dezvoltare Nord-Est [directorul general al ADR Nord-Est], unde au fost aproximativ 40 de rezidenţi din Parcul Industrial, oameni de afaceri care au investit în comuna Miroslava, văd că sunt foarte ambiţioşi şi merg în continuare pe extinderea investiţiilor pe care le-au făcut, mai ales că noi am mărit POT-ul [Procentul de Ocupare a Terenului] şi PUD-ul [Plan Urbanistic de Detaliu] în zona respectivă şi ei pot să îşi extindă pe suprafaţa pe care au concesionat-o, pot să se extindă cu mai multe construcţii.

Dan NIŢĂ, primarul comunei MIROSLAVA, Iaşi, despre potenţialul de DEZVOLTARE a ZONEI INDUSTRIALE: “Oamenii de afaceri merg în continuare pe EXTINDEREA INVESTIŢIILOR pe care le-au făcut” - News Moldova

Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est

Au fost încântaţi de proiectele care le pot dezvolta în următoarea perioadă prin Programul de Dezvoltare Regional.Din acest punct de vedere, noi suntem bucuroşi că avem oameni care vor să facă ceva dar, vedeţi dumneavoastră, cadrul legislativ la noi lasă de dorit.

De asta solicit permanent <<Haideţi să facem ceva cu legislaţia românească care este împotriva românului!>>.Nu ne ajută cu absolut nimic!Noi vrem să oprim migraţia tinerilor în…să plece din ţară.Niciodată nu o să putem să facem lucrul acesta dacă tu îi dai ca agent economic (…) un salariu minim de 2000 de lei pentru care nici măcar nu poate să îşi asigure (…) hrana zilnică sau hainele pentru…Sunt multe de spus din acest punct de vedere, unde noi trebuie să intervenim (…)” [min.17:15 – 19:00]

Investitorii au nevoie de mai mult spaţiu de mişcare, prin simplificarea procedurilor

Date fiind piedicile pe care le întâmpină un investitor în momentul în care doreşte să implementeze un proiect ce se dovedeşte benefic şi comunităţii locale-gazdă, edilul comunei Miroslava a îndemnat autorităţile guvenamentale ca, prin legislaţia adoptată, să le lase investitorilor mai mult spaţiu de mişcare şi să faciliteze procedurile prin a limita controalele la un nivel rezonabil, astfel încât demersurile investitorului de a-şi instala afacerea să nu aibă de suferit, respectiv prin a nu încărca lista de îndatoriri a operatorului economic cu foarte multe avize, întrucât obţinerea acestora reprezintă un proces lent şi greoi.

News Moldova îți recomandă și ...   Șoferița care a provocat MOARTEA a patru muncitori la Iași, pe fondul consumului de alcool, condamnată la 24 de ani de închisoare

Critica făcută clasei politice – „Ăia sunt ridicători de mâini”

Într-un final, atitudinea rezervată faţă de investitori, care se traduce printr-o legislaţie de natură să pună piedici în calea proiectelor avantajoase comunităţilor locale, este una ce aparţine unei clase politice cu competenţe deficitare, relevante fiind următoarele spuse ale primarului Dan Niţă:

“Eu, la cei în Parlament, tot nu le spun <<parlamentari>>.Ăia sunt ridicători de mâini, pentru că ei votează ce li se spune şi nu trece prin filtrul minţii lui ceea ce trebuie să facă.” [min.21:19 – 21:33]Dan NIŢĂ, primarul comunei MIROSLAVA, Iaşi, despre potenţialul de DEZVOLTARE a ZONEI INDUSTRIALE: “Oamenii de afaceri merg în continuare pe EXTINDEREA INVESTIŢIILOR pe care le-au făcut” - News Moldova

Trierea politicienilor pe baza competenţelor, posibilă doar dacă este evaluată activitatea acestora

Acuzând existenţa unei preocupări exclusive pentru interesul propriu şi pentru directivele partidului, Dan Niţă a atras atenţia asupra necesităţii de a evalua proiectele realizate de către oamenii politici trimişi în Parlamentul României, însă şi aici intervine o piedică, aceea a promisiunilor electorale vagi, lipsite de substanţă, ce viciază semnificativ procesul evaluării reuşitelor bifate (sau nu) de pe lista expusă electoratului.

Doar dacă ar avea loc o evaluare cu acurateţe a activităţii parlamentarilor s-ar putea ajunge la o triere a acestora pe baza competenţelor, ilustrativă fiind în acest caz următoarea afirmaţie a edilului comunei Miroslava:

„Ai promis si nu ai facut, nu mai ai ce căuta în Parlamentul României” [min.23:00 – 23:05]


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top