Connect with us

Deputatul ieșean Vasile CÎTEA: „Decizia de a renunța la oamenii de la casele de marcat este o politică profund greșită”

Deputatul ieșean Vasile CÎTEA: "Decizia de a renunța la oamenii de la casele de marcat este o politică profund greșită" - News Moldova

Iasi

Deputatul ieșean Vasile CÎTEA: „Decizia de a renunța la oamenii de la casele de marcat este o politică profund greșită”

Deputatul PSD de Iași Vasile Cîtea și-a exprimat dezacordul cu privire la politica adoptată de lanțul de magazine francez Auchan, care constă în eliminarea totală a casierilor

„În calitate de reprezentant al românilor nu sunt de acord cu politica adoptată de lanțul de magazine francez Auchan cu privire la eliminarea totală a casierilor.

Se pare că marile companii cu capital străin din țara noastră doresc să își eficientizeze profitul la cote maxime, neținând cont de principii după care ar fi firesc să se ghideze în momentul în care funcționează într-o altă țară.

Decizia de a renunța la oamenii de la casele de marcat este o politică profund greșită, atât din perspectiva locurilor de muncă, dar și din perspectiva clienților acestor lanțuri comerciale.

Cu alte cuvinte, atunci când Auchan decide să scoată din schemă toți casierii, pune în sarcina clienților tot ce făceau acești angajați ai lor, pe care trebuiau să-i plătească. Este o nedreptate la adresa clienților obișnuiți care sunt puși practic să facă pe gratis ceea ce făceau casierii.

În calitate de membru al Camerei Deputaților susțin introducerea unor norme legislative astfel încât activitatea Auchan să fie totuși reglementată în consecință:

  • Fiecare casă de marcat care funcționează fără casier va trebui impozitată conform unui salariu minim pe economie. Această măsură ar avea și un precedent european, în Belgia procedându-se identic anul trecut într-o situație asemănătoare;
  • Dacă românii vor fi nevoiți să își scaneze singuri produsele, astfel scutind de o cheltuială lanțul de magazine Auchan, atunci va trebui ca din suma finală achitată să se deducă o anumită sumă de bani pentru a compensa efortul depus de cumpărător;
  • Cu siguranță că tehnologia nu va fi prietenoasă cu toți românii, iar sistemele de scanare și plată digitale s-ar putea să pună probleme cumpărătorilor. Astfel, este dezirabil ca Auchan să asigure prin lege un număr minim de reprezentanți ai magazinului la un anumit număr de case de marcat, care să îndrume clienții care se descurcă mai greu cu auto-scanarea și plata produselor.

Așa cum observăm, marile companii internaționale pare că încearcă pe orice cale să își rotunjească profitul de pe teritoriul românesc. Nu este corect ca Auchan să concedieze atâția oameni care lucrau la casele de marcat și să aștepte de la clienți să facă munca pe care oamenii plătiți de hypermarket o realizau.

Pe lângă aceste măsuri asupra cauzei în speță continui să atrag atenția asupra necesității instaurării taxei de solidarite pentru marile companii, taxă ce ar întoarce 1% din cifra de afaceri a acestora către România”, a precizat deputatul Vasile CÎTEA.

News Moldova îți recomandă și ...   Contractul pentru tronsonul Târgu Frumos-Lețcani al Autostrăzii A8 intră în licitație: investiție estimată la 5,5 miliarde lei


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top