fbpx
Connect with us

Deputatul PSD, Vasile CÎTEA: „Cea mai mare sală de sport din România va fi construită în inima Moldovei”

Vasile Citea - News Moldova

Iasi

Deputatul PSD, Vasile CÎTEA: „Cea mai mare sală de sport din România va fi construită în inima Moldovei”


Deputatul PSD, Vasile Cîtea susține faptul că România a pus sportul la coada priorităţilor: nu i s-a acordat atenţia cuvenită, nu s-a investit atât cât ar fi trebuit, nici în baze sportive, nici în oameni care să facă performanţă

În ultima perioadă însă, vreau să cred că lucrurile s-au schimbat în bine. Am început să punem mai mult preţ pe importanţa sportului şi să le acordăm sportivilor noştri respectul cuvenit.

De asemenea, am început să investim mai mult în săli de sport. Iar o investiţie de anvergură va fi demarată şi în Iaşi. Vorbim despre construcţia celei mai mari săli de sport din România. Aceasta va avea zece mii de locuri, asta în timp ce cea mai mare sala de sport existentă în România, cea de la Cluj, are momentan doar şapte mii de locuri.Cât despre numele sălii de sport, acesta este unul special. Sala se va numi “Regina Maria”. De altfel, oraşul Iaşi este cel în care a locuit regina Maria, alături de copii, în casa Cantacuzino‑Paşcanu, din anul 1916. Reşedinţa reginei a fost un loc de întâlnire şi de discuţii pentru liderii politici, a fost destinaţia finală a multor solicitări administrative din partea primăriei Iaşi şi a guvernului, a fost locul în care se luau deciziile. Noua sală polivalentă va avea o formă inspirată de coroana Reginei Maria, suverana cea mai iubită de Armata Română şi artizana României Mari.

Primăria din Iaşi a aprobat deja demararea procedurilor necesare pentru construcţia Sălii Polivalente. Lucrările ar trebui să dureze 36 de luni, iar costurile se vor ridica la 43 de milioane de euro. Autorităţile din Iaşi aşteaptă oferte de la firme până pe data de 10 martie. Sala, care va avea trei etaje, va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalităţii care se află în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgenţă şi a viitorului Stadion Municipal. Sala de sport din Iaşi va fi folosită pentru competiţii sportive, dar şi pentru antrenamentul sportivilor.

Vor putea fi găzduite mai multe tipuri de competiţii, precum gimnastică, handbal, baschet sau volei. De asemenea, sala va avea multiple facilităţi de servire pentru spectatori, spaţii comerciale, garderobe, puncte de prim ajutor, terase exterioare, dar şi sisteme moderne de comunicare, multimedia şi sonorizare.Am încredere că lucrările la această sală de sport vor debuta în scurt timp şi că se vor găsi fondurile necesare pentru construcţia ei. În urma finalizării sălii polivalente “Regina Maria”, Iaşul va atrage mai mulţi vizitatori, sportivi de performanţă, competiţii de renume, iar oraşul celor şapte coline va deveni un centru al sportului românesc.”, a declarat Vasile Cîtea.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

Revista economică Moldova Invest, nr.5

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement
Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top