Iasi
Drumul Județean 248 Iaşi-Vaslui un COȘMAR pentru ȘOFERI! A înghițit milioane de euro din bani europeni și este plin de gropi
DJ 248, reabilitat şi modernizat cu fonduri europene, a început să se degradeze imediat într-un ritm accelerat
În prezent, drumul judeţean 248 Iaşi-Vaslui este una dintre cele mai defectuoase căi rutiere din judeţul Iaşi, acesta fiind aproape impracticabil din cauza gropilor din asfalt.

Cadru apropiat – Gropi formate in asfaltul DJ 248 Iasi-Vaslui in prezent
Amintim faptul că acest fapt este cu atât mai deconcertant, cu cât şoseaua DJ 248 Iaşi-Vaslui a fost refăcută în urmă cu 7 ani cu fonduri europene.
Proiectul “Reabilitarea şi Modernizarea Drumului Interjudeţean DJ 248 Iaşi-Vaslui”, lansat de către Consiliul Judeţean Iaşi şi Consiliul Judeţean Vaslui în parteneriat, a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Acesta asigură legătura directă între 3 oraşe (Iaşi, Vaslui, Negreşti) şi peste 20 de localităţi rurale, dintre care 7 sunt organizate ca centre de comună.În mod specific, acesta trece prin comunele Miroslava, Ciurea, Mogoşeşti-Iaşi, Grajduri şi Scânteia (judeţul Iaşi), respectiv prin Rebricea şi Vultureşti (judeţul Vaslui.
Valoarea proiectului a fost, iniţial, de 70 de milioane lei, din care suma de 51 de milioane lei a reprezentat finanţare nerambursabilă prin POR 2007-2013.
Lucrările contractate în cadrul acestui proiect au fost executate de către firma TRANSMIR SRL MURGENI din Vaslui, aceasta venind cu oferta avantajoasă din punct de vedere al costului, de 38,5 milioane de lei, deşi valoarea eligibilă a proiectului era de aproximativ 59 milioane de lei!

Starea DJ 248 Iasi-Vaslui inainte de demararea lucrarilor proiectului de reabilitare finantat prin fondurile europene ale POR 2007-2013
TIR-urile circulă nestingherit pe un drum a cărui fundaţie nu suportă tonajul mare
De aici încep problemele.În 2014, drumul modernizat a fost vizitat de către preşedinţii Consiliilor Judeţene Iaşi şi Vaslui, declaraţiile denotând faptul că totul este în regulă şi decurge în condiţii normale.
Cu toate acestea, gropile nu au întârziat să apară, deoarece traficul greu s-a mutat de pe DN 24, pe această rută care trece prin Scânteia, motivele fiind date de faptul că DJ 248 Iaşi-Vaslui este mai scurt cu 6 km, nu are pante serioase cu multe curbe, spre deosebire de DN 24, e mai liber şi, fiind rută secundară, e lipsit de radare sau alte controale.
Aici se impune o atenţionare, însă – DJ 248 nu se compară, în termeni de fundaţie, cu DN 24!
Continuând cu relatarea celor constatate în acea perioadă pe DJ 248, drumul Iaşi-Vaslui cu trecere prin Scânteia a început să fie intens circulat de autovehicule cu tonaj mare, adică de TIR-uri ce transportau nisip şi piatră, cu toate că drumul nu permite astfel de tonaje.
Autorităţile judeţene vasluiene au făcut apel la respectarea normelor din domeniul transporturilor de mare tonaj
În 2014, când problema s-a adus în atenţia preşedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, şi a fostului prefect, Andrei Puică, s-a solicitat instituirea unor măsuri de urgenţă, tocmai pentru a-i descuraja pe transportatori din a mai circula pe acea rută.
În normative se stipulează faptul că pe DJ 248 Iaşi-Vaslui nu pot circula maşini de peste 15-20 de tone, dar transportatorii au continuat să încalce normele, preferând să circule noaptea, prevalându-se de faptul că atunci nu există controale din partea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier sau a Poliţiei Rutiere.
De altfel, există o solidaritate între aceşti şoferi de TIR, ei anunţându-se între ei prin intermediul staţiilor dacă se întâmplă să vadă vreun control.

Dumitru Buzatu – CJ Vaslui
În 2017, consilierul judeţean vasluian Gheorghe Veziteu atenţionase că doar pe tronsonul de 7 km care străbate Vasluiul (de la Buhăeşti până la Rebricea) se aflau atunci vreo 40 de gropi în asfalt.
Ulterior, a intervenit preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acesta declarând la vremea respectivă următoarele:
“Problema nu este legată de calitatea lucrărilor, pentru că firma constructoare şi-a făcut bine treaba.Nu avem ce să facem acelor transportatori care merg cu maşini încărcate cu 30-40 de tone de materiale de construcţii, pentru că nu avem nici legislaţie, şi nici instituţiile care să ia măsuri împotriva lor.”
Parcă prevăzând situaţia actuală, chiar de atunci, din 2017, un consilier judeţean vasluian ceruse activarea clauzelor de garanţie, în cazul în care acestea mai erau valabile, cert fiind, totuşi, faptul că autovehiculele de tonaj mare au continuat să contribuie într-o măsură considerabilă la degradarea DJ248 Iaşi-Vaslui.
Litigiul CJ Iaşi – SC TRANSMIR SRL
Revenind în anul 2021 şi având în minte aspectul garanţiei, specificăm că autoritatea contractantă Judeţul Iaşi prin Consiliul Judeţean Iaşi se află în litigiu cu SC TRANSMIR SRL.
Totul a pornit de la reţinerea garanţiei de bună execuţie, în valoare de 583.784 lei, de către Consiliul Judeţean Iaşi, imputându-i-se firmei Transmir SRL că nu a executat optim lucrările de reabilitare şi modernizare a DJ 248 Iaşi-Vaslui.
Aşadar, vedem cum o altă presupusă cauză a degradării drumului este adusă în discuţie – executarea lucrărilor în mod defectuos de către Transmir SRL.
a)Susţinerile executantului SC TRANSMIR SRL
În faza de fond ce s-a desfăşurat la Tribunalul Iaşi, fiecare dintre cele două părţi şi-a expus argumentele:
- TRANSMIR SRL, în calitate de reclamant – Reprezentanţii firmei au solicitat anularea procesului-verbal de recepţie finală din data de 23 aprilie 2019 emis de către CJ Iaşi, prin acesta dispunându-se de către autoritatea contractantă respingerea recepţiei finale şi reţinerea garanţiei de bună execuţie.Conducerea firmei a spus că Transmir SRL şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere timp de cinci ani a drumului, susţinând, cu privire la cele care i se impută de către CJ Iaşi, următoarele:
“Pe parcursul celor 60 de luni de garanţie a lucrării, SC Transmir SRL a remediat toate deficienţele semnalate dar, în acelaşi timp, a notificat autoritatea contractantă că deficienţele semnalate nu sunt imputabile executantului (…)
Am semnalat că deficienţele apărute la şanţuri şi timpanele de la podeţe pentru accese în curţi au fost cauzate de tăierea arborilor de pe marginea şoselei de către autorităţile locale, iar în urma impactului cu elementele betonate, au apărut fisuri, ciobituri, crăpături şi colmatarea şanţurilor.Comisia de recepţie finală s-a întrunit după 63 de luni de la terminarea lucrărilor (…)”.

SC TRANSMIR SRL – Sediu firma
b)Susţinerile autorităţii contractante CJ Iaşi
- Autoritatea contractantă JUDEŢUL IAŞI prin CONSILIUL JUDEŢEAN IAŞI, în calitate de pârât – CJ Iaşi a susţinut că reparaţiile executate de către Transmir SRL au fost defectuoase şi demarate cu întârziere, drept pentru care, în 2019, la debutul litigiului, fostul preşedinte al Consiliul Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a contracarat prin a preciza următoarele:
“Este o echipă care s-a ocupat de monitorizare proiectului.Eu nu accept ca niciun drum, nicio lucrare să aibă fisuri.Am făcut verificările de ceva vreme, de când proiectul era încă în monitorizare pentru că nu am vrut să ne trezim cu surprize.Nu mă las păcălit de nimeni şi, dacă se dovedeşte că drumul nu are calitate, atunci vinovatul trebuie să plătească.”

Maricel Popa – Fost presedinte al CJ Iasi
Soluţia din fond a Tribunalului Iaşi, favorabilă firmei SC TRANSMIR SRL
În data de 25 mai 2021, reclamantului SC Transmir SRL i s-a admis în parte acţiunea formulată în contradictoriu cu CJ Iaşi, anulându-se procesul-verbal de recepţie finală emis de către autoritatea contractantă şi dispunându-se eliberarea către Transmir SRL a garanţiei de bună execuţie în valoare de 583.784,1 lei.
În acelaşi timp, Tribunalul Iaşi a obligat pârâtul CJ Iaşi la plata către Transmir SRL a sumei de 15.483 lei cu titlul de cheltuieli de judecată (onorariu expertiză şi taxă judiciară de timbru).
În motivarea dată de către Tribunalul Iaşi, s-a indicat faptul că, potrivit expertizei efectuate, degradarea carosabilului a fost generată de faptul că pe acea rută circulă frecvent autovehicule cu masa maximă totală mai mare decât cea admisă.
Elementele care stau la baza neconformităţilor constau în erorile de proiectare, în faptul că nu s-a ţinut cont de recomandările studiului geotehnic, respectiv drumul a fost exploatat în mod necorespunzător.
De asemenea, deşi CJ Iaşi avea obligaţia de a semnaliza pe DJ 248 Iaşi-Vaslui interdicţia circulaţiei autovehiculelor cu masa totală mai mare de 30 de tone, autoritatea contractantă nu îşi îndeplinise obligaţia în cauză.
De altfel, nici măcar la data efectuării expertizei ce a stat la baza soluţiei Tribunalului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi nu dispusese plasarea semnalizării pe DJ 248.
Un amănunt demn de luat în seamă este faptul că Transmir executase proiectul în forma care îi fusese dat, şi anume, FĂRĂ a fi prevăzută vreo STRUCTURĂ de REZISTENŢĂ pentru trafic greu!
Procesul a intrat în faza de RECURS!
CJ Iaşi a contestat decizia Tribunalului Iaşi
La data de 3 august 2021, nemulţumită fiind de soluţia Tribunalului Iaşi, autoritatea contractantă CJ Iaşi a declarat apel împotriva sentinţei prin care i se dă câştig de cauză firmei Transmir SRL.
Chiar de curând, la primul termen al fazei de RECURS care se desfăşoară la Curtea de Apel Iaşi, şi anume, la data de 15 septembrie a.c., s-a dispus recalificarea căii de atac ca fiind RECURS, şi nu apel.
Următorul termen de judecată a fost stabilit la data de 29 septembrie 2021.

Extras de pe portal.just.ro – Faza de recurs a litigiului dintre CJ Iasi si SC TRANSMIR SRL, desfasurata la Curtea de Apel Iasi
Dacă DJ 248 Iaşi-Vaslui nu poate fi reabilitat, măcar să fie CÂRPIT…
Cert este că litigiul continuă, dar gropile în asfalt de pe DJ 248 Iaşi-Vaslui rămân…
Până la finalizarea litigiului printr-o soluţie definitivă, singura alternativă a autorităţilor nu este modernizarea drumului, ci CÂRPIREA acestuia, prin operaţiuni de PLOMBARE a gropilor şi a craterelor, deopotrivă.
Contestaţiile şi litigiile viciază chiar şi procesul de cârpire!
Momentan, cunoaştem faptul că drumul poate fi considerat unul cu ghinion, având în vedere că mania contestaţiilor în materie de achiziţii publice pare să stăvilească până şi simpla întreţinere a acestui drum.Spunem acest lucru deoarece licitaţia pentru întreţinerea drumurilor din judeţul Iaşi, pe timp de vară, a fost contestată de supranumitul “regele asfaltului”, nimeni altul decât Ioan Echimov, patronul firmei EKY SAM SRL.
Faptul că i s-a dat dreptate firmei lui Echimov de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a determinat continuarea disputei în instanţă, firma ce a câştigat iniţial licitaţia, ENVIRO CONSTRUCT SRL, dorind să caute dreptatea în instanţă.

Ioan Echimov – Patronul firmei EKY SAM
În aceste condiţii, între doi coloşi (pe de o parte, litigiul CJ Iaşi – SC Transmir SRL şi, pe de altă parte, litigiul EKY SAM SRL – ENVIRO CONSTRUCT SRL) care ameninţă distrugerea DJ 248 Iaşi-Vaslui, şi aşa aflat într-o stare de degradare avansată, ne mai surprinde oare că, apelându-se la plombarea prin metoda stropirilor succesive, lucrările fiind executate de firme suspecte sub diverse aspecte (număr de angajaţi mult prea mic pentru amploarea lucrărilor sau datorii mult prea mari în raport de profit), gropile persistă?
*Plombare prin metoda stropirilor succesive = gropile din asfalt se curăţă cu aer comprimat, se pulverizează un strat de emulsie şi se aplică apoi, în mod mecanizat, straturi succesive de agregate şi emulsie.Procedeul nu implică tăierea sau decaparea gropilor iar straturile nu necesită compactare.
