Elena Rosetti Cuza, Prima Doamnă a României Unite

Elena Rosetti a văzut lumina zilei la Iași, în data de 17 iunie 1825. Provenea dintr-o puternică familie boierească, Rosetti înrudită cu mari familii boierești precum Sturdza, Balș, Cantacuzino), care deținea o importantă proprietate funciară la Solești, Vaslui. Acolo, tânăra Elena și-a petrecut copilăria. Familia i-a oferit ei și celorlalți copii ai familiei o educație aleasă, atât pentru viața culturală și de societate, cât și pentru viața de familie. A învățat foarte bine limbile franceză și germană, fapt care o va propulsa în rândul tinerelor domnișoare ale Moldovei. Au rămas peste veacuri mărturii ale prieteniei sale cu fiica lui Gheorghe Asachi, Hermiona, viitoarea soție a lui Edgar Quinet, un mare prieten al cauzei naționale a românilor.

Elena Rosetti – de la tânăra fiică de boier, sfioasă și supusă la soția unui revoluționar și  viitor domnitor

Elena Rosetti a ieșit „în lumea bună” a Iașului de la vârsta de 15 ani, făcându-se remarcată și fiind râvnită de multe familii boierești pentru a deveni soție pentru fiii lor. Totuși, la 19 ani, Elena Rosetti, care avea o zestre destul de bună alege să devină soția unui tânăr funcționar și ofițer moldovean (el însuși cu studii gimnazial-liceale la Școala Victor Cuenim din Iași și juridice la Paris) Alexandru Ioan Cuza, fiul unei familii boierești moldovenești de tradiție (tatăl român, Ioan Cuza, iar mama de origine greco-italiană, Sultana Cozadini).

Elena Cuza își va înțelege soțul care nu a stat departe de tumultul vremurilor, așteptându-l de fiecare dată în casa lor de la Galați pe care Cuza o moștenise de la familia sa. Alexandru Ioan Cuza a fost un pașoptist devotat cauzei unioniste, fiind în prima linie a mișcării revoluționare de la Iași, alături de Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și alții. Cuza a fost arestat, apoi a stat în exil. Elena Cuza a intervenit la  Consulatul britanic din Galați, l-a urmat pe soțul ei în exil, dar din 1849, a revenit în Moldova unde s-a implicat în lupta pentru reabilitarea soțului ei și reintegrarea în cariera administrativă și militară.

Alexandru Ioan Cuza s-a întors din exil, a fost reprezentant al județului Covurlui în Adunarea Ad-Hoc, a fost Ministru de Război în 1858, având gradul de colonel. Elena Cuza l-a ajutat pe soțul ei în traducerea corespondenței străine, în scrierea scrisorilor oficiale, mai ales că soțul ei era bine văzut de Consulii francezi și britanici de la Galați și de la Iași.

Când a fost prefect de Covurlui, Alexandru Ioan Cuza a reușit să intercepteze corespondența secretă a Imperiului Habsurgic cu caimacamul Nicolae Vogoride, chiar cu ajutorul soției caimacamului, Cocuța Conachi, se pare îndrăgostită de Cuza, relație pe care Elena Cuza a înțeles-o și a tolerat-o mai ales că ea aflase că nu putea avea copii. Demisia lui Cuza, pronunțată răsunător, scandalul de presă au dus la repetarea alegerilor din Moldova iar rezultul din Adunarea Ad-Hoc a fost zdrobitor în favoarea Unirii.

Elena Cuza devine Elena Doamna

Mai târziu, deși în lupta pentru alegerea ca domnitor intrase fiul fostului domnitor Mihail Sturdza, se spunea că însuși poetul Vasile Alecsandri ar fi putut candida, în ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza devine domn al Moldovei și apoi al Țării Românești.

Astfel, Elena Cuza devine Prima Doamnă a României Unite. Alexandru Ioan Cuza a început o relație cu Maria Catargi Obrenovici, o fiică de boieri din Moldova ( care va fi mama unui rege al Serbiei și care îi va dărui și lui Cuza 2 fii), relație tolerată de Elena Cuza, care după 24 ianuarie 1862, când s-a realizat unificarea internă deplină a început să își asume public rolul de Primă Doamnă, poporul numind-o Elena Doamna. A dat recepții fastuoase, a ales mai multe tinere boieroaice ca doamne de onoare, dar nu a uitat de modestia care o caracteriza. Ea a lucrat ca soră medicală la Spitalul Caritatea din Iași, iar la Cotroceni, a întemeiat Azilul Elena Doamna. A acceptat ca soțul ei să îi înfieze pe fiii Alexandru și Dimitrie, rezultați din relația cu Maria Obrenovici. Cuza a cumpărat castelul și moșia de la Ruginoasa unde Elena Cuza a petrecut mult timp din viață.

Elena Doamna- dragoste, devotament timp de decenii

A plecat în exil cu soțul ei, după 11 februarie 1866, îngrijindu-l pe acesta, la Florența, la Viena, Heidelberg. În 1869, a murit singurul sprijin real al Elenei Cuza, mama sa, Catinca Rosetti.  La Hotetul Europa din Heidelberg, Cuza a murit la 16 mai 1873, trupul lui fiind repatriat în România și înhumat la Ruginoasa. De atunci, Elena Doamna a ales să se îmbrace numai în negru și să trăiască la Ruginoasa. A trăit drama morții fiilor lui Cuza, a suportat atitudinea neprincipială a nurorii sale (soția fiului cel mare Alexandru, Maria Moruzi).

Elena Cuza, se spune, a fost îngrijită cu devotament de o soră medicală de origine elvețiană pe care a adus-o dintr-o călătorie efectuată în 1860 în Occident. Elena Cuza și-a trăit ultimii ani din viață la Piatra Neamț, La 24 ianuarie 1909, se împlineau 50 de ani de la Unirea din 1859 și aproape 32 de ani de la proclamarea independenței. Atunci, în ianuarie 1909,  Elena Cuza a primit omagii din toată țara. Ea le-a acceptat „în numele lui Alexandru Ioan Cuza”.

Elena Doamna a murit la 2 aprilie 1909, supraviețuindu-i aproape 36 de ani soțului ei. Fratele ei, Theodor Rosetti, viitor prim-ministru la un moment dat, i-a transmis regelui Carol I o scrisoare emoționantă prin care Elena Cuza cerea să fie înmormântată fără funeralii naționale, la Solești, Vaslui pe moșia părintească, dorință care i-a fost îndeplinită.