Connect with us

Episcop romano-catolic din Iași, cercetat penal pentru presupusa nedenunțare a unui abuz sexual asupra unei minore

Episcop romano-catolic din Iași, cercetat penal pentru presupusa nedenunțare a unui abuz sexual asupra unei minore - News Moldova

Iasi

Episcop romano-catolic din Iași, cercetat penal pentru presupusa nedenunțare a unui abuz sexual asupra unei minore

Episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, este vizat într-un dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de nedenunțare, după ce anchetatorii au stabilit că acesta ar fi avut informații despre un abuz sexual comis asupra unei minore de către un preot din județul Bacău, fără a sesiza autoritățile statului. Informația a fost făcută publică de PressOne, care invocă confirmări oficiale din partea parchetelor competente.

Sesizarea din oficiu a fost înaintată pe 27 ianuarie 2026 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, la o zi după apariția investigației PressOne. Ancheta jurnalistică arăta că episcopul Păuleț ar fi aflat încă din anul 2022 despre faptul că preotul Augustin Benchea a agresat sexual o minoră de 13 ani. Conform sursei citate, episcopul ar fi dispus sancțiuni canonice și ar fi informat Vaticanul, însă nu ar fi notificat Poliția sau Parchetul.

News Moldova îți recomandă și ...   Municipiul Iași intră în era energiei verzi: investiții de peste 320 milioane lei pentru un sistem de termoficare bazat pe solar, gaz și hidrogen

Cauza penală, deschisă pentru infracțiunea de nedenunțare prevăzută de articolul 266 din Codul penal, a fost preluată în aceeași zi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, instituție competentă să instrumenteze dosare ce implică membri ai înaltului cler. Existența dosarului a fost confirmată oficial de ambele parchete, prin răspunsuri separate transmise redacției PressOne.

Dosarul principal îl are în centru pe preotul Augustin Benchea, condamnat definitiv în 2024 la patru ani de închisoare cu executare pentru agresiune sexuală în formă continuată asupra unei minore. Investigația PressOne a scos la iveală faptul că autoritățile au intervenit abia în 2023, prin autosesizare, deși existau informații anterioare privind faptele și cunoștința acestora la nivel ierarhic. Dosarul deschis pe numele episcopului Păuleț vizează tocmai intervalul în care abuzul ar fi fost cunoscut, dar nu ar fi fost raportat, în pofida obligației legale de a sesiza imediat autoritățile în astfel de cazuri.

News Moldova îți recomandă și ...   A făcut credite de peste 40.000 de lei cu identitatea unui ieșean, folosind date găsite pe internet. Condamnare de peste 11 ani de închisoare în primă instanță


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top