Iasi
Grupul LEIER își extinde activitatea în IAȘI prin investiția de peste 20.000.000 euro într-o secție de prefabricate din beton

autor
Fabrica de cărămidă de la Iași, parte a Grupului Leier din anul 2018 a beneficiat de multiple investiții în vederea extinderii activității
Adrian Minzat, Manager General Leier Iași, declară că investiția depășește 20 milioane de Euro și este menită să deservească zona de sud-est a țării cu elemente prefabricate din beton.
„În anul 2018, fabrica de materiale ceramice pentru zidărie a devenit parte a Grupului Leier și a început un amplu proces de reorganizare și dezvoltare. Din acel moment, am reconstruit clădiri administrative, am reorganizat spațiul de depozitare și am realizat o importantă investiție într-o secție de prefabricate din beton, pe care o vom inaugura pe parcursul acestui an.”, a declarat Adrian Minzat, Manager General Leier Iași.
Leier este unul dintre principalii jucători ai pieței materialelor Adrian Minzat, Manager General Leier Iași de construcții de la nivel național, activ în 7 state europene în domeniul producției de materiale pentru constru
