Connect with us

INTEGRA BUSINESS CONSULTING, firma soţiei lui Relu FENECHIU, în MAI PUŢIN de 30 de ZILE, a încheiat contracte în valoare totală de PESTE 1.000.000 RON!

Iasi

INTEGRA BUSINESS CONSULTING, firma soţiei lui Relu FENECHIU, în MAI PUŢIN de 30 de ZILE, a încheiat contracte în valoare totală de PESTE 1.000.000 RON!

Monopolul în domeniul iluminatului ecologic public stradal continuă

În data de 27 septembrie a.c., pe platforma online a achiziţiilor publice, SEAP (e-licitaţie.ro), s-a publicat o achiziţie directă efectuată de către Primăria Comunei Viişoara din judeţul Botoşani, aceasta constând în achiziţionarea unor servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor în domeniul iluminatului electric stradal (rutier şi pietonal).

Valoarea contractului este de 30.000 RON iar firma căreia i s-a atribuit acesta este SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL.

Primul lucru care se cunoaşte despre această firmă cu sediul în municipiul Iaşi este faptul că îi aparţine soţiei lui Relu Fenechiu, Mariana Daniela Fenechiu, aceasta apărând drept unic asociat.

Conform raportărilor din 2020, firma SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL avea 4 angajaţi, cu unul mai mult faţă de anul precedent.De asemenea, atat reprezentantii firmei, cat si Relu Fenechiu, au facut referire la existenta unor colaboratori (conform informatiilor din mediul public, 8 colaboratori).

Celălalt lucru prin care firma soţiei lui Relu Fenechiu a devenit un punct fierbinte al anchetelor jurnalistice este faptul că aceasta a beneficiat în mod semnificativ de o creştere a profitului datorită lansării în cursul anului trecut a programului “Iluminatul ecologic public stradal” de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor  prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Relu si Mariana Fenechiu

Programul iluminatului public stradal, girat de Costel Alexe, pupilul politic al lui Relu Fenechiu

Nu putem să facem abstracţie de faptul că, anul trecut, în fruntea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor era Costel Alexe, actualmente preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi unul dintre “copiii” politici ai lui Relu Fenechiu.

Acesta din urmă este fost ministru al Transporturilor, fiind condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în urma contopirii a două pedepse: cea din cunoscutul dosar „Transformatorul”, în care Fenechiu a fost găsit vinovat de a fi vândut transformatoare vechi la preţ de noi către Electrica Moldova şi pedeapsa din dosarul Siveco, în care a fost găsit vinovat de a fi primit mită 900.000 euro pentru a ajuta compania Siveco a Irinei Socol să obţină un contract IT cu Ministerul Justiţiei.

Fenechiu începuse executarea pedepsei privative de libertate în ianuarie 2014 iar în martie 2017, acesta a obţinut contopirea pedepselor din cele două dosare, pentru ca, patru luni mai târziu, în august 2017, să fie eliberat.

Relu Fenechiu – Iesirea din penitenciar (2017)

Raţiunea implementării programului iluminatului public stradal conform declaraţiilor lui Costel Alexe, fostul ministru al Mediului

Creând cadrul pentru înţelegerea obiectului contractelor încheiate de către firma soţiei lui Relu Fenechiu cu diverse administraţii publice locale, facem trimitere la aserţiunile lui Costel Alexe, pe atunci, Ministrul Mediului, cu privire la acest program multianual al cărui buget pe anul 2020 a fost fixat la 384 milioane lei:

“În plină pandemie de coronavirus, vrem ca o parte din fondurile AFM să intre direct în economia României prin programe care să o sprijine.

Programul de iluminat public stradal va reduce cu până la 40% consumul de energie electrică din fiecare oraş din România.În acest fel, dincolo de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, vom obţine şi o scădere consistentă a facturii locale şi naţionale la electricitate.

Astăzi, mai bine de 20% din consumul total de energie electrică al unei localităţi provine din iluminatul străzilor.Or, aceste cifre susţin şi o sursă continua de poluare cu emisii de CO2 şi costuri ridicate pentru administraţiile locale.

Bugetul alocat pentru 2020 va permite ca circa 700 de localităţi din România să pornească aceste investiţii şi să beneficieze de o susţinere financiară de maximum 90% pentru proiecte de eficientizare energetică a iluminatului public.”

Firma soţiei lui Fenechiu a luat startul ÎNAINTE ca acesta să se dea

Revenind la tema evoluţiei firmei SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL pe scena achiziţiilor publice, se impune să precizăm că aceasta, potrivit investigaţiei demarate de redacţia ReporterIS (www.reporteris.ro), a câştigat două contracte al căror obiect consta în serviciile de consultanţă pentru obţinerea finanţării nerambursabile pentru investiţii în domeniul iluminatului public ÎNAINTE ca programul iluminării publice cu LED-uri să fie lansat, adică ÎNAINTE ca Ghidul de Finanţare a programului să fi fost lansat pe data de 8 aprilie 2020.

Reiterând în scopul unei contextualizări, facem trimitere la cele două contracte de consultanţă încheiate înainte de data de 8 aprilie 2020, acestea fiind prezentate drept CAZURILE FLAGRANTE ale acestei transgresări:

  • 11 martie 2020 – Primăria Vânători din Galaţi; Valoarea contractului – 90.000 RON;
  • 2 aprilie 2020 – Primăria Tătăruşi din Iaşi; Valoarea contractului – 40.000 RON.

Părţile implicate direct sau cu tangenţe cu privire la programul iluminatului public stradal oferă JUSTIFICĂRI

Mediatizarea programului a determinat startul prematur, dar OPORTUN al SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL

Redacţia ReporterIS, cea care a dezvăluit în iunie 2020 această informaţie rezultată dintr-o anchetă jurnalistică, a mers direct la sursă, astfel încât, contactându-l pe Costel Alexe, pe atunci Ministrul Mediului, acesta a precizat că programul “Iluminatul ecologic public stradal” fusese de fapt anunţat în cadrul unei conferinţe de presă organizate pe data de 11 februarie 2020.

În timpul acelei conferinţe, de altfel, s-au prezentat şi intenţiile de finanţare ale Administraţiei Fondului de Mediu, astfel că în această manieră a încercat Costel Alexe să ofere o explicaţie pentru faptul că două administraţii locale încheiaseră contracte de consultanţă pentru finanţarea nerambursabilă în domeniul iluminatului public chiar ÎNAINTEA lansării Ghidului de Finanţare.

Aceeaşi publicaţie locală a încercat să obţină răspunsuri şi din cealaltă parte, şi anume, din partea angajaţilor firmei SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL.Astfel, în acelaşi ton ce transpare din declaraţia din 2020 a lui Costel Alexe, unul dintre consultanţii firmei soţiei lui Fenechiu a subliniat următoarele:

“Punctual, şi despre această finanţare se vorbeşte de mult în spaţiul public, motiv pentru care ne-am pregătit şi am ofertat consultanţa.”

Nu a fost ignorată nici perspectiva primarilor care au atribuit direct contracte firmei SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL, un punct de vedere ilustrativ fiind cel al primarului comunei ieşene Tatăruşi, Costel Iosub (PSD):

Costel Iosub – Primarul comunei Tatarusi

“Eu mă mişc repede la genul acesta de proiecte, am câştigat multe, că am fost pe fază.La începutul lunii iulie, cum se deschide sesiunea, îl depun.”

Cerându-i-se detalii cu privire la modalitatea prin care s-a informat de dinainte de acest program, Costel Iosub nu a putut să explice care era în mod exact sursa informaţiei că Ministerul Mediului urma să lanseze respectivul program de iluminat public ecologic.

După publicarea Ghidului de Finanţare, s-a dat startul OFICIAL al încheierii contractelor PE BANDĂ

În cele ce urmează, trebuie să luăm ca reper temporal data de 8 aprilie 2020, ca fiind data la care s-a publicat Ghidul de Finanţare.În acest context, dacă firma soţiei lui Relu Fenechiu s-a mişcat chiar înainte de lansarea programului, nici după aceasta startul nu avea cum să fie unul întârziat.

Drept dovadă, în următoarea zi, 9 aprilie 2020, SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING a fost “asaltată” de administraţiile publice locale din judeţul Iaşi, atribuindu-se contracte de către mai multe primării din județul Iași, valoarea contractelor în jur de 40.000 RON, comuna Cepleniţa (40.000 RON) şi comuna Holboca (40.000 RON).

La două zile de la publicarea Ghidului de Finanţare, acelaşi ritm fulgerător de atribuire a contractelor privind consultanţa pentru primirea finanţării nerambursabile în domeniul iluminatului public a definit procedurile.

Relu FENECHIU, în principiu, NEAGĂ implicarea sa în afacerea soţiei, dar îşi asumă, în unele contexte, activitatea de consultanţăNOI cu asta ne ocupăm, cu consultanţa”

Cât despre gradul de implicare a lui Relu Fenechiu în afacerile soţiei sale, acesta a declarat în vara lui 2020 pentru publicaţia locală a Iaşului următorul lucru:

“În afară de faptul că sunt căsătorit cu proprietara acestei firme, nu am nicio legătură cu afacerile acesteia.

Negarea oricărei legături cu firma SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL s-a verificat şi în cazul răspunsurilor oferite de către Relu Fenechiu publicaţiei Ziare.com, doar că respectiva declaraţie şi-a schimbat macazul prin recunoaşterea asumării activităţii de consultanţă şi de către el însuşi, nu numai de către soţia sa, ilustrativ fiind mesajul NOI cu asta ne ocupăm, cu consultanţa.

Fragmentul din care face parte acest mesaj este următorul:

“Firma a făcut contracte cu mai multe primării pentru consultanţă în vederea obţinerii de finanţări pentru iluminat public.Modul în care ne facem campaniile de marketing este privat.Am contactat sute de primării.Din acele sute, 80 şi ceva au făcut contracte cu NOI.Sunt primării în toată ţara, de toate culorile politice.Contractele nu au fost supuse unei licitaţii publice.Este doar munca unor oameni.Cu asta ne ocupăm, cu consultanţa.Erau la un moment dat trei angajaţi, acum mai sunt nişte colaboratori.”

Bilanţul contractelor firmei soţiei lui Fenechiu pe mai puţin de 30 de zile29 de contracte în valoare totală de 1.115.000 RON!

Pentru a ne da seama de succesul şi de şansele de profit ale firmei soţiei lui Relu Fenechiu, este suficient să luăm ca interval supus evaluării perioada 1 septembrie 2021 – momentul redactării acestui articol, astfel încât se relevă următoarele contracte atribuite direct firmei SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL:

  • 1 septembrie – Comuna Cârlibaba, jud.Suceava (33.000 RON); Comuna Avrămeşti, jud.Harghita (33.000 RON);
  • 6 septembrie – Comuna Boroaia, jud.Suceava (33.000 RON);
  • 8 septembrie – Comuna Băceşti, jud.Vaslui (33.000 RON);
  • 9 septembrie – Comuna Bogdăneşti, jud.Suceava (33.000 RON);
  • 13 septembrie – Comuna Rodna, jud.Bistriţa-Năsăud (66.000 RON);
  • 15 septembrie – Oraşul Vicovu de Sus, jud.Suceava (59.000 RON); Comuna Roma, jud.Botoşani (30.000 RON); Comuna Hârtop, jud.Suceava (33.000 RON);
  • 16 septembrie – Comuna Gădinţi, jud.Neamţ (33.000 RON); Municipiul Reghin, jud.Mureş (66.000 RON);
  • 20 septembrie – Comuna Schitu Duca, jud.Iaşi (33.000 RON);
  • 21 septembrie – Comuna Frătăuţii Vechi, jud.Suceava (30.000 RON);
  • 23 septembrie – Comuna Bilca, jud.Suceava (30.000 RON); Comuna Conceşti, jud.Botoşani (30.000 RON); Comuna Straja, jud.Suceava (66.000 RON); Comuna Iacobeni, jud.Suceava (30.000 RON);
  • 24 septembrie – Comuna Cândeşti, jud.Botoşani (33.000 RON); Comuna Panaci, jud.Suceava (30.000 RON); Comuna Ştiubeni, jud.Botoşani (33.000 RON); Comuna Hudeşti, jud.Botoşani (66.000 RON); Comuna Suharău, jud.Botoşani (33.000 RON); Comuna Izvoarele Sucevei, jud.Suceava (30.000 RON); Comuna Frumuşica, jud.Botoşani (60.000 RON); Comuna Ghindăoani, jud.Neamţ (33.000 RON); Comuna Pârteştii de Jos, jud.Suceava (30.000 RON); Comuna Vadu Moldovei, jud.Sucevei (33.000 RON);
  • 27 septembrie – Comuna Crucea, jud.Suceava (33.000 RON)

Făcând un bilanţ, se observă că, incluzând în această listă contractul în valoare de 30.000 RON al comunei botoşănene Viişoara, în perioada vizată (mai puţin de 30 de zile!), firma Marianei Fenechiu a câştigat 29 de contracte în valoare totală de 1.115.000 RON.

Numărul de contracte în creştere transpare şi din graficul de pe platforma online a achiziţiilor publice sicap.ai:

De sume o să profite firma INTEGRA BUSINESS CONSULTING doar dacă proiectele depuse de administraţiile locale PRIMESC FINANŢARE

Se impune, totuşi, o menţiune, şi anume, faptul că firma Marianei Fenechiu va intra în posesia acelor sume doar în cazul în care proiectul primeşte finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu, drept pentru care pe SICAP există precizarea, la unele dintre proceduri, “Plata la succes”.

În acest caz, trebuie să cunoaştem şi un alt aspect, acesta rezidând în faptul că, în conformitate cu specificaţiile din Ghidul de Finanţare, fondurile se vor aloca pe baza unui clasament rezultat dintr-un calcul al punctajelor, coordonatele luate în seamă pentru respectivul calcul fiind economia de energie realizată şi contribuţia proprie a administraţiei locale care depune proiectul.

Pentru mai multe detalii despre afirmarea din ultimii doi ani a SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL, se recomandă parcurgerea următoarelor articole rezultate din anchetele jurnalistice ale redacţiei News Moldova:

Ambiții MARI pentru fostul condamnat PENAL, Relu FENECHIU! Vrea să proiecteze Spitalul Regional de la IAȘI

După ieșirea din PUȘCĂRIE, Relu FENECHIU încă nu s-a LECUIT! AFACERI mari cu statul prin intermediul ministrului Costel ALEXE

Soția lui FENECHIU, abonată la contracte cu statul! Peste 1.000.000 RON în ultimele 2 luni de activitate

Evoluţia firmei soţiei lui Relu Fenechiu în cifre

În cele din urmă, pentru a avea o imagine globală asupra ascensiunii fulminante a SC INTEGRA BUSINESS CONSULTING SRL pe scena achiziţiilor publice, putem să avem în vedere faptul că în 2020 aceasta a înregistrat un profit net de 124.543 RON (faţă de profitul net din 2019 – 50.151 RON), la o cifră de afaceri de 382.428 RON (faţă de cifra de afaceri din 2019 – 309.902 RON).De asemenea, datoriile declarate s-au redus – de la 143.225 RON în 2019, la 77.847 RON în 2020.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

News Moldova LIVE

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

Comentarii recente

Advertisement

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
Advertisement
To Top