Ion ȘTEFANOVICI: „Oare, peste Sacrificiul Moldovei chiar s-a așternut uitarea?”

În fiecare an, pe data de 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Data de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

A fost primul pas important în formarea teritoriului României de azi, următorul eveniment având loc la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire.

„Nu voi cruţa nimic, spre a ridica, precum merită, oraşul Iaşi care a fost leagănul unirei“, spunea domnitorul într-un discurs ţinut la Bucureşti şi citat în volumul „Domnia lui Cuza-Vodă“, de A.D. Xenopol (1847-1920).

Decăderea Moldovei după Unirea din 1859 a fost intens dezbătută şi la momentul strămutării capitalei la Bucureşti.

Domnitorul Ale­xandru Ioan Cuza a arătat dorinţa de a oferi Moldovei compensaţii pentru „lovitura primi­tă“ după „centralizarea serviciilor publice în Bucureşti“.

Istoricul Mihai Chiper con­sideră că a fost preluat automat un model centra­list în care „interesele Mol­dovei au fost aproape complet neglijate, apoi uitate“. Acesta a apreciat că strămu­tarea capitalei a fost „o catastrofă de pe urma căreia Moldova nu şi-a mai revenit“.

„Spre exemplu, rapoar­tele arată că tranzacţiile comerciale scă­zuseră cu 70% în 1862 faţă de 1861, iar valoarea imobilelor se diminuase cu 72% între 1860 şi 1862. Căderea economică a Moldovei se poate echivala doar cu pierderile suferite în urma unui RAZBOI“, a arătat istoricul Chiper.

De plecarea familiilor boiereşti se aminteşte şi în volumul „Iaşi – memoria unei capitale“ (coord. Gheorghe Iacob), apărut în 2008 la Editura Univer­sităţii „Al.I. Cuza“. În volum este citat istoricul N.A. Bogdan (1858-1939) care, vorbind despre atmosfera din Iaşi după 1862, notează că oraşul avea „o existenţă din cele mai triste“. Astfel, noua capitală nu a atras doar boierii, ci şi „mulţi dintre învăţaţii, profesorii, funcţionarii, negustorii şi meseriaşii mai de seamă“.

„La momentul 1859, în Moldova, deși mai mică decât Țara Românească, fiindcă pierduse Basarabia din 1812, Iașul avea un standard de viață și de prosperitate mai ridicat față de București. Moldova era mai stabilă economic, avusese o dezvoltare mai solidă, ia la nivel de populație erau circa 85.000 de locuitori în Iași, 40% dintre aceștia populație evreiască, și 110.000 – 120.000 în București, cu tot cu mahalale”, explica prof.dr. Cristian Ploscaru.

Din păcate, această NEDREPTATE făcută MOLDOVEI, care decurge din promisiunile neonorate, durează până în ziua de azi, subliniază Ion ȘTEFANOVICI, președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale.

„Moldova înregistrează un decalaj economic doar din cauza acestui sacrificiu făcut pentru o Românie Puternică si nu pentru că moldovenii ar avea un cusur!!

Și da, astăzi, ne punem legitima întrebare:
Oare, peste Sacrificiul Moldovei chiar s-a așternut uitarea?”

Întrebarea sugerează o preocupare actuală și un apel la reflectare asupra impactului pe termen lung al acestor evenimente istorice asupra dezvoltării și identității regionale în România.