Connect with us

Mesajul rectorului TUIASI, Dan Cașcaval, de 1 Decembrie: „Să construim împreună o Românie sigură pe calea ei, prin educație!”

Mesajul rectorului TUIASI, Dan Cașcaval, de 1 Decembrie: „Să construim împreună o Românie sigură pe calea ei, prin educație!” - News Moldova

Iasi

Mesajul rectorului TUIASI, Dan Cașcaval, de 1 Decembrie: „Să construim împreună o Românie sigură pe calea ei, prin educație!”

Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, transmite un mesaj de Ziua Națională a României în care subliniază importanța patriotismului, a unității și a educației pentru construirea unui viitor sigur și prosper pentru țară. În urarea sa, rectorul îi încurajează pe colegi și studenți să contribuie împreună la dezvoltarea României prin cunoaștere, profesionalism și respect reciproc.

„În cea mai sfântă zi a poporului nostru, le doresc tuturor românilor să regăsească spiritul celor care au înfăptuit Marea Unire – un spirit născut din patriotism, curaj, determinare, încredere în dreptate, unitate în gândire și bun simț.

Pentru că ne aflăm în perioada în care vorbim tot mai des despre viitor, profesii și educație, sunt convins că patriotismul autentic înseamnă și încredere în educație. O țară nu se poate construi în libertate fără o națiune educată.

De aceea, urarea mea pentru Ziua Națională este: HAIDEȚI SĂ CONTRIBUIM ÎMPREUNĂ LA VIITORUL ROMÂNIEI!

Deopotrivă colegi și studenți, haideți să contribuim împreună la o Românie sigură prin educație. O Românie sigură din punct de vedere economic. Sigură în ceea ce privește șansele la profesia dorită sau meritată. Sigură pentru viitorul copiilor și nepoților noștri. Sigură pe respectul nostru reciproc, al românilor, și pe respectul vecinilor, aliaților și partenerilor noștri.
Să construim împreună o Românie sigură pe calea ei, prin educație!

La mulți ani luminoși, România! La mulți ani luminoși, nouă tuturor!” a transmis Rectorul TUIASI, Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top