fbpx
Connect with us

Patru copii din Iași au ajuns de urgență la spital, intoxicați cu insecticid anti-purici

copii bolnavi - News Moldova

Iasi

Patru copii din Iași au ajuns de urgență la spital, intoxicați cu insecticid anti-purici


Marţi, 10 octombrie, trei băieţei şi o fetiţă cu vârstele de 1, 4, 5 şi respectiv 9 ani au ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii din Iași, alături de mama lor, trei dintre aceștia prezentând semne de intoxicaţie cu insecticid organofosforat

Aceștia au manifestat simptome precum greață, vărsături și constricția pupilelor după ce au fost expuși accidental la vapori de insecticid din camera în care mama a aplicat substanța seara înainte de culcare, fără aerisire ulterioară. Copilul de 1 an nu a fost expus la substanțele toxice, deoarece a fost cazat într-o altă cameră pentru somn. Diagnosticul de intoxicație acută accidentală cu insecticid organofosforat, survenită prin inhalare și contact direct cu pielea, a fost stabilit pe baza anamnezei și examenului clinic.

Dr. Tamara Roșu Solange, medic șef al Unității de Primiri Urgențe și purtător de cuvânt al spitalului, a menționat că terapia a fost inițiată imediat după confirmarea diagnosticului, includând decontaminarea pielii și administrarea antidotului prin cale intravenoasă.

Copiii sunt în prezent internați în secția de Toxicologie din cadrul ATI și sunt supravegheați de echipa medicală. Evoluția lor a fost favorabilă până în prezent. Cu toate acestea, se subliniază că intoxicația cu acest tip de insecticid reprezintă un risc vital, chiar dacă este un eveniment rar.

Medicii avertizează cu privire la necesitatea utilizării responsabile a insecticidelor, în special a celor achiziționate din surse nesigure. Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic șef al UPU-SMURD Iași, subliniază importanța prevenției și necesitatea de a utiliza doar produse validate pentru piața europeană, respectând instrucțiunile de pe etichetă, inclusiv cele privind aerisirea spațiului în cazul anumitor produse. Simptomele intoxicației pot apărea brusc, fiind grave și pot duce la complicații majore.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

Revista economică Moldova Invest, nr.5

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement
Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top