fbpx
Connect with us

Pedeapsa MAXIMĂ prevăzută de Codul Penal pentru un ieșean care a comis cu sânge rece o crimă care i-a uluit până și pe judecători

- News Moldova

Iasi

Pedeapsa MAXIMĂ prevăzută de Codul Penal pentru un ieșean care a comis cu sânge rece o crimă care i-a uluit până și pe judecători


Un bărbat din județul Iași a comis o crimă de o cruzime care i-a uluit până și pe magistrați. Aceștia au sancționat nu doar fapta propriu-zisă, cât și cruzimea manifestată și s-au orientat, așadar, spre acordarea pedepsei maxime prevăzute de Codul Penal

Bărbatul, Florentin Covrig, de 48 de ani, deși era căsătorit și avea 4 copii, avea de ani buni o relație de concubinaj cu o altă femeie. Soția bărbatului îl părăsise, din cauza violențelor la care era supusă.

Cei doi concubini, ambii consumatori înrăiți de alcool, aveau în sta și reputație de scandalagii.  De multe ori, după ce era bătută, femeia se refugia la fostul său concubin, cu care avea doi copii, însă se întorcea de fiecare dată.

Un astfel de episod s-a petrecut anul trecut, pe 6 iunie, cand femeia i-a promis fostului concubin că între ea și Covrig nu mai există șanse de împăcare. Femeia prezenta urme vizibile de violență. În ciuda jurământului făcut, femeia s-a întors la Covrig chiar în ziua următoare.

Nu a durat mult și, pe 8 iunie, între cei doi a izbucnit un nou scandal care, deși părea că încetase după două ore, a reînceput în jurul orei 18. Liniștea a urmat după încă 2-3 ore. În ziua următoare, bărbatul s-a prezentat la secția de poliție, unde a anunțat că femeie decedase. Scena pe care polițiștii ajunși la fața locului au găsit-o era cutremurătoare: femeia era așezată pe pat, cu fața în sus, plină de vânătăi, de pe față până pe corp și membre, potrivit presei ieșene.

Lenjeria intimă a femeii era sfâșiată, o parte fiind găsită în curte. În casă, pe mochete, pe canapea, pe gresia de lângă sobă, pe podeaua de ciment, dar și în afara ei, până și pe pereții exteriori ai locuinței sau pe cărarea de acces au fost găsite urme de sânge. Pete de sânge au fost găsite și pe vătraiul de lângă sobă, pe o lamă de cuțit și pe lamele unei foarfece rupte.

Covrig a mărturisit autorităților că o bătuse, folosindu-se de vătrai.

Cercetările au stabilit însă că femeia fusese bătută cu sălbăticie, bărbatul lovind-o cu pumnii și cu orice îi căzuse în mână. Fusese violată, iar agresorul o lovise de două ori cu o lamă în zona intimă.

„Violenţa deosebită a acţiunilor inculpatului este dovedită şi de multitudinea urmelor biologice identificate la cercetarea la faţa locului în casă, cu predilecţie în camera unde se afla cadavrul şi unde, pe lângă petele mari de substanţă brun-roşcată din proximitatea cadavrului (pernă, pat), au fost descoperite astfel de pete pe covor, pe pereţi şi chiar pe tavanul încăperii.

De asemenea, şi în curtea casei au fost găsite o serie de obiecte purtând urme biologice (cearşaf, pătură, preş, taburet). La cercetarea la faţa locului, a fost găsită, ruptă în două bucăţi, o bucată în interiorul casei şi alta în curte, lenjeria intimă a victimei”, au reținut judecătorii.

Magistrații Tribunalului au apreciat violența manifestată de Covrig ca fiind „inutilă”, subliniind agresivitatea acestuia. Faptul că mai fusese condamnat o dată, pentru tâlhărie calificată, nu a contribuit nici el la ușurarea pedepsei.

Judecătorii l-au condamnat pe Covrig la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat asupra unui membru al famililei și la 10 ani de închisoare pentru viol în formă agravată. Prin contopirea celor două pedepse a rezultat o condamnare finală la 28 de ani și 4 luni de detenție.

El va trebui să plătească și daune morale de 10.000 de lei fetiței victimei. Pronunțată pe 1 martie, sentința poate fi contestată cu apel.


OM. Cu aripi fragile de fluture.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

Revista economică Moldova Invest, nr.5

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement
Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

Advertisement
To Top