Valerius M. Ciucă, profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și fost judecător al Tribunalului Uniunii Europene de la Luxemburg, afirmă că părăsirea deliberărilor echivalează juridic cu ieșirea din ordinea constituțională.
O declarație de o duritate rar întâlnită în spațiul juridic românesc, cu implicații majore asupra ordinii constituționale, vine din partea profesorului universitar Valerius M. Ciucă, cadru didactic la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și fost judecător al Tribunalului Uniunii Europene de la Luxemburg, una dintre cele mai respectate voci ale dreptului românesc contemporan.
Potrivit analizei sale, cei patru judecători ai Curții Constituționale a României care au părăsit deliberările de miercuri nu mai pot fi considerați, din punct de vedere juridic, membri ai CCR, întrucât absența de la deliberare echivalează, în orice sistem juridic funcțional, cu autodemiterea din funcție.
Deliberarea – nucleul actului de justiție
Într-o analiză fără echivoc, profesorul Ciucă subliniază că deliberarea nu este o etapă administrativă sau o simplă formalitate procedurală, ci momentul suprem al exercitării funcției jurisdicționale, esența însăși a actului de justiție.
„Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat. Nici moartea nu reprezintă cauză de non-deliberare. Pe patul de moarte, judecătorul poate fi chestionat în legătură cu verdictul său”, a scris Valerius M. Ciucă pe pagina sa de socializare, invocând practici consacrate în jurisprudența internațională.
În această logică, refuzul sau abandonarea deliberării reprezintă o negare a rolului ontologic al judecătorului, o ruptură gravă de menirea constituțională a funcției.
Incident procedural și obligația reluării dezbaterilor
Profesorul Ciucă atrage atenția și asupra unui alt aspect esențial: orice incident procedural apărut în cursul procesului impune, potrivit principiilor fundamentale ale dreptului, redeschiderea dezbaterilor în prezența părților.
Amânarea deliberării fără reluarea dezbaterilor ar constitui, în opinia sa, o încălcare gravă a principiilor transparenței și ale procesului echitabil.
„Procesul nu este un izvor de mistere, ci un dialog juridic legitim. Deliberările amânate cer, obligatoriu, redeschiderea dezbaterilor. Incidentul procesual nu poate fi soluționat fără participarea părților”, afirmă juristul.
Dizidență juridică versus „dezerțiune instituțională”
Analiza profesorului Ciucă face o distincție fermă între opinia separată, ca formă legitimă de dizidență juridică, și părăsirea deliberării, pe care o califică drept „dezerțiune instituțională”.
Un judecător, arată acesta, are dreptul să fie în minoritate, să își motiveze dezacordul sau să critice soluția majoritară. Însă abandonarea deliberării nu poate fi justificată juridic.
„Poți motiva dizidența. Nu poți motiva dezerțiunea. Precum la generali, dezerțiunea este sinonimă cu trădarea și, natural, cu autodemiterea”, avertizează profesorul.
Concluzia sa este categorică: judecătorii care au părăsit deliberările nu mai pot vota valid nicio decizie a Curții Constituționale, întrucât se situează, juridic, în afara cadrului constituțional.
Avertisment grav: „Lovitura de stat poate veni din interior”
Tonul declarației capătă accente dramatice atunci când Valerius M. Ciucă avertizează asupra riscurilor sistemice generate de un asemenea comportament. În opinia sa, o criză constituțională profundă nu trebuie să provină neapărat din stradă sau din zona politică, ci poate fi declanșată chiar din interiorul instituțiilor fundamentale ale statului.
„Lovitura de stat se poate produce și din inima statului, nu doar de pe cai albi”, afirmă fostul judecător european.
Dincolo de motivațiile reale ale celor patru judecători – care nu au fost explicate public –, ceea ce contează, spune Ciucă, este aparența de abandon instituțional, extrem de periculoasă într-un stat democratic.
Un front juridic fără precedent
Declarațiile profesorului Valerius M. Ciucă deschid un front juridic fără precedent în România post-decembristă. Dacă interpretarea sa va fi preluată în dezbaterea publică și instituțională, consecințele pot fi majore: de la contestarea legalității deciziilor Curții Constituționale, până la declanșarea unei crize constituționale profunde.
Într-un context în care încrederea publicului în instituțiile statului este deja fragilă, avertismentul venit din partea unui expert cu experiență la cel mai înalt nivel al justiției europene ridică semne de întrebare serioase asupra modului în care este exercitată puterea constituțională în România.
