fbpx
Connect with us

Programul manifestărilor de la Iași dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Sunt așteptați lideri politici

Programul manifestărilor de la Iași dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Sunt așteptați lideri politici - News Moldova

Iasi

Programul manifestărilor de la Iași dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. Sunt așteptați lideri politici

Forumul Economic Regional Moldova 2024 – Vatra Dornei, 4–6 iulie


Evenimentele consacrate Unirii Principatelor Române ar putea să fie marcate într-o perspectivă electorală în acest an. Având în vedere cele patru runde de alegeri programate, este de așteptat să vedem la Iași lideri ai principalelor partide

Costurile asumate de Primărie pentru organizarea evenimentului din 24 ianuarie se ridică la 135.000 lei.

În 2024, se împlinesc 165 de ani de la momentul unirii Moldovei cu Țara Românească.

Programul zilei va fi cel obişnuit: în Piaţa Unirii vor avea loc, începând cu ora 10.00, un concert de muzică populară, un ceremonial religios, alocuţiuni ale oficialităţilor locale şi centrale, depunerea de coroane şi jerbe de flori la Ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o defilare militară şi prinderea celor prezenţi în Hora Unirii.

Evenimentul se va încheia după ora 12:00, când Primăria va oferi participanților plăcinte „poale’n brâu”, vin fiert și ceai. În paralel, la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi va avea loc o slujbă de pomenire și depunerea de coroane la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Seara, pe traseul Piața Unirii – Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii, va avea loc o retragere cu torțe a militarilor din Garnizoana Iași.

În ultimii ani, manifestările de la Iași de Ziua Unirii Principatelor Române au fost adesea marcate și de proteste. În 2021, primarul Mihai Chirica a fost stropit cu iaurt, iar în 2022 liderul AUR George Simion a fost atacat cu cerneală. În 2023, pentru a preveni incidentele, Piața Unirii a fost securizată cu două rânduri de garduri și coloane de jandarmi.

Proteste pașnice au fost organizate în fiecare an de asociațiile care susțin construirea de autostrăzi, solicitând accelerarea proiectelor importante pentru Moldova, în special autostrada A8. Cu toate acestea, stadiul proiectului este incert, iar finanțarea nu este încă stabilită.

În ceea ce privește oficialitățile centrale, se așteaptă vizitele premierului Marcel Ciolacu și a șefului Senatului Nicolae Ciucă. Cu toate că vizitele nu erau confirmate până ieri, filialele locale ale partidelor se pregăteau pentru această eventualitate. Este de așteptat ca liderul AUR, George Simion, să participe la eveniment, ca în fiecare an, mobilizând susținători ai partidului.


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

PROFIL DE CANDIDAT

Revista economică Moldova Invest, nr.5

- citeste versiunea e-paper -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Iasi, mai 2023

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top