Connect with us

Proiect în valoare de 5,4 milioane lei în care sunt incluse școlile din MIROSLAVA, județul IAȘI

Proiect în valoare de 5,4 milioane lei în care sunt incluse școlile din MIROSLAVA, județul IAȘI - News Moldova

Iasi

Proiect în valoare de 5,4 milioane lei în care sunt incluse școlile din MIROSLAVA, județul IAȘI

Primarul comunei Miroslava, Dan Niță, a participat astăzi, 08.02.2022, la inaugurarea celor două centre educaționale, Miroslava și Cornești, din cadrul proiectului „Investim în Educația Incluzivă”

Proiectul este finanțat prin granturile norvegiene în cadrul Programului de Dezvoltare Locală și implementat de Fundația „Alături de Voi” în parteneriat cu Fundația „Star of Hope România”, Asociația Română de Literație și Asociația GAL Stejarii Argintii, cărora doresc să le mulțumesc și pe acestă cale.

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 5.452.521 lei și are ca obiectiv general oferirea unui pachet integrat de servicii pentru 650 de copii și tineri din patru școli din zona de Nord-Est, în vederea creșterii gradului de participare școlară și socială.

News Moldova îți recomandă și ...   Cazul inedit al unui consilierul local din Iași: mandatul său, invalidat din motive controversate

Pe lângă activitățile educative dedicate îmbunătățirii performanțelor școlare și cele de dezvoltare persoanlă, copiii și tinerii din comuna noastră vor avea ocazia să participe și la activități de petrecere eficientă a timpului liber – tabere, participarea la spectacole de teatru, film, vizite la muzee, precum și concursuri cu premii.

Proiect în valoare de 5,4 milioane lei în care sunt incluse școlile din MIROSLAVA, județul IAȘI - News Moldova
Proiectul mai cuprinde:
  •  o componentă de dotare cu mobilier și echipamente moderne a celor patru școli din proiect.
  •  o componentă de formare profesională pentru 125 de cadre didactice în vederea îmbunătățirii competențelor de predare, comunicare, relaționare și colaborare în procesul instructiv-educativ în lucrul cu categoriile de copii și tineri din grupul țintă: aflați la risc de abandon școlar/părăsire timpurie a școlii și copii și tineri cu cerințe educaționale speciale (CES);
  •  servicii de consiliere individuală, precum și cursuri de educație parentală, care vin ca un sprijin pentru a înțelege mai bine copiii și adolescenții, precum și problemele cu care aceștia se confruntă pentru 140 de părinți/tutori ai copiilor și tinerilor din proiect.

Proiect în valoare de 5,4 milioane lei în care sunt incluse școlile din MIROSLAVA, județul IAȘI - News Moldova

Alături de angajații primăriei, voi rămâne un partener al dezvoltării școlilor și învățamântului din Miroslava și mă bucur că, împreună cu Fundația „Alături de Voi”, Fundația „Star of Hope”, Asociația Română de Literație și Asociația GAL Stejarii Argintii, am reușit să includem cele două școli din Miroslava în acest proiect.”, a declarat primarul Dan Niță. 

News Moldova îți recomandă și ...   Infrastructura României mai curmă o viață! Un muncitor din judetul Iasi a murit în timpul lucrărilor la podul de la Luțca


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

Revista economică “Moldova Invest” – ediția de toamnă 2024

- citeste versiunea e-paper -


Economic magazine “Moldova Invest” – summer edition 2024

- read the e-paper version -

Advertisement

Forumul Economic Regional Moldova – Vatra Dornei, 2024

Trending

Advertisement

Echipa News Moldova

To Top