Connect with us

PROIECTUL Centrului REGIONAL pentru tratamentul INFERTILITĂŢII prinde CONTUR, la IAȘI

PROIECTUL Centrului REGIONAL pentru tratamentul INFERTILITĂŢII prinde CONTUR, la IAȘI - News Moldova

Iasi

PROIECTUL Centrului REGIONAL pentru tratamentul INFERTILITĂŢII prinde CONTUR, la IAȘI

Consiliul Judeţean Iaşi a derulat o procedură de achiziţie pentru realizarea PUZ şi a studiilor şi documentaţiilor necesare pentru construirea și dotarea Centrului Regional pentru Tratamentul Infertilității Iași

Suma pusă la bătaie a fost de 50.000 lei fără tva, iar prestatorul are obligaţia de a prezenta şi de a susţine Planul Urbanistic Zonal în şedinţele de avizare ulterioare în care se va prezenta spre aprobare documentația cu indicatorii tehnico-economici aferenţi.

De asemenea, prestatorul va solicita şi obţine în numele şi cu acceptul beneficiarului, toate certificatele, avizele, acordurile şi orice alte documente necesare pentru/sau în legătură cu realizarea obiectului contractului. Costurile aferente obținerii avizelor/acordurilor vor fi suportate de către beneficiar.

News Moldova îți recomandă și ...   Investiție culturală de peste 16 milioane de lei, deblocată în centrul Iașului | Acord între autoritățile locale și reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

În plus, prestatorul răspunde de îndeplinirea obligaţiilor principale referitoare la calitatea construcţiilor, va acționa în calitate de proiectant și va realiza activități care se vor efectua în conformitate cu legislația națională privind proiectarea lucrărilor de construcție.

Proiectul privind construirea și dotarea Centrului Regional pentru Tratamentul Infertilității Iași are o valoare estimată de 55,9 milioane lei, fără TVA, iar la finalizarea lui va fi acordată asistență medicală pentru această afecțiune pentru toate pacientele din zona Moldovei..

Investiția se doreşte a fi realizată pe o suprafață de peste 8.500 metri pătrați pe un teren pe care în prezent este Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna”. Activitatea acestei unităţi va fi comasată cu cea a Spitalului „Cuza Vodă”, iar zona rămasă astfel liberă va fi folosită pentru proiectul menţionat.

News Moldova îți recomandă și ...   Tragedie pe șoselele din Iași. Un bărbat de 50 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp, la Târgu Frumos

”Obiectivul principal al proiectului este acela de a ameliora diagnosticul și tratamentul infertilității. Prin realizarea acestui proiect se dorește a se asigura o locație optimă din punct de vedere al amplasării, amenajării și echipării centrului.

Aici ar urma să fie acordată asistența medicală pentru această afecțiune pentru toate pacientele din zona Moldovei. În urma implementării proiectului, va rezulta un spațiu medical modern integrat spitalului, dotat corespunzător, cu 120 de paturi, se arată în caietul de sarcini.

News Moldova îți recomandă și ...   „Sabato Italiano” la Palas, în acest weekend: Mercato, viniluri, paste artizanale și filme sub cerul liber

În sarcina Consiliului Judeţean Iaşi revine şi dotarea centrului, iar, printre echipamente, se vor număra laborator de fertilizare in vitro, sistem puncție, echipament pregătire material biologic, hotă cu masă de lucru, incubator, microscop cu fază de contrast, două incubatoare CO2 cu suprapresiune de câte 200 de litri.

La acestea se vor adăuga un manipulator cu reglaj semiautomat, un sistem termostat pentru manipulare gameți, sistem de criocongelare, două centrifuge, microscop stereo, sistem de aspirație ovocitară, analizator rapid hormonologie, un sistem de hatching cu laser, incubator bench-top 6 compartimente. De asemenea, în centru va fi amenajată și o farmacie.


Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi. Jurnalist News Moldova şi Monitorul de Neamţ şi Roman.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

PROGNOZĂ și CONFIGURARE – Buget de 1 MILIARD Euro (Ro-Md: 2028 -2034)

Via Moldovia – Descopera Regiunea Moldovei

Trending

Advertisement
Advertisement
To Top